AUR a decis că îl va susține pe Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Decizia a fost anunțată în urma unei ședințe a mai-marilor formațiunii în fruntea căreia se află George Simion. De altfel, liderul AUR a dezvăluit, recent, pe o rețea de socializare, că nu va candida și că ar fi „mai bun de premier decât de preşedinte”, semn că i-ar „face cu ochiul” mai degrabă scaunul de la Palatul Victoria, decât cel de la Cotroceni.
Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) s-a reunit miercuri, 22 ianuarie, în cadrul şedinţei extraordinare a Consiliului Naţional de Conducere (CNC). Ședință în care s-a decis susţinerea lui Călin Georgescu, la alegerile prezidenţiale programate să aibă loc, după cum se știe, în luna mai a acestui an.
Ce a anunțat AUR
„În privința alegerilor prezidențiale, AUR a votat în unanimitate pentru reintrarea în cadrul constituțional prin reluarea turului 2 al alegerilor prezidențiale.
Totodată, în perspectiva organizării unei alte runde de alegeri prezidențiale, membrii AUR reuniți în ședința CNC au reiterat poziția partidului de a susține voința exprimată de români la alegerile din 24 noiembrie, și anume de susținere a domnului Călin Georgescu”, a transmis formaţiunea, într-un comunicat de presă.
„Precizăm că voci individuale care ies în spaţiul public nu reprezintă poziţia AUR, aceste persoane exprimându-se doar în nume personal”, s-a mai transmis în același comunicat.
Ce a transmis recent Simion pe Facebook: „Dar doar ROMÂNII pot decide asta”
În cursul zilei precedente, George Simion, liderul AUR, a anunțat prin intermediul unei postări pe o rețea de socializare că nu doreşte să fie pus în sondaje pentru că nu va candida la alegerile prezidenţiale. Și că în opinia sa ar fi mai bun în postura de premier, dar că „doar românii” pot decide acest lucru.
„Manipularea continuă, vă rog, nu mă mai puneţi în sondaje, nu candidez, aş fi mai bun de premier decât de preşedinte, dar doar ROMÂNII pot decide asta”, a scris George Simion pe Facebook, marți, 21 ianuarie.