În 1991, ONU a decis, la Madrid, că trebuie demarate procedurile pentru recunoașterea internațională a existenței statului Palestina. Atunci, în Cisiordania erau 100.000 de evrei, astăzi sunt de cinci ori mai mulți, după o campanie masivă de colonizare declanșată în ultimii ani de Tel Aviv. Între timp, au mai apărut și oareșce zăcăminte de gaz prin largul coastelor Fâșiei Gaza, așa că de ce ar accepta Israelul să piardă bogăția asta?!
Israel și Hamas, doi adversari înverșunați, dar care, în multe privințe, se înțeleg de minune. În primul rând, trebuie spus că niciuna dintre tabere nu e cu adevărat interesată de soluția cu „două state”, găsită de comunitatea internațională pentru acest conflict. Chiar dacă Fâșia se rupe în jurul lor, nici Hamas nu renunță la luptă, nici Israelul nu vrea să mai plece de acolo.
Cine va guverna Gaza?
La un moment dat, conflictul tot se va încheia, așa că întrebarea „Ce va fi atunci?” este cât se poate de legitimă. Mai mult, lumea va vrea să știe cine va guverna în Gaza, cum va fi aprovizionată provincia și, bineînțeles, cine va reconstrui totul.
Unii zic că arabii vor da banii, girând renașterea națiunii palestiniene. Dar MbS s-a (prințul saudit moștenitor Mohammed bin Salman) și-a croit o imagine de lider extrem de pragmatic când vine vorba de cauza „fraților” palestinieni. De fapt, singurul lucru care-l interesează cu adevărat pe MbS este modernizarea Arabiei Saudite, iar normalizarea relațiilor cu Israelul, un motor al progresului tehnologic, poate contribui la acest obiectiv.
Așa că, dacă se vor implica vreodată în reconstrucția Fâșiei Gaza, cu siguranță că saudiții vor pretinde, în schimb, angajamente ceva mai substanțiale din partea Israelului. Dar nici prea mult, doar cât să dea bine la imaginea în ochii lumii musulmane, însă suficient cât să nu supere Tel Avivul.
Autoritatea Palestiniană, fără credibilitate
Administrația Biden insistă, în declarațiile publice, asupra faptului că Israelul nu poate ocupa definitiv Fâșia Gaza, expulzând două milioane de palestinieni.
Se cer discuții în cadrul ONU, dar relațiile Tel Avivului cu Organizația Națiunilor Unite sunt definitiv rupte. Iar ONU nici nu mai vrea să audă de misiuni în zonă, mai ales după ce peste 100 dintre cei care lucrau acolo au fost uciși în asaltul israelian.
Așa că, dacă nu există o alternativă mai bună, informațiile vorbesc despre planul Casei Albe privind readucerea Fâșiei sub administrația Autorității Palestiniene. Teoretic, AP guvernează și peste anumite părți din Cisiordania ocupată, dar doar pe hârtie, puterea acolo o are IDF-ul.
Despre Autoritatea Palestiniană, cam toți vorbesc că ar fi o administrație slabă și coruptă, fără prea multă credibilitate.
Atunci, să dea bani Europa pentru Gaza? Șanse mici, bugetul UE a fost, deja, secătuit de Ucraina; iar cum SUA nu vor mai finanța minirăzboiul lui Zelenski, mai mult ca sigur că Unchiul Sam va trage de mânecă Bruxellesul să bage miliarde în conturile Kievului.
Ură istorică, greu de stins
Iată că, din mai multe puncte de vedere, condițiile pentru soluția cu două state nu sunt îndeplinite.
În 1991, când s-a adoptat definitiv pe agenda internațională, la conferința de pace de la Madrid, soluția a două state în regiune – Israel și Palestina -, în Cisiordania ocupată existau sub 100.000 de coloniști israelieni. Astăzi sunt v vreo 500.000!
Ura e atât de mare între cele două tabere încât până și acei israelieni care mai ieri militau pentru dialogul intercomunitar acum au un singur gând – ștergerea Fâșiei Gaza de pe fața Pământului.
Iar dacă israelienii așa simt, după evenimentele din 7 octombrie, de ce ar avea palestinienii alte sentimente? Au pierit peste 17.000 de oameni în urma răzbunării Tel Avivului.
În Knesset sunt voci extremiste care își doresc să-i alunge pe palestinieni din Cisiordania ocupată și din Fâșia Gaza. Mulți se gândesc că Netanyahu nu a elaborat nici un fel de viziune pe termen lung pentru problema palestiniană fiindcă plănuiește să-i forțeze pe locuitorii Fâșiei să treacă în Egipt.
Iată cam multe motive pentru a ne îndoi că Israelul va accepta vreodată să pună în practică soluția găsită de ONU – recunoașterea existenței statului Palestina.
Mai nea Nicolae Cezar de ocazie cum poti sa scrii: „de ce ar accepta Israelul să piardă bogăția asta?!”
Pai gazele apartin Fasiei Gaza deci nu Isrelului, iar Israelul nu poate pierde ceea ce nu are.
Cum stai cu logica? cum iti sun acum aiureala pe care ai scris-o?
Israelul nu mai este in pozitia de a spune ca nu-i convine o anumita solutie.
Israelul are probleme existentiale care depasesc pe cele decorative.
Lumea musulmană e ca un fel de UE, divizată.
Dacă palestinienii ar fi mai chitiți spre muncă, viață civilizată și dezvoltare economică ar fi o treabă bună, s-ar ajunge la o cooperare și conviețuire foarte bună între cele două popoare. Dar cum palestinienii sunt un popor cu o mentalitate învechită în dogme religioase nimic nu va funcționa. Vorbim de Cisiordania? Da, evreii s-au înmulțit deoarece au pus osul la treabă, au trecut la o agricultură performantă, se gândesc numai la cum să prospere nu să aștepte la mila altora. Câte localități predominant palestiniene au cunoscut o dezvoltare comparabilă cu cea a celor majoritar evreiască? Cum arată Chibuțurile și cum arată localitățile palestiniene?
Israelul nu a recunoscut si aplicat o rezolutie ONU din 1950(?) ,de ce ar fi acum de acord?Scopul este foarte clar -palestinienii pleaca de buna voi sau le facem viata imposibila.Israelul este interesat de plecarea(alungarea) autohtonilor si mai apoi de resursele subterane.Nu se vor lasa,au tenacitatea multimilenara dovedita de existenta lor pe glob in situatii mai mult decat vitrege.Si de avut in vedere ca 127 de miliardari ai lumii apartin natiei evreiesti,ce alta natiune se poate lauda cu asemenea performanta?