America, la răscruce de alegeri

Au trecut aproape 75 de ani de la fondarea NATO, iar Marea Britanie alunecă ușor, ușor de la masa marilor puteri politico-militar. Dintr-un aliat aproape egal al SUA a ajuns cel mult un vasal care are dreptul să pună întrebări. Cine nu crede asta, să privească spre discuțiile care au loc la Londra în aceste zile, referitoare la ce trebuie făcut pentru ca Royal Army să se reformeze – și se vorbește despre remodelarea trupelor în unități elită, așa-zise „forțe speciale”, plasate la dispoziția Pentagonului. Mândria de a fi vârful ascuțit al suliței americane, asta au ajuns britanicii.

Însă, pare-se că Regatul Unit și-a acceptat, cu sinceritate, poziția și adevăratul loc pe care îl mai ocupă în lume.

Dar, în interiorul NATO se dau și alte bătălii, iar statele-satelit încep facă tot felul de jocuri, în funcție de ordinele primite și interesele de moment.

În ultimii ani, valoarea Alianței a scăzut semnificativ și mai ales în ochii elitei de la Washington, care în mod fățiș se declară nemulțumită de faptul că SUA plătesc un preț prea mare pentru apărarea „europenilor bogați și infatuați”, după cum nota, nu cu mult timp în urmă, un ziar american. Tocmai subvenționarea securității Europei este tema campaniei declanșate de Donald Trump în primul său mandat și pe care este de așteptat să o reia, dacă va reveni la Casa Albă, în 2024.

Dar, nu numai peste Ocean se văd „bubele” NATO, ci și la Paris. Să ne amintim că, înainte de invadarea Ucrainei, Macron a numit această relicvă a Războiului Rece „o organizație în moarte cerebrală”. Poate că eșecurile intervențiilor în Afganistan și Libia l-au determinat să afirme asta, iar reacția sa a fost generată de efectele celor două operațiuni militare – când statele europene s-au trezit brusc „inundate” de valuri de migranți. Norocul industriei de armament care deja controlează NATO s-a numit Vladimir Putin, care parcă le-a făcut jocurile firmelor din domeniu, permițând Casei Albe să fluture pe sub nasul Europei cartea – America vă apără de o Rusie agresivă și periculoasă.

În practică, fix asta este NATO, un aranjament politic care garantează primatul SUA în determinarea răspunsurilor la toate întrebările europene. Strategia Washingtonului e simplă, de convingere a potențialilor concurenți, cum ar fi UE (Franța, mai ales), că nu trebuie să aspire la un rol mai mare. În același timp, subtil, li se arată tuturor că nu trebuie să conteste conducerea americană. Și, după cum arată lucrurile pe la Bruxelles, SUA au făcut o treabă bună, planul lor având succes total. De fapt, ceea ce în 1990 părea a fi un artefact al Războiului Rece azi este adesea confundat cu o caracteristică naturală a peisajului geopolitic global.

Decizia de a extinde NATO spre Est, acaparând statele baltice și, mai nou, dând târcoale și vânzând speranțe Ucrainei și Georgiei, a fost doar un act de orgoliu monumental al Americii. Chiar șeful CIA a recunoscut că s-a trecut „cea mai strălucitoare linie roșie a Rusiei” și bine au procedat strategii de la Casa Albă, zice William Burns.

Însă, se observă și altceva. Tocmai aceste state europene primite în NATO și împinse de SUA într-o poziție de ostilitate radicală față de Moscova au împins în mod constant Administrația Biden să livreze Kievului sisteme de arme din ce în ce mai mortale și mai sofisticate. Fix alde Polonia, Letonia, Lituania și Estonia insistă ca stăpânul de peste Ocean să intervină și mai puternic în Ucraina, escaladând, parcă inconștient, situația în regiune. În locul diplomației, tocmai micile, dar extrem de ambițioase state europene folosesc Alianța Nord-Atlantică pentru a-și promova propriile scopuri de politică externă.

Nu e de mirare că unele think-tank-uri din State susțin teza aruncării din brațe a balastului baltic, ca și cum ar fi o povară strategică pe care America nu și-o mai poate permite.

În cele din urmă, viitoarea strategie de apărare a Europei va fi scrisă după alegerile din 2024. Fie SUA vor fi forțate să se concentreze asupra amenințării din partea Chinei, obligând Europa să-și asigure propria apărare, fie Washingtonul își va abandona rolul de hegemon global și atunci va strânge și mai tare lațul Europei, un teritoriu bogat și ușor de controlat.

Pe culoarele Congresului din Capitol Hill, mulți politicieni (chiar și democrați) se declară obosiți de ceea ce se prefigurează a fi un război lung și anevoios (scump) în Ucraina.