AcasăPoliticaAlegeri locale 2020. Preşedinţii de secţii de votare, speriaţi de COVID-19

Alegeri locale 2020. Preşedinţii de secţii de votare, speriaţi de COVID-19

alegeri localeAlegeri locale 2020. Preşedinţii de secţii de votare, speriaţi de COVID-19

Alegerile locale 2020. Campania electorală pentru scrutinul de duminică a intrat pe ultima sută de metri. Candidații stau cu ochii pe ultimele sondaje de opinie, partidele politice își fac ultimele calcule. Miza cea mai mare este pentru Primăria Capitalei, disputată de 18 candidați.

Pregătirea celor peste 18.700 de secții de votare, care se vor deschide duminică dimineață, la ora 7.00, a început deja. Din cauza pandemiei de coronavirus, elevii din școlile unde vor fi amenajate secțiile de votare vor face școală de acasă vineri, pe 25 septembrie, dar și luni, 28 septembrie, respectiv marți, 29 septembrie. Autoritățile susțin că este necesar un timp mai mare pentru pregătirea secţiilor de votare şi pentru dezinfectarea ulterioară a sălilor.

Vineri şi sâmbătă, secţiile vor fi conectate la sistemul informatic naţional, care coordonează scrutinul. Odată aduse ștampilele, sacii cu buletine de vot şi listele de alegători, secţiile vor fi sigilate. Sâmbătă se vor face schimbări, doar dacă preşedinţii comisiilor depistează nereguli.

Alegeri locale 2020. Câți bani primește președintele unei secții de votare

Președinții secțiilor de votare au fost desemnaţi acum două-trei săptămâni, prin tragere la sorţi, dintr-o bază de date în care s-au înscris doritorii. Pentru prestaţia în alegerile locale 2020 vor primi sume fixe, indiferent câte ore lucrează. Un preşedinte de secţie primeşte 250 de lei pe zi. Statul îi plăteşte astfel cu 1.250 de lei pentru cinci zile petrecute în secţiile de votare.

Suma nu pare să îi mai încânte! Sute de președinți și locțiitori din secțiile de votare s-au retras. Legea le permite. Potrivit Autorității electorale Permanente, ei se pot restrage până pe 26 septembrie. În Dolj, de exemplu, aproape jumătate dintre ei au cerut să fie înlocuiţi. Iar la Constanţa, peste 15%.Cei mai mulţi au spus că se tem să nu se îmbolnăvească de COVID-19 la alagerile locale.

Judecătorul Laura Udrea, preşedintele Biroului Electoral Judeţean Dolj,
îţi explică de ce este periculos în secţia de votare la alegerile locale. „Nu există, până la acest moment, vreo posibilitate de a accesa vreo bază de date care să ne confirme nouă dacă persoana respectivă este sau nu carantinată sau izolată.(…) Este un risc pentru cei care îşi desfăşoară activitatea în birourile secţiilor de votare.”, a spus Laura Udrea, președinte BEJ Dolj, potrivit Mediafax.

author avatar
Andreea Vlad
215 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger