Adevăratele origini ale războiului lui Putin

În 1992, Richard Nixon a evaluat viitorul Rusiei într-un interviu remarcabil de profetic.

Iată ce spunea fostul președinte american: “Unii susțin că războiul rece s-a încheiat și că Occidentul a câștigat. Dar aceasta este doar jumătate din adevăr. Comunismul a fost învins, dar ideile de libertate sunt acum puse la încercare. Dacă nu vor funcționa, va exista o revenire nu la comunism, ci la un nou despotism care ar reprezenta un pericol mortal pentru restul lumii – un virus al imperialismului rusesc”.

Nixon nu a fost singurul prezicător, notează The Spectator. Ambasadorul britanic la Moscova, Sir Rodric Braithwaite, scria către Londra cu șase luni mai devreme: „Trebuie să ne pregătim acum pentru ceea ce ar putea fi un deceniu de instabilitate, cu renașterea naționalismului rusesc, înfricoșător prin puterea sa, și vor exista încercări de forță între Rusia și Ucraina”.

Numita renaștere  a fost ajutată de catastrofa privatizării în masă, cu active de stat valoroase oferite unui mic grup de oligarhi care și-au mutat averea în Occident în loc să investească în Rusia. Întrucât această politică s-a bazat pe sfaturile economiștilor americani, Putin a putut da vina pe capitalismul occidental de piață liberă pentru haosul și corupția din anii 1990.

Dar adevăratele origini ale noului ultranaționalism care au dus la invazia Ucrainei se află într-o teorie a conspirației de lungă durată din interiorul Kremlinului, conform căreia Rusia se află într-un fel de  război perpetuu cu Occidentul.

Mentalitatea de asediu poate fi urmărită încă din 2005, când secretarul Apărării, Serghei Ivanov, a declarat vizibil incoerent: „Există un război împotriva Rusiei, care se desfășoară de câțiva ani. Nimeni nu ne-a declarat război. Nu există nicio țară care să se afle în stare de război cu Rusia. Dar există oameni și organizații din diferite țări care participă la ostilități împotriva Rusiei”.  Pentru Putin, toți protestatarii din Rusia erau „agenți plătiți de Occident”.

Până în 2014, rolul serviciului de securitate, FSB, devenise crucial. O nouă generație de ofițeri de informații preluase conducerea și erau conștienți de umilințele trecutului, ca și președintele lor.  Această strategie dură s-a manifestat prin invadarea Crimeei și a regiunii Donbas în același an. FSB a recrutat membri de rang înalt ai Serviciului de Securitate ucrainean, SBU. În următorii șapte ani, aproximativ 50% din forțele de securitate au fost recrutate de  ofițeri FSB, unii folosind tehnici de Kompromat.

FSB a cheltuit aproximativ 200 de milioane de dolari pe an pentru a mitui și convinge ucrainenii să devină agenți de influență ruși, a declarat avocatul ucrainean Iuri Șulipa. El a spus că aceste fonduri provin de la stat și de la oligarhii ruși, dar sunt controlate în cele din urmă de Kremlin.

Agenda FSB a fost de a diviza și de a slăbi Ucraina și serviciul său de securitate, potrivit lui Valentin Naliacenko, șef al SBU între 2006 și 2010 și între 2014 și 2015. Agenții infiltrați la Kiev “s-au implicat activ” în operațiuni de destabilizare a societății ucrainene, inclusiv în spectrul politic, economic și  financiar.

Poate că, dacă liderii occidentali l-ar fi ascultat pe președintele Nixon la timpul cuvenit, istoria ar fi fost diferită.