În cercurile politice din Washington se afirmă că China urmărește să înlocuiască Statele Unite ca superputere globală dominantăÎn cercurile politice din Washington se afirmă că China urmărește să înlocuiască Statele Unite ca superputere globală dominantă. Atât democrații, cât și republicanii au acceptat acest consens.
Dar o analiză atentă a ceea ce China declară că dorește arată o imagine diferită: este o putere care menține status quo-ul, cu obiective globale limitate, și nu un stat revizionist care urmărește să-și extindă dramatic puterea și să remodeleze ordinea mondială.
China își intimidează vecinii, dar nu caută să îi invadeze sau să îi cucerească. Este extrem de sensibilă în ceea ce privește controlul asupra teritoriilor pe care restul lumii a convenit, cel puțin diplomatic, că sunt chineze, inclusiv Hong Kong, Taiwan, Tibet și Xinjiang.
Obiectivele principale ale Chinei, inclusiv revendicările sale teritoriale specifice, sunt în concordanță cu ceea ce dorea la mijlocul secolului al XX-lea, când era slabă și săracă, relatează Foreign Affairs. De fapt, ele datează de mai mult timp: autoritățile politice din timpul dinastiei Qing au formulat revendicări similare.
Politica externă americană, retorică păguboasă
Accentul pus de Washington pe descurajarea militară și pregătirea pentru război riscă să creeze exact tipul de confruntare militară care amenință să izoleze Statele Unite de Asia de Est.
În loc să considere China un inamic periculos, America trebuie să deslușească interesele fundamentale ale Chinei, astfel încât să știe în ce domenii ar putea fi dispusă să facă compromisuri și în care nu.
Factorii de decizie din SUA ar fi mai bine să se angajeze în relații economice și diplomatice cu China, decât să încerce să o țină sub control printr-o strategie militară.
Analiza cantitativă a celor 176 de discursuri ținute de Xi Jinping între 2012 și 2024 care făceau referire la Statele Unite relevă faptul că tema dominantă este cooperarea, nu înlocuirea. Chiar și atunci când abordează subiecte sensibile, precum Taiwan, Hong Kong și Marea Chinei de Sud, Xi se concentrează pe misiunea Chinei de a-și apăra granițele, nu pe dorința de a-și extinde teritoriul. Mențiunile despre Statele Unite sunt asociate cel mai frecvent cu idei precum angajament, cooperare și dezvoltare, mai degrabă decât confruntare.
În schimb, China este clară – și a fost încă de la începutul Războiului Rece – că unul dintre obiectivele sale este multilateralismul.
Retorica politicii externe americane este plină de referiri la supremația globală, la caracterul indispensabil al Statelor Unite ca națiune și la aspirațiile de a-și menține statutul de hegemon.
Deoarece Washingtonul a înțeles greșit ce își dorește China, politica SUA față de China a fost direcționată greșit. O concurență sănătoasă în tehnologie, afaceri și chiar educație poate fi benefică pentru ambele părți, fără a declanșa reacții bazate pe frică, provenite din opinia că cealaltă parte reprezintă o amenințare existențială.
