Cauta

ALEGERI PARLAMENTARE 2020. Cioloș o ține pe-a lui: Nu negociem cu PSD

Dacian Cioloș, copreședintele USR PLUS, a declarat imediat după anunțarea câștigării alegerilor parlamentare de către PSD că alianța pe care o conduce nu are de gând să intre la masa negocierilor cu social-democrații. 

„Mulțumesc celor care au ieșit la vot. Mulțumesc tuturor candidaților noștri, membrilor, delegaților din secțiile de vot. Îi rog și le cer să fie foarte atenți la numărătoarea voturilor. Avem un exit-poll cu rezultate provizorii și lucrurile vor evolua cu siguranță în orele viitoare. Putem trage unele concluzii”, și-a început Cioloș discursul.

„USR este o forță politică matură care a demonstrat că poate crește într-o competiție directă cu marile partide. Vom avea probabil un număr dublu de parlamentari. E clar că românii nu au dat un mandat clar niciunui partid să formeze Guvernul, deci vom avea un Guvern de coaliție. Considerăm că am primit un mandat foarte clar din partea celor care ne-au susținut. USR PLUS este pregătită să își asume guvernarea. Cartea de căpătâi pentru orice negociere va fi programul nostru de guvernare. USR nu intenționează să negocieze cu PSD nicio majoritate de guvernare”, a declarat Dacian Cioloș.

Acesta a anunțat că alianța pe care o conduce va negocia la sânge formarea Guvernului, urmând să-i propună președintelui Klaus Iohannis atât un program de guvernare, cât și un premier.

 

Ultimele stiri

  • Bomba zilei! Coldea și Dumbravă, audiați la DNA – VIDEO
  • Profiturile-record în România ale marilor companii arată că politicile economice ale PSD dezvoltă mediului de afaceri
  • Drumul Expres Pitești – Craiova, Centura Capitalei și Autostrada Moldovei, marile proiecte care vor crește economia României chiar din acest an
  • Revitalizarea economică a județelor Moldovei, prioritate strategică pentru PSD
  • A dat în judecată „Marius Nasta” după ce i-au scos un plămân. A câştigat 150.000 euro în Instanţă, dar răspunsul Institutului – halucinant
  • Accidentul de la 2 Mai. Tatăl tinerei ucise: „Am dorit de la prima înfăţişare să-l văd pe cel care mi-a omorât copilul” – VIDEO
  • Străzile din Bucureşti, mai nesigure decât cele din Bronx. Mărturia femeii atacate, din senin, de un bărbat, în Sectorul 2 (VIDEO)
  • Criteriul în funcţie de care se modifică data la care ieşi la pensie. Iată cum îţi calculezi ziua precisă în care te retragi din câmpul muncii!
  • O nouă pomană electorală în 2024. Ce a anunţat ministrul Agriculturii poate fi, de fapt, o lovitură majoră pentru producătorii din România
  • Euroins a dat România în judecată! Suma în litigiu: peste 500 de milioane de euro! Ce acuze aduc bulgarii
  • Exit mobile version