Acest armistițiu nu este un moment de sărbătoare. Netanyahu vrea să obțină „victoria absolută”. Este profund îngrijorător, nu numai pentru soarta locuitorilor din Gaza, ci și pentru că războiul se extinde deja în restul regiunii.
În ultimele cinci săptămâni, forțele armate ale Israelului au fost implicate în confruntări zilnice cu Hezbollah de-a lungul graniței israeliano-libaneze și au lansat mai multe raiduri aeriene asupra milițiilor din Siria. Între timp, Ansar Allah, mișcarea Houthi care controlează cea mai mare parte a Yemenului, a lansat mai multe rachete cu rază lungă de acțiune spre ținte israeliene.
Grupurile au un lucru în comun: toate sunt susținute de Iran, notează UnHerd. Într-adevăr, nu este o exagerare să spunem că Israelul este implicat efectiv într-un război prin procură cu Iranul; sau că, în calitate de aliat crucial al Israelului în regiune, și Statele Unite sunt prinse în acest război prin procură.
De la 7 octombrie, SUA și-au consolidat serios prezența militară în Orientul Mijlociu, desfășurând două grupuri de atac cu portavioane, un submarin cu propulsie nucleară și peste 3.000 de soldați – ceea ce a dus numărul total al trupelor americane din regiune la aproximativ 60.000.
Rezultatul este că, în ultima lună, atacurile asupra trupelor americane din regiune s-au intensificat dramatic, cu aproape 60 de lovituri asupra bazelor din Siria și Irak, unde SUA au 900 și, respectiv, 2.500 de soldați. Ca răspuns, America a efectuat mai multe lovituri aeriene asupra milițiilor susținute de Iran în Siria.
Până în prezent, fiecare parte în acest conflict și-a calibrat acțiunile pentru a-și maximiza impactul politic, gestionând în același timp riscul de escaladare. Pare că nimeni nu vrea un război regional în toată regula: Israelul nu-și poate permite să deschidă noi fronturi, în timp ce Iranul nu are niciun interes să răstoarne complet noul status quo regional de după 7 octombrie, al cărui principal beneficiar este.
Deocamdată, țările arabe par să urmeze o abordare similară: vorbesc dur cu Israelul, dar nu iau prea multe măsuri concrete, cum ar fi, de exemplu, un embargo petrolier în stilul anilor ’70.
Însă nu toate facțiunile din „axa de rezistență” a Iranului, precum Houthi din Yemen, par să fie de acord cu această strategie de ne-escaladare.
Potrivit CNN, diplomații americani din țările arabe au avertizat administrația Biden că sprijinul său ferm pentru Israel „ne face să pierdem publicul arab pentru o generație”. De asemenea, Washington Post a relatat recent, pe baza declarațiilor unor lideri și analiști arabi, că sprijinul Americii pentru acțiunile Israelului „riscă să-i aducă daune de durată în regiune și nu numai”.
Este un eșec masiv pentru o administrație care, înainte de 7 octombrie, se lăuda cu succesul strategiei sale de apropiere arabo-israeliană ca modalitate de reafirmare a influenței SUA în regiune în detrimentul Iranului și al Chinei.
De la atacul Hamas, Vladimir Putin s-a aliniat cu lumea arabă și cu Sudul global, condamnând cu fermitate acțiunile Israelului în Gaza, cerând o încetare a focului și o soluție cu două state și acuzând fără echivoc „actualele elite conducătoare din Statele Unite și sateliții lor” de a fi responsabile pentru haosul din Orientul Mijlociu.
Între timp, China a văzut o oportunitate de a se prezenta drept pacificator al regiunii. Nu este o coincidență faptul că primul summit internațional serios pentru pace în Orientul Mijlociu, la care au participat delegați din toate marile națiuni arabe și din cele cu majoritate musulmană, tocmai a avut loc la Beijing, și nu la Washington (sau la Bruxelles, dacă tot veni vorba). Întâlnirea a fost un semn clar al modului în care China umple vidul de putere lăsat în regiune de SUA.
Având în vedere că influența sa este din ce în ce mai redusă, nu este de mirare că administrația Biden este îngrijorată de posibilitatea de a fi antrenată într-un conflict regional mai amplu.
Poziția SUA este din ce în ce mai încurcată. Poate că nu ar trebui să fim surprinși de o Americă antrenată într-un conflict global: angajându-se să sprijine necondiționat Israelul, Biden și-a legat în mod inevitabil soarta de cea a lui Netanyahu.
Situatie este mai complexa decat pare la prima vedere, faptul ca Hamas are o origine dubioasa si ca nici in ultima vreme nu devenit o formatiune in care celelalte formatiuni/organizatii musulmane sa aibe incredere in ea, face ca si tarile musulmane, la nivel de guvern sa manifeste rezerve.
Iata ce spune Thierry Meyssan :https://ioncoja.ro/cum-falsifica-netanyahu-stirile
despre istoria Hamasului.
POATE SCAPAM DE AMANDOI !,Pe Bibi nu-l mai vor evreii ,iar de Biden nu vor sa mai stie americanii s-au saturat de gafele lui.
De ce sa tremure doar arabii ?,sa tremure si evreii cand inplanteaza noi Kibuturi si cand nu respecta primul acord al ONU !,vezi diferenta comparand hartile din 1948 si harta de azi a teritoriilor ocupate prin forta ,arme si crime.