La sfârșitul lunii septembrie, Serbia a desfășurat arme la granița cu Kosovo, în ceea ce a reprezentat una dintre cele mai mari consolidări militare sârbe de la sfârșitul războiului din Kosovo, în urmă cu aproape un sfert de secol.
Secretarul de stat american Antony Blinken l-a sunat pe președintele sârb Aleksandar Vucic pentru a cere o „dezescaladare imediată”.
Cu toate că, la acea vreme, această intensificare a fost în mare parte trecută cu vederea de mass-media occidentală – și a fost uitată de atunci, în contextul izbucnirii războiului dintre Israel și Hamas -, ea face parte dintr-o evoluție alarmantă în Balcani, notează Foreign Affairs. Pretextul imediat pentru mobilizarea sârbă a fost reprezentat de luni de tulburări între Kosovo și Serbia, care au menținut o pace fragilă de când o campanie de bombardamente a NATO a ajutat Kosovo să obțină independența de facto față de Belgrad în războiul din 1998-1999.
În luna mai, Serbia și-a plasat trupele în stare de alertă de luptă după ce etnicii sârbi care trăiesc în Kosovo au intrat în conflict cu poliția kosovară. Apoi, în septembrie, chiar înainte de recenta mobilizare la frontieră, 30 de etnici sârbi puternic înarmați au atacat o patrulă de poliție din Kosovo, provocând moartea a patru persoane.
Aceste incidente arată amenințarea tot mai mare pe care Rusia, partenerul Serbiei, o reprezintă pentru regiune. Moscova a promis Belgradului că va împiedica Kosovo să devină un stat membru al ONU. „O mare explozie se pregătește în centrul Europei”, a declarat în mai ministrul rus de externe Serghei Lavrov.
Rusia poate să alimenteze conflictul istoric dintre Serbia și Kosovo, deoarece ar pune presiune pe forțele NATO și ar submina puterea Statelor Unite în Europa.
Oficialii sârbi subliniat că sprijinul Moscovei este motivul pentru care Serbia refuză să impună sancțiuni Rusiei.
La fel ca Vladimir Putin, Vucic se folosește de grupuri paramilitare pentru a-și promova obiectivele. Liderul sârb este mai mult un oportunist decât un naționalist, condus în mare parte de dorința de a rămâne în funcție și de a-și extinde puterea.
Prin escaladarea și dezescaladarea crizelor din Kosovo, Vucic s-a poziționat ca fiind determinant pentru stabilitatea regiunii, ceea ce i-a permis să negocieze și să se târguiască cu țările din Occident, promițând să reducă tensiunile dacă acestea îi îndeplinesc cererile de sprijin economic.
Cu Occidentul ocupat să aprovizioneze Ucraina, să sprijine Israelul și să constrângă China, Vucic crede că oportunitatea sa de a desfășura operațiuni în Kosovo ar putea veni în curând. Pentru a reuși, are nevoie de ajutorul lui Putin. Și de energie rusească: principalul instrument de influență al Moscovei.
Dar Rusia și Serbia și-au consolidat cooperarea tehnico-militară pe care Belgradul a folosit-o apoi ca monedă de schimb cu Occidentul. Străzile sârbe au fost inundate de graffiti pe care scrie „Kosovo este Serbia”.
Mulți sârbi cred în punctele de discuție rusești despre război, iar mass-media internă din Serbia a adoptat narațiunile Kremlinului și i-a răspândit propaganda. Sursele de știri sârbești, de exemplu, îi prezintă frecvent pe ucraineni drept naziști și declară că Ucraina a atacat prima Rusia.
Pentru Putin, această propagandă a fost o binecuvântare. Rusia consideră Balcanii ca fiind partea slabă a Europei.
Chiar dacă NATO ar riposta împotriva Serbiei, Kremlinul ar putea totuși să câștige: prin deschiderea unui alt front, ar face Occidentul mai puțin capabil de a ajuta Ucraina și ar deschide un nou conflict, poate și mai extins.