Cauta

Avem ce am votat

Ne văicărim de parcă cine știe ce s-ar fi întâmplat. Și, când se întâmplă, parcă ar fi fără știrea noastră. Și pe buni și pe răi i-am votat în deplină cunoștință de cauză. În atâția ani scurși după decembrie 89 ar fi trebuit să învățăm cu cine mergem la pierdere și cu cine la câștig. Nu am învățat, ne-am lăsat amețiți de cântecul amăgitor al celor care mereu voiau altceva și niciodată nu știau ce. Al celor care țineau să ne arate că ei sunt mai buni, fără să ne arate cum, iar ceilalți mai răi, fără să ne spună de ce.

Hoardele rezist nu mai protestează Le a pierit piuitul

Nu este vorba de niciun blestem, cum se cântă acum prin târg. Nu ne-a blestemat nimeni să fim proști și să votăm împotriva noastră. Am făcut-o cu mâna noastră și acum țipăm că ne doare. Nu mă refer la mulțimea de săraci și sărăciți, cei la cei care, la o lună după vot, au văzut cum e să trăiești în austeritate. Unii cred că lucrurile se vor îndrepta. Sunt naivi ca în ziua votului. Alții au început să iasă în stradă, unde strigă sau fluieră. Fluieră a pagubă și încă nu au aflat. Răul făcut nu se mai îndreaptă. Cinic și netulburat, guvernul se întoarce cu fața la ei și le spune: sunteți nebuni? Voi ne-ați votat!

Vot împotriva propriilor buzunare

Încetați cu visele. Pensiile nu vor crește decât cu țârâita, atât cât să nu înțelegeți ceva din mărire. Legea făcută de social democrați a fost contestată și trimisă de PNL la Curtea Constituțională. Curtea a găsit-o bună, fără ilegalități. PSD a trimis-o la Cotroceni pentru promulgare.

După Iohannis Cîțu este următorul vechil al țării

Finalul deja se întrevede, căci Iohannis a returnat-o Parlamentului spre analiză și vot final. Pierzând majoritatea, social democrații știu la ce să se aștepte. Murdar sau nu, a fost doar un joc de temporizare, căci Iohannis știa că va ieși modificată după cum va vrea PNL. Totul a fost premeditat, nu există dubii. Pe de altă parte, din cele 5 milioane de pensionari, nu toți sunt simpatizanți PSD. Sunt și fani de-ai lui Barna, Orban și Cioloș. Legea îi va afecta și pe ei. Este de înțeles că au votat împotriva PSD, dar acum văd cum este să fi votat, de fapt, împotriva propriilor buzunare. La ce se așteptau de la PNL?

Mai bine mall decât spital

Nu este singura păcăleală. La fel se întâmplă și cu legea privind protejarea avuției naționale. Credeați că PNL va renunța la vânzarea celor mai bune companii? La disperarea pe care o au, liberalii sunt în stare să vândă și aerul de pe stradă. De data asta au rezolvat-o mai simplu. Au abrogat legea făcută de social democrați și acum o vor face pe a lor, ca să poată înstrăina mai ușor companiile cele mai rentabile. Nu numai PNL, dar și USR își trage partea leului. Clotilde Armand, primarul Sectorului 1, dă tunuri financiare cu majorarea de 8-10 ori a taxelor pentru locurile de parcare. Taie bursele elevilor și oprește finanțarea a patru mari spitale. Să treacă în subordinea Primăriei Capitalei cu tot cu clădiri și spații, vociferează ea fără pauză. Să treacă, pentru că nimeni nu are puterea să i se opună. Și în locul acestora ce să apară, niște mall-uri la care ea să fie acționar principal?

De ce ne mirăm?

Nicușor Dan se joacă de-a primarul. Locuințe ținute în frig, spitale fără căldură și apă caldă, în schimb, tupeu cât cuprinde și miștocăreală de golan ieftin. S-a votat pentru un guvern care promitea schimbarea. S-a văzut. Explozia de la „Matei Balș” spune totul. Am ajuns la 12 morți. Nu demisionează nimeni, nimeni nu-și asumă vreo răspundere. Bine ați mai ales, românilor! Deschidem școlile peste patru zile și nimeni nu știe ce are de făcut. Profesorii sunt nevaccinați, pe lângă faptul că ne-ar mai trebui cel puțin 1.000 care să predea la clasă. Despre câte școli pot asigura condiții de igienă, cu grupuri sanitare și toalete, nu se mai interesează nimeni. Am ajuns în situația în care premierul sfidează Parlamentul, iar președintele sfidează o țară întreagă. Nu de capul lui, în mod neapărat, ci susținut de cei pe care i-am ales noi. Și atunci, de ce ne mai văicărim? Avem exact ce am votat.

Ultimele stiri

  • Planul de Guvernare și Aviația
  • Cât au ajuns să coste o felie de pizza și o merdenea în Eforie Nord/Cât au de scos din buzunar turiștii pentru a-și cumpăra un porumb fiert
  • UPDATE. Cumnatul lui Mircea Geoană, Ionuț Costea, adus marți în România. A fost preluat din Turcia – VIDEO
  • Stare de urgență în Grecia, pe o insulă preferată de mii de români. Sute de pompieri luptă cu incendiile de vegetație – VIDEO
  • Parlamentul alege azi noii președinți ai celor două Camere. Grindeanu, propus de PSD la șefia Camerei Deputaților
  • Presa din Iran anunță începerea armistițiului cu Israelul
  • Scumpirea cărților: cum condamnă Guvernul România la ignoranță fiscalizată
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 24 iunie 2025 – Familia, partenerii și prietenii vă vor fi o companie plăcută
  • Alege ce citești
  • Exit mobile version