AcasăPoliticaAndrei Chiliman, alte 60 de zile de control judiciar

Andrei Chiliman, alte 60 de zile de control judiciar

Liberalul nu scapa nici in urmatoarele doua luni de masura controlului judiciar, dispusa in cazul sau de catre procurorii anticoruptie.

Edilul suspendat al sectorului 1 al Capitalei a fost informat, vineri, de catre procurorii anticoruptie ploiesteni ca anchetatorii au dispus prelungirea controlului judiciar, conform antena3.ro. Drept urmare, politicianul va ramane sub control judiciar alte aproape doua luni, respectiv 60 de zile, masura aplicandu-se in dosarul in care Chiliman e acuzat de constituire de grup infractional organizat, dar si de complicitate la trafic de influenta.

Nici Vlad Moisescu, fostul trezorier al Partidului National Liberal, cercetat in aceeasi cauza, nu a primit o veste mai buna, procurorii dispunand si in cazul sau – asemeni celorlalte doua persoane vizate de ancheta- mentinerea unei asemenea decizii, care ii obliga pe cei aflati sub un astfel de regim sa respecte o serie de obligatii, printre care si aceea de a se prezenta, periodic, la sectia de politie, conform programului stabilit, in acest sens, cu oamenii legii.

124 afisari
Zenville

Ultimele știri

Cum reacționează corpul la muzică: efectele ascunse asupra imunității și sistemului nervos

De mii de ani, oamenii folosesc muzica pentru a se conecta, a vindeca și a se relaxa. Dar știința modernă confirmă astăzi ceea ce...

Parada Stoică de pe Calea Victoriei: ce pot învăța bucureștenii de la Seneca și Marcus Aurelius în 2025

Duminică, 21 septembrie, Calea Victoriei va arăta altfel. În locul claxoanelor și al grabei obișnuite, bucureștenii vor întâlni o paradă cu personaje istorice care...
proger