AcasăPoliticaAnca Dragu, mai tare decât Anisie

Anca Dragu, mai tare decât Anisie

Președinta Senatului, Anca Paliu Dragu, nu este o anonimă. A fost ministru în Guvernul Cioloș, când ne învăța să facem ceva pe doi lei. Să muncim pe doi lei, adică. Românii au înțeles altceva și s-au năpustit să facă ceva pe cei doi lei ai doamnei. N-au mai tras apa.

După ce a plecat din cel mai păgubos guvern al României, Anca Dragu și-a găsit de lucru pe la ceva cu energie, petrol, gaze, benzină, electricitate, mă rog, chestii din astea. Pe doi lei? În fine, e lipsit de importanță. Acum a ajuns al doilea om în stat. Nu vă invit să-i citiți discursul. Amețiți. Privire ageră și spirit întreprinzător, Anca Dragu și-a dat seama de ce Senatul nu funcționează ca lumea. Pentru că senatorii votează pe telefoane. Așa ceva? În secolul al XXI-lea? Pe telefoanele lor? Ca să se încurce votul cu numărul de telefon și pozele amantei? Da’ nu e posibil! În ce țară trăim? Singura soluție, după simțămintele dumisale de femeie practică, ar fi să se cumpere niște tablete. Apoi să fie învățați senatorii cum să le folosească. Foarte bine, ies și legile mai bune în felul ăsta?

Câte să fie cumpărate? E, acolo, să fie, să nu ne zgârcim, că e și iarnă și dacă n-ai pe ce să pui mâna e de jale. Pe austeritatea asta de afară este tot ce lipsește. Nu sunt exagerat de scumpe, dar nici exagerat de ieftine. Doar senatorii sunt mulți. Și vor și mai mulți dacă află că e rost de o pomană. Dacă te gândești însă că încă mai sunt copii care nu au primit tabletele promise acum un an de madam Anisie, spaima învățământului, lucrurile arată altfel. Adevărul este că nici acum nimeni nu știe câte s-au achiziționat, câte s-au dat și de câte ar fi fost nevoie. Cert este că mai sunt câteva mii, sau zeci de mii de copii care le așteaptă, care ar vrea să învețe dar nu au cum. Ultima socoteală pe care o cunosc eu arată că doar vreo 250.000 de copii le-au primit. Și restul? Părinții fac eforturi supraomenești să le cumpere, dar puțini reușesc. Între timp, la Senat, ciorbă de 2,9 lei, ceafă de porc la aproape 5 lei, cu garnitură și salată, supă la 3,4 lei și un munte de piure la preț de solduri. Acum și tablete? Sunt convins că senatorii nu vor da bani pe ele. E așa, de la popor, pentru ei, cu toată dragostea de care mai e în stare.

author avatar
Valentin Boeru
2.785 afisari

Ultimele știri

Apelul pilotului Cezar Osiceanu către autorități: Notificare publică cu privire la riscul de pericol iminent de incendiu și explozie

Pilotul Cezar Osiceanu face un apel către autoritățile statului - ANRE, ministerele Enegiei, de Interne, dar și către ISU, Primăria Municipiului București și nu...

Piperea critică planul de la vârful Guvernului: „Premierul Bolojan vrea să introducă în legislație amenzi de până la 4000 de euro pentru comentarii ne-respectuoase”

Europarlamentarul AUR Gheorghe Piperea a reacționat luni, 3 noiembrie, față de ceea ce ar fi intenția premierului Ilie Bolojan de a introduce amenzi -...
spot_img