Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a anunțat miercuri seara că a finalizat verificarea candidaților înscriși în cursa pentru Președinția României. Dintre aceștia, nouă persoane, inclusiv cele mai importante figuri, nu au avut legături cu Securitatea și nu au fost angajați ai acestei instituții.
În plus, patru candidați sunt născuți după decembrie 1973, fiind prea tineri pentru a fi colaborat cu Securitatea. În cazul lui Silviu Predoiu, fost director interimar al SIE, CNSAS precizează că nu este considerat colaborator sau angajat al Securității conform legii.
„În conformitate cu Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la dosarul personal și deconspirarea Securității, aprobată prin Legea nr. 293/2008, CNSAS a încheiat procesul de verificare a candidaților la Președinția României. În ședința Colegiului din 15 octombrie, s-a discutat verificarea acestora„, a transmis CNSAS într-un comunicat.
Conform aceluiași comunicat, niciunul dintre principalii candidați nu a colaborat cu Securitatea. În această situație se află Elena Valerica Lasconi (Florea), Călin Georgescu, Nicolae Ionel Ciucă, Kelemen Hunor, Mircea Dan Geoană, Cristian Diaconescu, Ana Birchall, Ion Marcel Ciolacu și Ludovic Orban.
Alți patru candidați, fiind născuți după decembrie 1973, nu intră sub incidența Legii nr. 293/2008, conform articolului 5, alineatul 1. Acest articol specifică faptul că persoanele care candidează, au fost alese sau numite în funcții prevăzute la articolul 3, literele b)-h^1), trebuie să declare pe proprie răspundere, în conformitate cu modelul anexat ordonanței, dacă au fost lucrători sau colaboratori ai Securității, cu excepția celor care nu aveau 16 ani la data de 22 decembrie 1989.
Referitor la Silviu Predoiu, CNSAS a confirmat că acesta „nu a fost colaborator sau lucrător al fostei Securități conform legii”. Predoiu a fost încadrat în cadrul Centrului de Informații Externe între anii 1987 și 1989.
Biroul Electoral Central a aprobat 14 candidaturi pentru alegerile prezidențiale, primul tur urmând să aibă loc pe 24 noiembrie.
Dati certificate si pt membrii CCR, si pentru Parlamentari… Cine sa va creada dupa ce ati stat 20 de ani cu certificatul lui Petrov in sertar. Dati-va certificate si intre voi.
cnsas = junk.
nici basexu nu a fost vreo lepra de colaborator.
sau a fost.
sau n-a fost.
sau sigur a fost..
asemenea si valerica de la mu$cel sri via pro tem be.
cei de la cnsas iau bani ca sa toarne minciuni. cnsas nu este de nici un folos real tarii noastre.
cnsas este doar un apendice al noii militii politice, un fals instrument al legalitatii si o sluga a celor care conduc tara dar nu sunt romani.
@ ,,Valahia – Banana” , ?