Cauta

ALEGERI PARLAMENTARE 2020. Cioloș o ține pe-a lui: Nu negociem cu PSD

ALEGERI PARLAMENTARE 2020. Cioloș o ține pe-a lui: Nu negociem cu PSD - Ziarul National

Dacian Cioloș, copreședintele USR PLUS, a declarat imediat după anunțarea câștigării alegerilor parlamentare de către PSD că alianța pe care o conduce nu are de gând să intre la masa negocierilor cu social-democrații. 

„Mulțumesc celor care au ieșit la vot. Mulțumesc tuturor candidaților noștri, membrilor, delegaților din secțiile de vot. Îi rog și le cer să fie foarte atenți la numărătoarea voturilor. Avem un exit-poll cu rezultate provizorii și lucrurile vor evolua cu siguranță în orele viitoare. Putem trage unele concluzii”, și-a început Cioloș discursul.

„USR este o forță politică matură care a demonstrat că poate crește într-o competiție directă cu marile partide. Vom avea probabil un număr dublu de parlamentari. E clar că românii nu au dat un mandat clar niciunui partid să formeze Guvernul, deci vom avea un Guvern de coaliție. Considerăm că am primit un mandat foarte clar din partea celor care ne-au susținut. USR PLUS este pregătită să își asume guvernarea. Cartea de căpătâi pentru orice negociere va fi programul nostru de guvernare. USR nu intenționează să negocieze cu PSD nicio majoritate de guvernare”, a declarat Dacian Cioloș.

Acesta a anunțat că alianța pe care o conduce va negocia la sânge formarea Guvernului, urmând să-i propună președintelui Klaus Iohannis atât un program de guvernare, cât și un premier.

 

Ultimele stiri

  • Alegeri în București 2025. Prezența la vot, peste 6%. Miros de gaze la școala unde a votat președintele Nicușor Dan
  • Criza apei potabile din Prahova. Furnizarea apei în Câmpina, întreruptă din nou, la 24 de ore după reluare
  • S-a deschis primul magazin robotizat din România. Unde se află şi cum funcționează afacerea care nu are nevoie de angajaţi umani
  • VIDEO Premierul Bolojan, huiduit la Târgul de Carte Gaudeamus. Românii l-au luat la rost: „Aveți bani de cărți? Noi nu mai avem bani de nimic!”
  • Ce manichiură se poartă în sezonul de iarnă 2025. Tendinţe şi culori
  • Lista completă a telefoanelor şi tabletelor Samsung care vor primi noi update-uri cruciale în luna decembrie
  • Horoscop – duminică, 7 decembrie 2025. Aspecte astrale de astăzi influențează deciziile profesionale şi relațiile
  • Alegeri locale parţiale Bucureşti 2025. Cum vor vota românii care au carte electronică de identitate pe care nu e trecut domiciliul
  • USR, USR, lipsa apei tot o catastrofă e! Cum a scăpat Bucureștiul
  • Friendsmas 2025: De ce un Crăciun cu prietenii devine noua tradiție preferată în rândul tinerilor
  • Exit mobile version