AcasăPoliticaAtacuri gratuite la adresa ministrului Transporturilor/Cum a ajutat Ciprian Șerban la rezolvarea...

Atacuri gratuite la adresa ministrului Transporturilor/Cum a ajutat Ciprian Șerban la rezolvarea unui mare caz de corupție

sursa foto: Facebook/Ciprian Șerban

După cazul lui Dragoș Anastasiu, care a demisionat ca urmare a izbucnirii scandalului public privind mituirea, timp de 8 ani, a unui angajat ANAF, o altă dezvăluire de presă a fost îndreptată recent către un alt membru al echipei de la Palatul Victoria. De această dată, vizat a fost actualul ministru al Transporturilor din Guvernul Bolojan, Ciprian Șerban (PSD). Doar că acum s-ar putea vorbi despre atacuri gratuite la adresa unui oficial din Guvern.

Șeful de la Transporturi, Ciprian Șerban, a ajuns în vizorul unei investigații jurnalistice, pentru presupuse fapte de corupție, mai exact dare de mită către un lucrător al Ocolului Silvic din județul Iași. Doar că a fost scos din context faptul că acesta a ajutat de fapt la rezolvarea unui complex caz de corupție care s-a soldat cu mai multe condamnări la Romsilva, potrivit mediaflux.ro. Totul a pornit de la o situație datând din 2012. Așadar de acum 13 ani.

Actualul reprezentant al Guvernului, pe atunci un tânăr om de afaceri de 26 de ani, a reușit să ajute DGA să îi trimită în judecată pe cei care au primit mita și să îi aducă pe vinovați în fața judecătorilor, ulterior fiind și condamnați.

Deși la momentul de față ministrul Ciprian Șerban este arătat cu degetul și vizat de critici, în realitate, ministrul Transporturilor, un tânăr om de afaceri la acea vreme, nu a făcut altceva decât să anunțe procurorii cu privire la o situație ilegală pe care a întâmpinat-o.

Primele explicații: „Au fost derulate mai multe acte în dosar, care au dovedit temeinicia celor sesizate de mine”

În fapt, în anul 2012, actualul ministru al Transporturilor, Ciprian Șerban (PSD), a ajutat autoritătile într-un caz în care reprezentanții unui ocol silvic din județul Iași deturnau sumele de bani ce erau destinate activităților contractuale de transport și plăti zilieri. Dat fiind faptul că a ajutat la rezolvarea acestui caz și a reclamat fapta la Direcția Generala Anticorupție, actualul oficial din Executivul Bolojan nu a fost pus niciodată sub acuzare.

Totuși, în aceste zile, la 13 ani distanță, cel care ar fi primit mita de la Șerban, Nicolae Balint, după ce a fost prins în flagrant, și-a recunoscut fapta și și-a ispășit pedeapsa, în prezent pensionar, spune că a fost de fapt tras pe sfoară de actualul ministru al Transporturilor, fiind transformat într-o adevărată victimă, chiar dacă el a fost cel care a primit mita de fapt și s-a folosit de ea, menționează sursa citată.

Ciprian Şerban a explicat, pentru Europa Liberă, sursa media care a făcut aceste dezvăluiri, că, la acel moment, lucra cu zilieri pe care îi plătea, iar la un moment dat a observat „că reprezentanţii Ocolului Silvic, cei care coordonau una dintre echipele de zilieri, reţineau sume de bani care nu se justificau (…), dând de înţeles că sunt comisioane, fără să explice destinaţia şi justificarea lor”, astfel că a sesizat Parchetul.

„Au fost derulate mai multe acte în dosar, care au dovedit temeinicia celor sesizate de mine, inclusiv un flagrant pe care am acceptat să-l fac”, a precizat actualul ministru.

Ce arată de fapt dosarul

Mai nou, au ieșit la lumină și alte amănunte din această cauză. Astfel, s-a aflat că, la un moment dat, Șerban i s-a prezentat funcționarului Vasile Baran, de la Ocolul Silvic Răducăneni, ca reprezentant al unei firme care tocmai câștigase licitația pentru lucrările anuale de plantare și îngrijire a câtorva zeci de hectare de pădure din subordinea ocolului.

Valoarea contractului, care fusese atribuit de Direcția Silvică Iași, era de peste 650.000 de lei (aprox. 150.000 de euro la curs de schimb de la acel moment).

La momentul de față, adică la 13 ani de la acea situație, Ciprian Șerban – aflat în fotoliul de ministru al Transporturilor în Cabinetul Bolojan – spune că a anunțat autoritățile „în momentul în care am constatat că are loc o infracțiune”.

