Timp de mai bine de 30 de ani, Washingtonul a urmărit o strategie bazată pe iluzii globaliste: America ar putea servi drept polițist al lumii, ar extinde NATO, ar oferi garanții de securitate nelimitate și ar lansa intervenții pentru a remodela societățile după chipul și asemănarea sa. Aceste proiecte, vândute sub pretextul „ordinii globale bazate pe norme”, și-au epuizat forța.
Sistemul internațional revine la starea sa naturală: o lume post-hegemonică, multinodală și regionalizată, în care puterile suverane coexistă și se echilibrează reciproc în cadrul sferelor lor de interes.
Prin urmare, noua „Strategie de apărare națională” (NDS) a Pentagonului oferă o schimbare binevenită, notează UnHerd. Acceptând revenirea istoriei și a geopoliticii, afirmă necesitatea adaptării la mediul internațional în schimbare. Acordă prioritate apărării SUA și a granițelor contestate ale „sferei americane” împotriva interferențelor Chinei sau Rusiei.
Insistența lui Donald Trump asupra principiului „America First” a fost o măsură corectivă necesară, o reamintire a faptului că prima datorie a politicii americane este față de propriul popor.
Unii analiști susțin că extinderea NATO — promovată ca apărare a ordinii liberale — a destabilizat de fapt Europa și a implicat America într-un război de uzură în Ucraina fără un final clar.
În Orientul Mijlociu, cu doar câteva săptămâni în urmă, Statele Unite s-au trezit antrenate în Războiul de Douăsprezece Zile dintre Israel și Iran. Rămânând implicată în conflicte nesfârșite în străinătate, America a acumulat datorii de 37,5 trilioane de dolari, devastând comunități și prejudiciind clasa de mijloc.
Trump trebuie să meargă pe linia realismului suveran: o politică externă radicală, neîmpovărată de ideologie, eliberată de pretențiile universalismului și bazată pe conservarea puterii americane.
Să prioritizeze suveranitatea în detrimentul cruciadelor universaliste, echilibrele regionale de putere în detrimentul poliției globale, protecția selectivă în detrimentul supremației generale și reînnoirea internă ca fundament al puterii externe. Înseamnă diplomație fără iluzii: dialog cu adversarii și aliații deopotrivă, bazat pe reciprocitate și empatie strategică, nu pe ipocrizie sau moralism.
Ceea ce ne așteaptă nu este haosul, ci lumea așa cum este ea în realitate – un concert de puteri care insistă, la fel ca America, asupra suveranității proprii și se opun unui imperiu managerial, fie că acesta este condus de la Washington sau de la Beijing.