Este aproape ca un ritual religios. În fiecare sâmbătă, începând cu 7 octombrie, centrul Londrei se umple de protestatari care flutură steagul palestinian și scandează “From the River to the Sea”.
De ani de zile, tinerii au avut tendința de a fi mult mai pro-Palestina și anti-Israel decât cei mai în vârstă. Potrivit unui sondaj realizat cu câteva luni înainte de atacul Hamas, milenialii americani sunt prima generație din istorie care simpatizează mai mult cu palestinienii decât cu israelienii.
În Marea Britanie, notează UnHerd, tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 34 de ani sunt, de asemenea, mult mai susținători ai palestinienilor (23%) decât ai israelienilor (doar 7%) – aproape invers față de cei cu vârste cuprinse între 55 și 75 de ani.
Cei mai zgomotoși activiști pro-Palestina invocă o altă Intifadă și calcă în picioare drapelul israelian. Sunt tolerați și chiar încurajați de un Occident care mai că le plânge de milă teroriștilor Hamas. “Corectitudinea politică” nu are ce căuta în contextul fanatismului, dar se poartă.
Să susții Israelul, sau pur și simplu să ai o poziție mai nuanțată decât “From the River to the Sea”, este o dovadă că nu ești în „tendințe”.
Tinerii înghit cu nemiluita un drog subtil: minciunile promovate pe rețelele sociale de grupările militante. Un procent de 17% dintre americani consideră că povestea oficială despre atacurile Hamas este una falsă. În rândul cohortei de 18-24 de ani, acest procent aproape se dublează. Justiția este justiția palestiniană, așa cum a fost Black Lives Matter și Antifa.
Acest activism este spălare pe creier, pentru că niciun om cu mintea întreagă, cu atât mai mult un tânăr, nu poate omagia măcelurile Hamas.
Una dintre trăsăturile definitorii ale generației Z este un scepticism profund față de autoritățile care propagă „narațiuni oficiale”. Iar Israelul – în parte pentru că este un aliat al Americii – primește din plin acest cinism, transformat rapid în ură.
După cum a scris Dave Rich în Everyday Hate, „diferența dintre rasism și antisemitism este diferența dintre o prejudecată și o teorie a conspirației: și în timp ce prejudecățile nu mai sunt la modă pentru tinerii din ziua de azi, teoriile conspirației fac furori”.
Având în vedere că tinerii sunt de stânga, întrebarea de ce sunt atât de anti-israelieni ( până la punctul de a fi pro-Hamas) este parțial o întrebare de ce stânga este atât de anti-israeliană. Atașamentul puternic al Stângii față de Palestina este o consecință a triumfului liberalismului.
Odată cu dispariția Cortinei de Fier în 1990, cauza palestiniană, cu toate accesoriile sale revoluționare și „anticoloniale”, a oferit o cale de ieșire din „plictiseala sfârșitului istoriei”. Această poftă generică de activism este supraalimentată în rândul tinerilor.
Generația Z nu este prima care se simte în general ostilă față de Israel, dar izbitoare este intensitatea ostilității. Și aici se văd consecințele modului în care funcționează activismul politic după 2020.
Israelul pierde bătălia pentru inimile și mințile tinerilor. În schimb, cu propriile lor pretenții de rezistență anticolonială și de victimizare rasială, palestinienii sunt cei care spun acum cea mai bună poveste.