AcasăPoliticaAveți încredere în alegeri. Știe Tătaru de ce

Aveți încredere în alegeri. Știe Tătaru de ce

Am crezut că am auzit tot ce poate figura în panoplia prostiei provocate de Covid. Protejarea elevilor cu paravane de „pepsiglas”, măști ce trebuie purtate de copii, chiar dacă sunt acasă, în semn de solidaritate cu cei care sunt la școală, măști pe nas în așteptarea fripturii la restaurant, măști obligatorii dar care sunt neconforme, școli deschise pe timpul boleșniței  și câte și mai câte. Dar ca ultima perlă scoasă de ministrul Apendicitelor parcă nu este niciuna.

De nebunia votării nu se scapă decât într-un singur fel, să nu te duci. Nu pot să îmi dau seama ce se urmărește prin asta. De votare zic. Să ne îmbolnăvim zdravăn cât mai mulți sau să producem un rezultat care să poată fi manipulat precum cifrele din comunicatele în care morții trăiau, dar habar nu aveau și erau băgați în carantină. Și invers, căci nici viii care erau declarau morți nu se simțeau prea bine.

Mai crede în Covid?

Zicerea îi aparține lui Nelu Tătaru, care s-a gândit să ne creeze toate condițiile pentru a vota în siguranță. Ne-am trezit, astfel, cu secții de votare care vor avea o cabină specială pentru cei care sunt febrili. Cum? Ia mai zi o dată! Cu glas tare, să te auzi, ministrule! Asta, cel puțin teoretic, presupune cam așa. Vine alegătorul, i se măsoară temperatura la intrare și, dacă sare de un număr de grade stabilite de medicii care au absolvit Facultatea de temperaturi interzise la alegeri, este înhățat de niște supraveghetori și dus la cabina specială. Votează și, după aia? I se dă drumul acasă sau i se dă drumul pe tobogan până la primul spital Covid? Și cu cei cu care a intrat în contact, la coadă, cum rămâne? Sunt trimiși acasă? Fără să mai voteze? Sunt testați pe loc și, în felul ăsta, votarea se duce naibii? Dacă spun că vreau să votez PNL m-o lăsa să ajung în vreo cabină și să pun ștampila și pe pereți?  Sau USR? Zice ministrul că se dezinfectează totul. Cât durează? Că se deschid și ferestrele la două ore. E limpede, media votanților pe oră nu va sări de 20. Un singur lucru nu lămurește Tătaru? Dacă are vreunul febră, de ce ar mai veni să voteze? Ca să-și vâre buletinul în urnă și să plimbe virusul până la Comisia Electorală Centrală? Nu știu dacă Tătaru mai crede în Covid, dar e limpede că are încredere în alegeri. Știe el de ce.

author avatar
Valentin Boeru
1.285 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger