Cauta

Antonescu: Reesalonarea creditelor la banci NU a fost discutata in USL

Masura anuntata la inceputul acestei saptamanui, cu privire la injumatirea ratelor de credit pentru romanii cu venituri de pana la 1.600 de lei genereaza controverse in USL. Copresedintele Uniunii, liberalul Crin Antonescu, sustine ca nu au existat discutii pe aceasta tema in interiorul USL.

Antonescu: Reesalonarea creditelor la banci NU a fost discutata in USL - Ziarul NationalTotodata, Antonescu a precizat ca discutii pe marginea unei astfel de masuri nu au existat nici la intalnirea liderilor liberali cu reprezentantii FMI veniti la Bucuresti. “Nu s-a discutat nici in USL, nici in intalnirea conducerii PNL cu FMI”, a punctat Antonescu, joi, pentru “Gandul“.

Premierul Ponta anunta, dupa intalnirea de luni seara cu delegatia Fondului Monetar International, ca Executivul pe care il conduce va adopta o ordonanta, conform careia romanii – fie salariati, ori pensionari- care au credite la banci si un venit care nu depaseste 1.610 de lei pe luna ar putea beneficia de sprijin- injumatatirea ratei bancare pe o perioada de doi ani, in cazul in care si banca la care au credit este de acord cu aceasta masura. “Conditia este ca acestea sa aiba un venit lunar mai mic sau cel mult egal cu salariul mediu net -1.610 lei- si sa nu aiba restante mai vechi de 90 de zile la creditele bancare”, a afirmat primul-ministru.

Ultimele stiri

  • 2025, anul nefast al ajutorului militar pentru Ucraina?
  • Henry, dezvăluiri teribile: “Am spart tot!”
  • O nouă tragedie în lumea medicală! Un medic chirurg a murit chiar în timpul unei consultații
  • Cum face economii Guvernul Bolojan? Românii săraci trebuie să-și închidă caloriferele
  • Donator cu genă cancerigenă, tată pentru aproape 200 de copii în Europa. Unii au murit deja de cancer
  • MAGA și Mao. Donald Trump și Xi Jinping împărtășesc nostalgia anilor ’50
  • Samsung confirmă lansarea Galaxy S26 în februarie 2026. Tot ce știm despre viitoarele telefoane ale companiei
  • Foame de bani. Chiria pentru locuințele sociale se majorează cu 224%
  • Noua forță a Franței, cu Zidane și Danone în spate?!
  • UE vrea să pună gheara pe activele rusești, dar se lovește de obstacolul Ungaria
  • Exit mobile version