AcasăPoliticaBasescu: PNL, un partid molusca

Basescu: PNL, un partid molusca

De cand a plecat de la Palatul Cotroceni, Traian Basescu da semne ca a fost lovit un soi de amnezie. Una binefacatoare pentru el, care-i permite sa abordeze o paleta intreaga de teme ca si cum ar fi intrat ieri in politica.

Traian Basescu este scarbit de comportamentul slugarnic al penelistilor

Asa se face ca fostul presedinte „a uitat” slugarnicia pe care pedelistii o manifestau in prezenta lui. Acum, cand Klaus Iohannis beneficiaza de acelasi tratament, lui Basescu situatia ii provoaca repulsie. „PNL-ul este un partid molusca, care-si agita coloana vertebrala in functie de curentul, vantul care bate de la Cotroceni sau de oriunde”, a declarat fostul presedinte, criticand atitudinea duplicitara a liberalilor in problema Codului fiscal. „Oamenii astia (liberalii – n.r.) sunt de un ridicol total. Mi-aduc aminte cand ii sareau in cap lui Victor Ponta ca nu-i bine reducere de la 24 la 20% la TVA si trebuie de la 24 la 19%. Pana la urma, Ponta a coborat la mintea lor si le-a dat 19 la TVA in Codul fiscal. Au votat in unanimitate Codul fiscal, iar acum  s-au sucit”, si-a continuat Traian Basescu atacul la PNL. Culmea, acesta a mers si mai departe, sustinand ca vechii pedelisti erau un exemplu de tarie morala. „Ca presedinte nu am facut ce am vrut. De cele mai multe ori, au facut ce au vrut ei (pedelistii –n.r.) si de asta uneori lucrurile au iesit prost. Dar, in mod categoric si cand a fost la o adica, am facut cu ei ce a trebuit”, a conchis fostul presedinte.

author avatar
Ana-Maria Ludatser