Cât au costat deplasările externe ale foștilor premieri Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu? Guvernul a făcut publice cheltuielile pentru închirierea aeronavelor de la TAROM folosite de către cei doi foști premieri în vizitele oficiale.
Guvernul a desecretizat sumele pe care le-a plătit pentru a închiria avioane de la TAROM pentru vizitele oficiale ale premierilor Nicolae Ciucă şi Marcel Ciolacu în ultimii ani. În total, în perioada decembrie 2021 – februarie 2025, TAROM a încasat de la Guvern aproape 4 milioane de lei pentru 11 zboruri charter destinate deplasărilor oficiale ale celor doi premieri, în medie 362.889 lei/deplasare.
Ciucă a ales avioanele TAROM pentru nouă vizite oficiale
Potrivit BoardingPass, Nicolae Ciucă a ales avioanele TAROM pentru nouă vizite oficiale, efectuate între decembrie 2021 şi martie 2023, în Europa, Africa de Nord şi Orientul Mijlociu.
Nota de plată pentru închirierea avioanelor de la compania aeriană de stat este de aproape 2,65 milioane de lei. Pe lângă aceste zboruri neregulate (charter), fostul premier a mai utilizat de patru ori avioane militare pentru vizite oficiale în Grecia, Bulgaria şi Republica Moldova.
Situația în cazul lui Ciolacu
În cazul lui Marcel Ciolacu, în intervalul cuprins între iunie 2023 şi februarie 2025, acesta a efectuat 21 de vizite oficiale în afara României, 11 dintre ele fiind asigurate cu avioane ale Forţelor Aeriene Române.
Pentru alte opt deplasări, s-au folosit zboruri regulate, iar avioane TAROM au fost închiriate doar de două ori: în Emiratele Arabe Unite şi Qatar – 917.113,68 lei şi Turcia – 432.278,44 lei.
„În total, în perioada decembrie 2021 – februarie 2025, TAROM a încasat de la Guvern aproape 4 milioane de lei pentru 11 zboruri charter destinate deplasărilor oficiale ale celor doi premieri, în medie 362.889 lei / deplasare”, a mai precizat BoardingPass.