AcasăPoliticaBăsescu dinamitează România! „Țara intră într-o etapă extrem de riscantă”. Fostul președinte...

Băsescu dinamitează România! „Țara intră într-o etapă extrem de riscantă”. Fostul președinte ne vrea „în stare de urgență”!

Fostul șef al statului, actualmente europarlamentar, pare să le spulbere speranțele celor care așteptau noi măsuri de relaxare, și aduce în discuție varianta revenirii la starea de urgență, pe care o vede ca pe o „soluție”.

Declarațiile sale recente vin în contextul deciziei Curții Constituționale în privința izolării la domiciliu și a carantinei, dar și pe fondul creșterii numărului cazurilor noi de pacienți confirmați cu noul coronavirus.

Fiind de părere că „a fost o mare greșeală renunțarea la starea de urgență”, Traian Băsescu a pus accent pe diferența de putere între cele două situații, clar în favoarea celei dintâi. „Se merge pe o soluție care nu e prevăzută în Constituție – cu această stare de alertă– și nu poți să reduci sau să pui sub semnul întrebării drepturi fundamentale cu o improvizație legislativă. Trebuia să se rămână pe soluția extrem de puternică, pentru că este scrisă în Constituție, și anume starea de urgență, prin decret prezidențial. Starea de alertă înseamnă nimic, ca să clarificăm unul din termeni”, a subliniat Băsescu, vineri seară, la Digi24.

Cu ochii pe numărul de cazuri noi

Fostul președinte se arată preocupat de numărul mare de cazuri noi de coronavirus, știut fiind faptul că în ultimele două zile, raportările au anunțat peste 400 de noi îmbolnăviri, la nivel național. De unde și pledoaria sa pentru reintroducerea unor restricții mai categorice, cum sunt cele prevăzute de starea de urgență. „În mod categoric, România intră într-o etapă extrem de riscantă. (…) Această cifră care apare aproape constant – între 350 – 450 de îmbolnăviri zilnice – ne arată că suntem la nivelul la care eram în timpul pandemiei. Lucrurile scapă de sub control. Iar părerea mea este că reintroducerea stării de urgență este o necesitate absolută”, consideră Băsescu.

sursa foto: Facebook/Traian Băsescu

174 afisari

2 COMENTARII

  1. De ce mai scrieti despre jigodia de basescu? De ce il mai ascultam pe acest jeg cu chip de om?

  2. Tutnatorul securist Petrov isi doreste o stare prelungita de urgenta in speranta ca judecatorii sa nu lucre, sa poata debilul sa mai bea la beci. Sa stea linistit ca poate bea și la beciul domnesc. Apa.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger