Se spune că fiecare țară primește guvernul pe care îl merită, iar America primește acum o a doua administrație condusă de Donald Trump.
”Cea mai importantă relație a planetei este, fără îndoială, cea dintre întreaga lume și cea mai puternică națiune a sa, chiar dacă nu mai este o superputere, o hiperputere sau un hegemon”, scrie în Bloomberg reputatul analist Andreas Kluth. Această relație, mai mult decât în primul mandat al lui Trump, este nedefinită.
Premisa goală
Trump a făcut campanie pornind de la premisa goală că va asigura pacea prin „forță”, fără a preciza vreodată sursele sau obiectivele acestei forțe. Când a fost președinte, el s-a lăudat: „Nu am avut țări care să se lupte între ele, nu ar fi făcut-o fără permisiunea mea”. Ce glumă !
În ianuarie, vom afla dacă oamenii de forță ai lui Trump cer permisiunea Casei Albe atunci când fac mișcări în geopolitică. Rusul Vladimir Putin, cu mintea sa antrenată de KGB, a știut întotdeauna cum să îl flateze și să îl manipuleze pe Trump, iar acest lucru îngrijorează Ucraina.
Xi Jinping din China a luat notă de declarațiile inconsecvente ale lui Trump cu privire la Taiwan. Kim Jong Un din Coreea de Nord îl cunoaște deja pe Trump de la trei reuniuni la nivel înalt și de la un scurt schimb de „scrisori de dragoste”; ca rezultat direct al acelui flirt eșuat, dictatorul de la Phenian a trecut la construirea de bombe nucleare și rachete pentru a amenința Coreea de Sud, Japonia și SUA.
Probabil că mullahii din Iran se tem de Trump – dar acum ar putea urma strategia Coreei de Nord de autoprotecție cu arme nucleare.
Între timp, aliații Americii habar nu au ce urmează, dar se pregătesc de ce este mai rău. La urma urmei, Trump a amenințat că se va retrage din NATO și că își va abandona partenerii dacă nu cumpără suficiente cipuri, mașini sau oțel din SUA.
Nu în ultimul rând, toți cei cărora le pasă de dreptul internațional și de Organizația Națiunilor Unite au motive să dispere: Trump nu înțelege ONU ca instituție sau ca idee și disprețuiește ceea ce nu înțelege.
Noua versiune a ”teoriei nebunului”
Unii politicieni de la Washington îl numesc pe Trump naționalist, protecționist, mercantilist, realist, unilateralist și așa mai departe. Toate sunt parțial adevărate – și toate nu au nicio legătură cu subiectul, subliniază Kluth.
Persoana care a surprins cel mai bine viziunea lui Trump asupra lumii este John Bolton, fost consilier pe probleme de securitate națională. Punctul critic este că republicanul nu are „nici filosofie, nici politici”. ”Deciziile lui Trump privind securitatea națională sunt în întregime tranzacționale, împrăștiate pe hartă ca un arhipelag de puncte, neconectate prin acorduri de logică, importanță sau rezultate”.
Perspectiva optimistă asupra lui Trump este că aceasta este o versiune nouă și amplificată a „teoriei nebunului” care i-a fost atribuită cândva lui Richard Nixon (deși Machiavelli a sugerat cu mult timp în urmă că poate fi într-adevăr un „lucru înțelept să simulezi nebunia”). Conform acestei logici, dușmanii și prietenii Americii deopotrivă vor fi docili din pură teamă.
Dar teoria nebunului – care nu a fost niciodată elaborată sau testată în mod corespunzător – presupune un lider care are o busolă, hartă și simulează ocazional un deranj tactic pentru a naviga către destinația sa strategică. Trump nu are nici busolă, nici hartă. Dacă politica sa externă pare incoerentă, la limita nebuniei, este posibil să nu se prefacă. America s-ar putea afla de fapt în derivă în arhipelagul său de puncte, numit și lume.