AcasăPoliticaAdevăratul scop al unui tratat de securitate între SUA și Arabia Saudită

Adevăratul scop al unui tratat de securitate între SUA și Arabia Saudită

Un astfel de tratat ar putea reduce intervenția americană directă în Orientul Mijlociu

La începutul acestui an, Statele Unite și Arabia Saudită au fost aproape de a încheia un tratat bilateral de apărare. Termenii sunt în mare parte acceptați, însă semnarea oficială a fost amânată pe fondul conflictului actual din Orientul Mijlociu.

Dacă va fi semnat, nu va fi doar o altă tranzacție prin care Statele Unite plătesc pentru ca un stat arab să normalizeze relațiile cu Israelul, ci va deschide calea pentru o mai bună integrare în materie de securitate a partenerilor SUA din Orientul Mijlociu și pentru mai puține intervenții americane directe în regiune.

În plus, notează Foreign Affairs, îi va implica mai mult pe cei mai capabili prieteni ai Washingtonului din Orientul Mijlociu în eforturile de abordare a provocărilor globale, inclusiv a celor reprezentate de ascensiunea Chinei.

Puțini la Washington pun la îndoială strategia actuală conform căreia Statele Unite trebuie să se concentreze mai mult asupra regiunii Indo-Pacific. În realitate, Orientul Mijlociu rămâne extrem de important atât pentru interesele Americii, cât și pentru cele ale Chinei.

Un astfel de tratat ar transfera, de fapt, o mai mare parte din povara rezolvării problemelor din regiune asupra partenerilor SUA, ar limita influența Chinei și chiar ar apropia partenerii de normele preferate de Washington.

Trei beneficii strategice

Tratatul ar aduce trei beneficii strategice. În primul rând, ar lega mai strâns Arabia Saudită și Statele Unite, consolidând unul dintre cele mai importante parteneriate ale Washingtonului în Orientul Mijlociu. Accesul saudit la tehnologia americană ar limita oportunitățile Chinei.

În al doilea rând, ar ajuta Arabia Saudită – și prin extensie, regiunea – să gestioneze și să rezolve crizele fără intervenția extinsă a Statelor Unite.

În cele din urmă, i-ar putea implica și mai mult pe saudiți și poate și pe alții din Orientul Mijlociu în eforturile de a face față provocărilor globale. Riadul și-a demonstrat deja interesul de a-și exercita influența globală dincolo de ajustarea aprovizionării cu petrol. În august 2023, a găzduit un summit internațional privind războiul din Ucraina.

De asemenea, Arabia Saudită a încercat să obțină un rol mai important în cadrul reuniunilor grupurilor multilaterale, cum ar fi G-20. Washingtonul, la rândul său, a recunoscut din ce în ce mai mult potențialul saudiților, precum și pe cel al Emiratelor Arabe Unite și al altor state bogate din Golf, de a valorifica influența diplomatică în abordarea altor probleme  transnaționale.

După zeci de ani în care statele din Orientul Mijlociu au fost considerate obiecte ale politicii externe a SUA, Washingtonul le vede din ce în ce mai mult ca parteneri.

Un tratat de apărare între SUA și Arabia Saudită poate contribui și mai mult la scoaterea acestor parteneri din bula lor regională prin creșterea legăturilor lor cu aliații americanilor din Asia, Europa și din alte părți.

author avatar
Radu Jacotă Redactor
550 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger