Anul într-un cuvânt: titular

De mai bine de un secol, unul dintre cele mai fundamentale concepte din științele politice a fost cel al avantajului titularului mandatului.

I s-ar putea spune gravitație electorală, o forță care trage totul spre persoana sau partidul care conduce spectacolul, scrie Financial Times. Motivele sunt multiple. Faptul de a fi la putere conferă beneficiile unei puternice recunoașteri a numelui, ale rețelelor de strângere de fonduri, ale relațiilor cu mass-media și ale unui palmares.

Dar multe dintre lucrurile care obișnuiau să ofere un impuls la urnele de vot pot produce acum o reacție negativă.

În 2024, când mai mult de jumătate din populația lumii era eligibilă să voteze la alegeri, președinții și premierii în funcție au fost înlăturați din SUA până în Marea Britanie și nu numai.

Condițiile economice și geopolitice din ultimii doi ani au creat, fără îndoială, cel mai ostil mediu din istorie pentru partidele și politicienii în funcție.

De la democrații americani la conservatorii britanici, de la coaliția Ensemble a lui Emmanuel Macron la liberal-democrații japonezi, până la BJP, partidul dominant al lui Narendra Modi, partidele și liderii aflați la guvernare au suferit o serie de răsturnări de situație fără precedent.

Atunci când tendința pe termen lung în întreaga lume democratică era una de creștere economică robustă și de progres în sens mai larg, a avea un record la putere era un atu.

În absența unui șoc economic neplăcut sau a unui pas greșit,  partidele puteau organiza campanii de succes axate pe îmbunătățirile tangibile pe care le realizaseră în timpul mandatului lor.

Cu stagnarea devenită normă, situația s-a schimbat. „Votați-ne dacă doriți încă patru ani cu un nivel de trai scăzut și alte lucruri care se înrăutățesc” nu este un argument evident pentru obținerea unui vot.

În mod similar, într-un peisaj mediatic din ce în ce mai fragmentat, în care politicienii nou-veniți se pot adresa direct alegătorilor, faptul de a fi bine cunoscut de organizațiile de știri principale nu mai reprezintă un mare impuls. Ar putea deveni în curând un capitol al trecutului.

Dacă tendința continuă, este de rău augur pentru centriștii sensibili, pentru retorica măsurată și pentru succesele politice progresive. Se pare că ne aflăm într-o nouă eră în care toți candidații, atât cei în funcție, cât și cei din afară, au un stimulent puternic să se vrea drept populiști în devenire, promițând victorii rapide și reforme radicale.