Statele Unite ale Americii sunt recunoscute pe scară largă drept principala superputere mondială datorită economiei dominante, celei mai puternice forțe militare, celui mai mare buget de apărare și rolului central în instituțiile financiare.
Cu toate acestea, ascensiunea rapidă a Chinei ca a doua cea mai mare economie a lumii, cu exporturi substanțiale, investiții importante în Asia, Africa și America Latină a pus SUA într-o situație dificilă și a complicat relațiile lor bilaterale.
Dominația crescândă a Chinei pe piețele internaționale, prezența militară în Marea Chinei de Sud și progresele tehnologice sunt pericole pentru Washington. SUA a catalogat China drept o putere revizionistă, concurentul său strategic și cea mai mare preocupare geopolitică, potrivit Strategiei de securitate națională.
Americanii rămân vigilenți pentru a contracara influența Chinei și își mențin un avantaj competitiv, colaborând în același timp cu aliații lor în ceea ce privește cauzele comune, tehnologia, economia și apărarea. Coaliții precum QUAD și AUKUS sunt formate pentru a lucra în vederea atingerii unor astfel de obiective.
În esență, subliniază Modern Diplomacy, SUA au adoptat o strategie cu multiple fațete pentru distrugerea expansiunii economice, tehnologice și diplomatice tot mai mari a Chinei.
O astfel de strategie se referă la diverse tactici, proceduri și acțiuni definite de un stat pe arena internațională pentru a aborda potențialele riscuri și amenințări la adresa intereselor sale naționale reprezentate de rivali. Este pusă în aplicare pentru a restricționa abilitatea și capacitatea adversarului de a-și extinde influența, pentru a încetini ritmul succesului și pentru a descuraja un comportament agresiv.
„Strategia americană de perturbare” împotriva Chinei se manifestă prin mijloace diplomatice, tehnologice, militare și economice. Ca urmare, SUA par să schimbe regulile jocului pentru a-și menține dominația, revenind la vechile tactici precum unilateralismul, geopolitica și protecționismul, în locul multilateralismului, geoeconomiei și comerțului liber.
Din punct de veder diplomatic, SUA încearcă, de asemenea, să restricționeze implicarea Chinei în organizații multilaterale precum ONU, OMC și OMS. Din punct de vedere militar, SUA își măresc prezența și influența militară în regiunile în care China își extinde, de asemenea, investițiile și puterea militară, cum ar fi Asia-Pacific, Orientul Mijlociu și Africa.
China și-a stabilit primul avanpost militar în Djibouti în 2017 și baze navale în Guineea Ecuatorială, provocând îngrijorare pentru administrația Biden. Drept urmare, americanii și-au sporit angajamentul cu statele africane. Și au consolidat legăturile de securitate cu Australia, Japonia, Indonezia, Coreea de Sud, Filipine, Vietnam, Malaezia și Singapore prin exerciții militare regulate în cadrul Strategiei Indo-Pacific 2020.
Astfel, rămâne întrebarea care ar fi stadiul final probabil al Strategiei SUA de perturbare împotriva Chinei. Este posibil ca China să își urmărească, de asemenea, o contra-strategie împotriva SUA, dar fără o publicitate vizibilă și fără să se abată de la ascensiunea sa globală, care pare destul de evidentă.
În orice caz, în această epocă de incertitudini este întotdeauna utilă o analiză a conflictelor și evenimentelor cu ajutorul „lentilei de rivalitate SUA-China” pentru a obține o înțelegere mai precisă și mai transparentă a schimbărilor geostrategice în evoluție rapidă.