Cauta

Basescu, la trei ani de la referendum: Mult mai agresiv a fost Antonescu in a se stabili suspendarea mea, decat Ponta

Daca tot a anuntat ca isi scrie memoriile, si ca un prim volum ar putea fi gata in primavara anului viitor, Traian Basescu a facut si o serie de comentarii pe marginea referendumului privind suspendarea sa, din iulie 2012, daca tot s-au implinit trei ani de la momentul respectiv.

Cu referire la cei doi lideri ai Uniunii Social Liberale (USL), coalitia PSD-PNL in vigoare la acel moment, respectiv liberalul Crin Atonescu si social-democratul Victor Ponta, Traian Basescu a facut, miercuri seara, intr-o emisiune difuzata de B 1 TV, o remarca neasteptata pentru multi – si anume aceea ca Antonescu si-ar fi dorit mai mult ca actualul premier sa il vada suspendat din prima functie in stat, pe motiv ca fostul lider al PNL si-ar fi dorit foarte mult sa ajunga sef al statului.

„A fost o nerabdare a lui Ponta si a lui Crin Antonescu sa ia cat mai repede puterea, pe de-o parte. Pe de alta parte, Antonescu a avut momente in care a fost nebun sa fie presedinte, adica asta visa. Mult mai agresiv a fost Antonescu in a se stabili suspendarea mea, decat Ponta. Ponta s-a lasat cel mai greu convins (…) el dorea sa ajunga la Cotroceni daca se putea ieri”, a sustinut fostul sef al statului.

Va amintim ca, in cursul zilei trecute, premierul Ponta a postat un mesaj cu referire la momentul 29 iulie 2012. „Pentru mine ziua de 29 iulie va ramane intotdeauna un moment extraordinar, comparabil doar cu ziua de 22 decembrie 1989. In 2012 a fost ziua in care 7,4 milioane de cetateni au votat la Referendum ca sa isi ia tara inapoi de la un personaj politic sinistru – Basescu, un Regim brutal si detestat la fel ca cel comunist si un Sistem de Propaganda la fel de feroce si puternic atunci ca si acum! Crin Antonescu si cu mine am fost atunci liderii acelui fenomen exceptional – avem meritul de a-l fi reprezentat si vina de a nu fi dus la capat vointa oamenilor!”, nota primul-ministru pe contul sua de Facebook.

Ultimele stiri

  • Taxe locale majorate din 2025: Parlamentul adoptă mâine legea
  • Alege ce citești
  • Pensiile magistraților, aproape de forma finală: coaliția a ajuns la un acord decisiv pentru noua lege
  • Proiectul unui cloud european, eșec zdrobitor
  • Bitcoin, din nou în ”piața urșilor”
  • Epidemie de corupție în Ucraina/Miliardele românilor și oligarhii lui Zelenski
  • Sindicatele, țepuite și de Nicușor Dan. Protestele se mută la Cotroceni
  • Problemele economice ale Rusiei nu-l vor descuraja pe Putin
  • Lucescu, exploziv înainte de România – San Marino: „Eu mă demit! Ce mai vreți?”
  • „Comerțul a fost întotdeauna un punct fierbinte”. Negociatorul lui Trump critică UE
  • Exit mobile version