Europa Liberă a obținut înregistrarea audio a acelei convorbiri, care a fost probă la dosarul prin care Balint și alți doi colegi de ai săi au fost condamnați cu suspendare pentru luare de mită.

După flagrant, procurorii DNA au considerat că nu doar șeful de district Nicolae Balint, ci și șeful Ocolului Silvic Răducăneni de la acea vreme, Vasile Baran, și inginerul Mihai Grigoraș ar fi fost implicați în acel caz. Astfel, menționează sursa citată, Balint a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare, Baran la doi ani cu suspendare, iar Grigoraș la un an și șase luni.

Reacția ministrului Transporturilor, pe Facebook

Miercuri seară, 30 iulie, actualul ministru al Transporturilor a ieșit cu o postare pe Facebook, în care a făcut o serie de precizări legate de acest dosar.

„În derularea unui contract comercial, în anul 2012, am lucrat cu muncitori zilieri, pe care, conform legii, îi treceam în Registrul pentru Zilieri și pe care îi plăteam zilnic, evidențiind aceste plăți în contabilitatea societății.

Am observat, la un moment dat, însă, că reprezentanții Ocolului Silvic, cei care coordonau una dintre echipele de zilieri, rețineau sume de bani care nu se justificau, nici în cheltuielile organizării de șantier și nici în plata zilierilor, dând de înțeles că sunt comisioane, fără să explice destinația și justificarea lor, motiv pentru care am considerat că sunt plăți nelegale şi am sesizat imediat autoritățile”, a scris Ciprian Șerban, pe pagina sa de Facebook.

Actualul oficial guvernamental a adăugat că, pentru a avea dovezi şi a ajuta organele de anchetă, toate discuţiile cu reprezentanţii Ocolului Silvic au fost înregistrate de un reprezentant al firmei. „Am sesizat, inclusiv Direcția Silvică despre aceste plăți și am depus o plângere la autoritățile în drept, atașând și aceste înregistrări”, a mai anunțat Șerban.
Redăm în cele ce urmează, integral, mesajul pe care l-a postat ministrul Ciprian Șerban:

„Pentru o corectă informare a opiniei publice, fac următoarele precizări:
👉În derularea unui contract comercial, în anul 2012, am lucrat cu muncitori zilieri, pe care, conform legii, îi treceam în Registrul pentru Zilieri și pe care îi plăteam zilnic, evidențiind aceste plăți în contabilitatea societății.

Am observat, la un moment dat, însă, că reprezentanții Ocolului Silvic, cei care coordonau una dintre echipele de zilieri, rețineau sume de bani care nu se justificau, nici în cheltuielile organizării de șantier și nici în plata zilierilor, dând de înțeles că sunt comisioane, fără să explice destinația și justificarea lor, motiv pentru care am considerat că sunt plăți nelegale şi am sesizat imediat autoritățile.

👉Pentru a avea dovezi și a ajuta organele de anchetă, toate aceste discuții cu reprezentanții Ocolului Silvic au fost înregistrate de un reprezentant al firmei.
Am sesizat, inclusiv Direcția Silvică despre aceste plăți și am depus o plângere la autoritățile în drept, atașând și aceste înregistrări.

👉În timpul cercetării, sub supravegherea autorității competente, au fost derulate mai multe acte în dosar, care au dovedit temeinicia celor sesizate de mine, inclusiv un flagrant pe care am acceptat să-l fac, tocmai pentru a proba infracțiunile comise de reprezentanții Ocolului Silvic.

☝️Ulterior, am văzut în presă că și alți demnitari sau oameni politici au sesizat autoritățile în astfel de situații.

Primul exemplu care îmi vine în minte este domnul Cătălin Drulă, ministru al Transporturilor la acea vreme.

Încurajez ca toți cei care se confruntă cu astfel de situații să le demaște, pentru că doar astfel putem scăpa de acest flagel.

Ciprian Constantin Șerban
Ministrul Transporturilor și Infrastructurii”

author avatar
Andrei Coman
225 afisari

1 COMENTARIU

  1. Pentru cei preocupati de Ministerul Transporturilor, mai bine uitati-va la suma pierduta de Romania din PNRR alocata pentru autostrazi si pentru care Grindeanu si toti cei responsabili de sub el ar trebui sa faca pushcarie si sa plateasca daunele.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
*** National nu isi asuma continutul comentariilor si isi rezerva dreptul de a NU le publica sau de a le modera. Va rugam sa va exprimati opiniile folosind un limbaj respectuos si civilizat. ***
Introduceți aici numele dvs.

Zenville

Ultimele știri

proger