Prima ieșire la rampă a fostului ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, și îndeosebi declarațiile acestuia cu privire la metodologia cu privire la raportarea deceselor din spitale COVID-19 au generat o serie de reacții tranșante din direcția principalei formațiuni de opoziție, PSD.
Printre acestea se numără cea a prim-vicepreședintelui PSD, Gabriela Firea, care arată cu degetul în direcția USR PLUS. ”A fost nevoie de un întreg scandal politic ca să aflăm următoarele trei adevăruri cutremurătoare:
1. Datele despre numărul noi de cazuri COVID au fost măsluite din interese electorale.
2. Stăm prost cu vaccinarea, iar realitatea este cosmetizată de premier
3. Există „o diferență semnificativă” între numărul real al deceselor COVID și cel raportat populației.
Deci, am avut dreptate! Am fost mințiți despre evoluția pandemiei!
Au fost restrânse drepturi și libertăți cetățenești doar după interesele lor politice și nu pe baze științifice!”, susține Firea.
Fostul primar al Capitalei: Barna și Voiculescu știau și înainte de scandal ceea ce ne-au spus acum, dar au tăcut!
Și vicepremierul Barna a ajuns în vizorul social-democratei care, până toamna trecută, s-a aflat în fruntea Primăriei Capitalei. ”Este dezgustător să constatăm că cei de la USR-PLUS au invocat „transparența” doar când au vrut să-i șantajeze sau să se răzbune pe partenerii lor de coaliție.
Barna și Voiculescu știau și înainte de scandal ceea ce ne-au spus acum, dar au tăcut! Asta nu este transparență.
Dacă vor ca măcar acum să fie transparenți și pentru cetățeni, nu doar din interesele lor politice, să voteze luni comisia de anchetă cerută de PSD pentru a scoate la lumină cum s-au măsluit datele despre pandemie.
Dacă nu o vor face, să nu aibă nerușinarea să mai vorbească vreodată despre transparență!”, cere Firea, pe Facebook.
Ciolacu: PSD a avut dreptate
Un mesaj în aceeași notă a transmis și Marcel Ciolacu, pe pagina sa de Facebook: ”A fost nevoie ca “partenerii” de guvernare să se certe pentru a se vedea extrem de clar că PSD a avut #dreptate când a spus că PNL a falsificat datele pandemiei!”
De asemenea, și liderul PSD vrea să se înființeze o comisie de anchetă la nivelul Parlamentului. ”Românii trebuie să afle tot #adevărul, iar USR are obligația să voteze LUNI pentru înființarea comisiei de anchetă solicitată de PSD privind falsificarea datelor pandemiei.
Dacă nu vor trece de la vorbe și acuzații la fapte concrete, demonstrează că sunt în continuare complici la cel mai mare jaf din istoria României!”, susține Ciolacu.
Simonis: În noul context, USR-PLUS are ocazia de a face dovada transparenței pe care au tot clamat-o
Liderul deputaților PSD, Alfred Simonis, a făcut la rândul său trimitere la dorința formațiunii politice de a se înființa un for parlamentar de anchetă pe această temă, dar și ce pas s-a făcut în acest sens, chiar în cursul zilei de vineri. ”Am solicitat astăzi convocarea Birourilor Permanente Reunite pentru a se vota înființarea Comisiei de anchetă privind falsificarea datelor pandemiei, solicitată de PSD în urmă cu două săptămâni și tergiversată de majoritatea parlamentară.
În noul context, USR-PLUS are ocazia de a face dovada transparenței pe care au tot clamat-o, dar pe care nu au dus-o niciodată până la capăt.
Luni pot demonstra că nu folosesc „principiul transparenței”, doar ca pe un instrument de șantaj sau vendetă politică, votând solicitarea PSD de înființare a comisiei de anchetă. Românii au dreptul să știe adevărul!”, a transmis Simonis, pe Facebook.