America închide războiul cu Rusia, Europa îl deschide. Nicușor Dan, cu mintea tot la Călin Georgescu

În timp ce lumea fierbe și întrebarea „începe Al Treilea Război Mondial?” nu mai pare deloc o exagerare, România se trezește prinsă între noi fronturi – se stinge conflictul ruso-american, dar UE dă impresia că vrea să declare Moscovei propriul război. Iar în fruntea țării avem un președinte care nu vede, nu pricepe și nu acționează: Nicușor Dan este preocupat de răfuieli mărunte, în timp ce istoria se scrie cu foc la granița noastră. Ce face România când superputerile schimbă jocul din mers? Cine ne mai apără dacă SUA se retrag? Și cât de periculos poate fi „habarnișmul” unui lider exact în momentul în care țara lui devine prima linie a unui conflict pe care nu l-a cerut, dar îl va suporta prima?

 De la începutul acestui război, Occidentul colectiv – adică Europa de Vest, în marș ordonat după fluierul Americii – a început să se comporte ca un cor disciplinat, cu Washingtonul dirijor. În paralel cu râuri de rezoluții „solidare” cu Ucraina au început să curgă spre Kiev arme, bani, consilieri și tot ce presupune o confruntare modernă.

Pactul Trump – Putin, din Alaska

Să fim serioși, nu a fost niciodată un război Ucraina vs. Rusia! Dacă ar fi fost, azi era, deja, tratat la ora de Istorie, că doar n-am uitat primele zile și imaginile de la tv, când tancurile lui Vladimir Putin făceau drifturi, la propriu, pe străzile din Kiev. A fost un război SUA – Rusia, o repetiție cu public a vechiului „Război Rece”, de data asta cu Ucraina în rolul nefericit al decorului de sacrificiu; ceva între Coreea și Vietnam, dar în varianta 2.0, cu Facebook și drone.

Americanii au susținut Ucraina cu armament de top, informații, sateliți, consilieri și destui soldați, camuflați sub titulatura de „mercenari” veniți de bunăvoie să lupte împotriva rușilor; mai lipsea să pună numele SUA pe uniformele ucrainene, ca să terminăm cu ipocrizia formală.

În noiembrie 2025, surpriză! – Washingtonul face un pas în spate. Pentru cine avea dubii: Putin și Donald Trump au stat la aceeași masă, în Alaska, iar acum vedem că ce s-a stabilit acolo – pacea dintre Rusia și America – începe să se desenează discret pe hartă.

Europa, însă, e în alt film. Germania, Franța, UK, Spania, Italia, în frunte cu Ursula de la Bruxelles, ăștia toți par deciși să bage bățul prin gard și să prelungească focul. Ca niște pompieri care, în loc să stingă incendiul, mai aruncă un butoi de benzină „ca să vadă ce se întâmplă”.

Duminică, la Geneva, în Elveția, americanii au pus pe masă planul lor: garanții de securitate pentru Ucraina, bani pentru reconstrucție (zeci de miliarde, din active rusești înghețate) și un fel de „acum ori niciodată” diplomatic, adică ultimatum dat Ucrainei până joi, 27 noiembrie. Cum a reacționat Zelenski? Simplu: n-a venit la întâlnire. L-a trimis, în schimb, pe Andrii Iermak, omul pe care americanii îl înghit cu apă plată și tot nu le trece. Un soi de emisar la care Casa Albă se uită cam cum te uiți la un mecanic despre care ai auzit că-ți fură șuruburile de pe mașină. În cazul de față, vorbim de multe milioane de dolari, de ordinul sutelor, scrie presa de la Kiev.

Nicușor Dan joacă în alt film

În România, când lumea fierbe, când tensiunile cresc, când se vorbește deschis despre extinderea conflictului, președintele nostru este ocupat cu Georgescu. Îl visează, îl vânează, îl are în carnețel. Nicușor Dan pare un om care se ceartă cu umbrele, nu cu realitatea. Alegerile au fost anulate? Georgescu a fost scos din joc? Da, dar Nicușor încă se luptă vitejește, ca Don Quijote cu morile de vânt, doar că mai fără grație.

Românii tremură în case, iar el ne anunță solemn că „urmărește cu mare atenție evoluțiile din război”. Probabil stă la pândă pe după draperie, să nu îi scape în cap vreun „tweet” de-al lui Trump. Iar când spune că „se alătură liderilor europeni care promit sprijin necondiționat Ucrainei”, nouă ne îngheață sângele în vene. Pentru că exact acei lideri, unii foarte vocali, sunt cei care își pregătesc populațiile pentru un război total.

Nicușor Dan e liniștit. Le transmite americanilor și rușilor, așezat în canapeaua de piele de la Palatul Cotroceni, butonând telecomanda între Antena 3 și Digi 24: „Eu urmăresc cu atenție”. Da, numai asta mai lipsea din ecuație – spaima globală temperată de vigilența președintelui României!

Trupele franceze în România. Acum înțelegeți de ce?

Acum, totul are sens: prezența tot mai accentuată a trupelor franceze în România, cartografierea obsesivă a „Porții Focșani”, interesul aproape chirurgical pentru nordul țării, până în buza graniței cu Ucraina. Nu sunt exerciții de rutină, sunt poziționări.

Și întrebările curg, inevitabile: Se pregătesc europenii să folosească România ca rampă de lansare? Va fi România exteriorul frontului – sau interiorul? Suntem parteneri sau doar teren de manevră? Românii au dreptul să știe dacă aerodromurile lor vor fi folosite pentru operațiuni militare. Au dreptul să știe dacă, într-o noapte, țara poate deveni țintă a rachetelor Iskander.

Alde Nicușor Dan și Ilie Bolojan refuză orice discuție. Poate speră că, dacă tac suficient de tare, rușii nu observă România pe hartă.

Pe de altă parte, vedem și noi că reducerea personalului american la Baza Kogălniceanu, anunțată tam-nesam, nu e întâmplătoare. Cum la fel de mult sens capătă și declarația comandantului trupelor americane din Europa, care zilele trecute a sugerat predarea conducerii NATO către Germania. Adică, un fel de: „Noi avem Atlanticul care ne desparte de Rusia, voi aveți frontul de est. Vă descurcați, da?!”.

Ce se întâmplă azi pe continent poate fi tradus și așa: SUA nu vor să fie prinse în Europa când situația devine explozivă, la propriu. Americanii se pregătesc să plece înainte să se întunece cerul. Iar România rămâne în urma lor pe post de tampon …sau scut, depinde din ce unghi privești.

Întrebarea pe care nimeni nu are curajul s-o pună oficial, dar toți o simțim: Cât timp mai avem până când România va fi în prima linie?

Suntem conduși de un președinte care pare convins că prioritatea națională e duelul său imaginar cu Georgescu. Suntem țară tranzitată de convoaie militare, dar Cotroceniul trimite comunicate sterile, de o liniște absurdă, ca și cum vorbim despre starea vremii, nu despre război. Nicușor Dan nu este decât un ecou slab al propriei neputințe. Ce urmărim, domnule președinte? Știrile? Fluxul de pe X? Fiecare mișcare a lui Emmanuel Macron? În vremurile actuale, nu e suficient să urmărești. Trebuie să și înțelegi, trebuie să și acționezi.