Nu este vreun secret că marele leu din turism și imobiliare – l-am numit aici pe Mohammad Murad, fost participant la emisiunea ”Imperiul Leilor” de la ProTV – are interese imense în partea de sud a litoralului românesc. Omul de afaceri deține 13,2 hectare din Pădurea Comorova, o jumătate din fostul parc Afrodita din stațiunea Olimp, un fost camping din Jupiter și mai multe hoteluri, printre care și celebrul complex Amfiteatru-Panoramic-Belvedere. Murad nu este doar investitor în turism. Firmele lui construiesc blocuri pe unde se nimerește și, de asemenea, produc pateuri și conserve. În afacerea din urmă, materia primă este importată prin Portul Constanța, este tranzitată pe autostradă și prelucrată la o fabrică de lângă Pitești. La final, o parte din producția acestei fabrici este exportată, tot prin Portul Constanța. O parte din profit e înghițit pe drumuri. De altfel, schema afacerii a fost prezentată chiar de către Mohammad Murad, într-o conferință de presă, pe care a ținut-o ca politician.
El a subliniat că ar fi interesat să-și mute afacerea la Mangalia, care, spunem noi, va deveni pe viitor o zonă extrem de atractivă pentru afaceri. Și nu ne referim doar la cele șase stațiuni turistice, în care Murad deține puzderie de terenuri, cu sau fără copaci pe ele. Ne referim și la faptul că localitatea va fi legată de autostrada București-Constanța, printr-un drum expres. De asemenea, va fi legată și de punctul de trecere a frontierei de la Vama Veche, printr-o centură cu rang tot de drum expres. Mangalia mai deține un port micuț, dar și un șantier naval imens, care nu prea funcționează și tocmai de aceea există perspectiva de a fi transformat într-un mare port. Ori toată această dezvoltare s-ar pupa pe deplin cu interesele de afaceri ale lui Mohammad Murad. Repetăm, ideea relocării afacerii cu conserve de la Topoloveni la Mangalia a fost scăpată pe gură chiar de Murad, într-o conferință de presă susținută la sediul AUR din județul Constanța.
Ajutat de Dan Diaconescu
Ei, da. Murad nu s-a limitat să fie afacerist și vedetă TV. Din 2020, a devenit politician, candidând independent tocmai la Primăria Mangalia. A pierdut, în ciuda faptului că a investit sume colosale, a împărțit camioane cu alimente, iar omul său de încredere a fost prins cărând valize cu bani în prejma secțiilor de votare. Nu i-a mers, nici măcar că a cumpărat alți candidați, mai mici și mai mari, cu scopul de a-i închina alegătorii. O cohortă de oameni influenți s-a perindat în preajma sa la alegerile trecute, inclusiv fostul om de televiziune Dan Diaconescu. Ziua apărea cu Murad, iar noaptea … noaptea, spun procurorii, avea treabă cu minore, chiar în hotelul lui Murad, după cum este de largă notorietate. Eșecul a fost amar.
Anii au trecut, iar afaceristul libanez s-a înscris în AUR, mirosind un trend nemaipomenit. De curând a ajuns chiar coordonator al acestui partid în județul Constanța, făcător și desfăcător de jocuri politice. La aceste alegeri, el candidează pentru două funcții: de șef al Consiliului Județean Constanța și de consilier local fix la Mangalia lui iubită, unde deține terenuri cu duiumul.
Calul troian
Noi credem că Murad a înțeles, după cheltuiala inutilă din 2020, că nu poate ajunge în mod direct la inima mangalioților. Chimie nu e, cu forța nu se poate. Dar mai există și trucul calului troian, folosit de eleni ca să pătrundă în Troia. O asemenea tehnică încearcă Murad acum, ca să pună mâna pe Mangalia, economic vorbind. În acest caz, calul troian pe care va paria șeful de la AUR este candidatul PSD-ului, avocatul Paul Foleanu.
”În câteva zile vom lua decizia de a susține un candidat la Primăria Mangalia” – a declarat chiar zilele trecute Mohammad Murad, citat de publicația Replica de Constanța. În teren, însă, AUR și PSD fac deja campanie comună. Anunțul va fi, așadar, o banală formalitate.
Căci totul a fost premeditat de afaceristul libanez care dorește să controleze economic sudul litoralului, să fie pe poziții de forță într-o zonă care s-ar putea umple de blocuri lângă blocuri, ca la Năvodari (alt fief al lui Murad), sau care ar putea rămâne verde, decentă, deschisă unei dezvoltări sustenabile, căreia i s-a pus temelia prin proiectele de până acum.
Spunem că Murad a premeditat, întrucât a schimbat patru candidați pentru funcția de primar. Pe ultimul l-a adus cu doar câteva ore înainte de depunerea dosarelor de candidatură. Și întrucât nu mai era timp să se adune semnături pentru acesta, s-au retușat listele candidatului anterior, cu pastă corectoare. Falsul ordinar a fost constatat de o instanță de judecată, care a lăsat AUR fără candidat pentru funcția de primar al Mangaliei. Ori așa ceva nu se poate întâmpla decât fie din prostie colosală, fie din premeditare. Opinia noastră e că Murad a premeditat să-și sacrifice partidul, ca să obțină ce și-a dorit de mult: un control economic în sudul litoralului pentru sine.
AUR, smirnă și tămâie
Calul troian al lui Murad, cum l-am numit metaforic pe avocatul Paul Foleanu, este un personaj care a stat smirnă pe lângă fostul primar Zanfir Iorguș, cel care a tămâiat Pădurea Comorova, cu un plan urbanistic ucigaș. Cele 13,2 hectare care au ajuns la Murad au ajuns fix din pixul lui ”Tămâie”.
Toată activitatea politică a lui Foleanu este legată de Iorguș. Iorguș i-a dat un apartament social. Iorguș l-a făcut director la Neptun-Olimp SA, pe vremea PDL-ului și a Elenei Udrea, pe vremea când unii se îmbuibau, iar pensionarii strângeau cureaua. Iorguș l-a târât după el prin toate partidele de pe traseul său, trăgându-l din dreapta în stânga, cu ultima haltă la PSD. În sfârșit, tot Iorguș l-a făcut consilier local în 2020, când l-a mazilit pe un ales, ca să încapă pupilul său pe scaun.
Evident că Foleanu va fi smirnă în continuare, iar Murad va împărăți, dacă-și va priponi calul în Primărie.
Si asta pentru ca toate muhaielele lumii vin Romania sa-si faca mendrele. Pentru ca in Romania se poate si romanii nu fac gura iar institutiile statului abia asteapta bacsisul. Hai sictir!