Pe harta politică a României se trasează, cu o precizie clinică, liniile unui nou început… sau, mai corect spus, ale unui sfârșit. Nu cu votul poporului, ci cu compasul ONG-urilor și pixul unor operatori politici discreți de peste ocean. PSD a fost îngropat, deja – cu flori, cu jale, cu Grindeanu și Ciolacu dirijând fanfara funerară. Acum pe Aleea Modrogan se joacă actul final al PNL-ului, sub bagheta premierului-sinucigaș Ilie Bolojan, personaj decis să rămână în istorie la capitolul „Așa nu”.
Cine credea că PNL, partidul Brătienilor, va sfârși ca agenție de PR a intereselor străine în România, probabil a fost considerat nebun. Astăzi, însă, nebunia a devenit realitate: Bolojan, campionul austerității fără cap, face gafe administrative pe bandă rulantă, afectând direct populația, în timp ce camarila liberală aplaudă în genunchi. De la economie la învățământ, totul e în declin, dar în sediul PNL domnește liniștea. Sau obediența, că tot pe-acolo e.
Dar povestea asta, în aparență internă, are un miros pestilențial venit de departe, din import. Pe fundal se aud pași grei de bocanci diplomatici: rețeaua americană „soroșistă”, aia care ne veghează de la distanță cu ochii și mâna pe conturile de fonduri europene, se pare că și-a activat planul de redesenare politică pe malurile Dâmboviței. Pe scurt: democrații de la Washington, scoși din joc de „taifunul” republican (Trump a spulberat, la urne, în noiembrie 2024, toate sondajele care-l dădeau învins de Kamala Harris), au pasat țara noastră Franței ca pe un bagaj uitat pe peron, iar acum revin cu o altă misiune: resetarea totală a scenei politice românești. Cu tolba de ONG-uri și televiziuni în desaga progresismului globalist, rețeaua soroșistă vrea să reconstruiască viitorul politic al României. Adică, să-l dărâme pe cel prezent. Cu tot cu fundație.
Distrugerea PNL-ului nu este o rătăcire ideologică, e parte dintr-un plan mai larg: se rade tot. Partidele mari sunt considerate fosile. PSD-ul, cu aerul său de partid de mase, a devenit doar un ecou stins; social-democrații sunt azi doar un cor de aplaudaci care mimează guvernarea.
Iar PNL-ul, cândva bastion al Dreptei, e acum un simplu laborator de experimente administrative, în care Bolojan amestecă cifre și decizii cu efecte devastatoare pentru alegători. Și dacă n-ar fi tragic, ar fi comic: liberalii mor pe mâna unui birocrat local glorificat de propriii colegi ca „Mesia al eficienței”. E ca și cum Titanicul s-ar fi scufundat pentru că cineva a ținut prea mult la estetică și etichetă și a uitat de timona vasului.
Pe fundalul acestui haos bine regizat apar tot mai vocali cei „dezamăgiți”, „exilați” și „uitați” – precum Florin Cîțu, fost premier și artizan al împrumuturilor care vor ține ocupată Trezoreria până la al treia generație de români născuți după pandemia Covid. Cîțu are acum revelații: nu mai există reprezentare autentic liberală, economia se prăbușește, și niciun partid nu mai vorbește despre antreprenori. Cât despre soluție? „Natural se va naște ceva pe dreapta”. Așa spune el. Ca o floare pe câmpul minat. Această vuvuzea înfundată a rețelei soroșiste face pe Baba Vanga când anunță dispariția PNL și resetarea politicii românești.
În mod ironic, tocmai cei care au îngropat liberalismul, închinându-l pe altarul pragmatismului globalist, vin azi să-l bocescă pe la televiziuni și prin postări apocaliptice pe Facebook. Cîțu e doar vârful icebergului. Alții, gen Florin Roman, și el tot un mare dezamăgit cu aer de dizident, așteaptă pe margine, să li se dea un semn că s-a deschis noul partid – preferabil cu fonduri multe, că aici este interesul mare.
Misterul care rămâne este cine va prelua cu adevărat locul gol de pe „Dreapta”? USR, partidul scamatorilor de meserie care au trecut de la „fără penali” la „cu proiecte fictive pe fonduri europene”? Prea ocupați cu revoluții imaginare. AUR? Posibil, dar un partid prea radical pentru gusturile establishmentului globalist.
România e, din ce în ce mai clar, ruptă între progresiști și conservatori, dar niciuna dintre tabere nu pare să aibă lideri credibili. Doar sloganuri reciclate și o foame veșnică de capital politic.
Așa că stăm și așteptăm „nașterea naturală” a unui nou partid. Să aibă principii, dar nu prea multe. Să fie pro-european, dar suveranist. Să apere antreprenorii, dar să nu deranjeze marile corporații occidentale care fac bani grei aici.
Acest Frankenstein politic croșetat pe interes și PR urmează să ne fie livrat până la viitoarele alegeri. Iar când va apărea, va fi aclamat de toți „specialiștii” de la talk-show-uri politice drept „soluția salvatoare”. Până când, desigur, va trebui să guverneze.