Cauta

AUR și Neamul Românesc au dat-o-n țigăneală

AUR și Neamul Românesc au dat-o-n țigăneală - Ziarul National

Cel puțin o lună de zile avem a râde în hohote. AUR și Neamul Românesc și-au pus poalele în cap de li se vede doctrina. Giacardea cardea ce mișto!

Sorin Lavric, staroste secund AUR, a ridicat mâna la Diana Șoșoacă să o pocnească. Bănuiesc că asta urma, că doar nu voia să o mângâie. De aici lucrurile au evoluat firesc, pe drumul mahalalei. Fiecare știa ceva despre celălalt. Fiecare a zis ceva celuilalt. Și cum să nu zică, dacă era atât de mare tentația, iar ocazia numai potrivită? George Simion a încercat o împăcare cu gunoiul sub preș. N-a mers, i-a ieșit o prostie pe care Șoșoacă a prins-o din zbor și i-a dat cu ea peste ochi. Așa s-a ajuns la aruncatul oalei de noapte peste gard, în curtea vecinului. Care vecin nu era altul decât Neamul Românesc, alt partid patriotic. De fapt, partidul din care Diana Șoșoacă din care face parte. La fel de naționalist și de „să moară mama dacă nu iubim la toți românii care e cu noi”.

S-a terminat aici? Nu, pentru că Neamul Românesc are și el un cuvânt de spus în politică. „George Simion e homosexual”, a tunat Ninel Peia, bulibașa de la șatra de partid patriotic care o arde cu naționalismul. „E cuplat cu un tânăr și întreține relații sexuale într-o garsonieră din Tunari”, a decretat Peia. Cu cine, că nu se înțelege? Cu „Tunari”? Sunt mai mulți? Chiar de-ar fi așa, unde să se iubească și ei? La Biblioteca Universitară? Păi niciunul nu dă pe acolo. Și asta nu e tot, pentru că AUR are în spate și un oligarh. Haoleu! Asta-i grav, e chiar nasol. Se sfarogește patriotismul lor de oameni modești care s-au jurat că vor lupta până la capăt ca să vindece România. A spus-o Diana Șoșoacă, Simion s-a jurat pe mormântul lui Avram Iancu, pe gorunul lui Horea, pe Bumbești-Livezeni, pe virșli, cârnații dacici de la Brad și pe ce a mai vrut el. A, uitam, și pe muștarul de la virșli s-a jurat. Și mai zice Peia că Marius Lulea, fondatorul AUR, ar fi ofițer SIE. Și ce să fie, bre, brancardier la vreun club, unde să care bețivii care vin în cap pe trotuar? Care partid rezistă dacă nu are oarece epoleți, domnu’ Peia? La Neamul Românesc te-ai uitat?

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • Apele Române avertizează risc de deficit sever: nivelul lacului Paltinu scade, iar restricțiile ar putea apărea din 2026
  • Generația Z, în pragul unui record negativ: niveluri uriașe de epuizare la locul de muncă
  • Energie electrică mai scumpă în 2026: cum vor crește costurile pentru români odată cu noile taxe
  • Donald Trump dinamitează Europa: lideri „slabi” și „depășiți”
  • Rollercoasterul Bitcoin s-ar putea încheia cu primul declin anual din 2022
  • Român prins la furat într-un supermarket din Italia. În fața carabinierilor, a dat vina pe sărăcia din România
  • Virusul ONG-ist. Cum a ajuns România să fie controlată de „12%”?
  • Ce pensie va încasa un român, după noul mod de calcul al vechimii, din 2026. Casa de Pensii transformă zilele lucrătoare în zile calendaristice
  • Liberalii pasează taxa pe plastic în sarcina operatorilor economici. Urmează scumpirile
  • Exit mobile version