În 1945,  Franklin D. Roosevelt, Winston Churchill și Iosif Stalin s-au reunit pentru a împărți Europa postbelică în sfere de influență. Conferința de la Ialta a pregătit scena pentru Războiul Rece.

Opt decenii mai târziu, lumea privește cu îngrijorare cum Donald Trump și Vladimir Putin par să negocieze viitorul Ucrainei fără a include Kievul sau aliații săi europeni.

Potrivit Modern Diplomacy, retorica lui Trump a subliniat în mod constant un rol redus al Statelor Unite în securitatea europeană, punând chiar la îndoială relevanța NATO.  Angajamentul recent al administrației sale cu Rusia reflectă procesul decizional de sus în jos de la Ialta.

Dacă o înțelegere Trump-Putin se materializează, nu numai că ar submina suveranitatea Ucrainei, dar ar crea și un precedent periculos în care regimurile autoritare pot obține câștiguri strategice prin agresiune. Ar avea efecte în lanț dincolo de Europa de Est, încurajând alte puteri cu ambiții expansioniste, cum ar fi China în ceea ce privește Taiwanul.

Lipsa unei strategii de securitate europene coerente i-ar putea permite lui Trump să dicteze unilateral condițiile cu Rusia.

Scenariul 1

SUA și Rusia ajung la un acord bilateral care recunoaște câștigurile teritoriale rusești, marginalizând efectiv Ucraina și aliații săi europeni. Ar putea fi forțată să accepte condiții nefavorabile fără o susținere occidentală puternică, ceea ce ar conduce la un guvern slăbit și la concesii teritoriale. Acest rezultat ar surpa credibilitatea NATO, creând fracturi în cadrul alianței pe măsură ce statele membre dezbat fezabilitatea continuării eforturilor de apărare colectivă.

Din punct de vedere diplomatic, UE s-ar strădui să prezinte un răspuns unitar, unele țări susținând sancțiuni mai puternice împotriva Rusiei, în timp ce altele militează pentru reluarea negocierilor.

Polonia și statele baltice ar solicita probabil o inițiativă europeană extinsă de apărare, temându-se de o nouă agresiune rusă. În același timp, Germania și Franța încearcă să navigheze într-un peisaj complex pentru a preveni instabilitatea în continuare.

Scenariul 2

UE face presiuni pentru un cadru de securitate cuprinzător, inclusiv garanții pentru apărarea Ucrainei, și solicită un sprijin militar sporit independent de conducerea SUA. Scenariul consolidează poziția NATO, dovedind capacitatea națiunilor europene de a conduce în situații de criză.

Între timp, Rusia se confruntă cu o presiune sporită din partea unui bloc occidental unit, care ar putea modifica cursul negocierilor în favoarea integrității teritoriale a Ucrainei.

Scenariul 3

Coeziunea NATO se erodează pe măsură ce Statele Unite își reduc angajamentele militare față de Europa, ceea ce duce la o criză de securitate internă. Țările europene încearcă să creeze o forță de apărare independentă, dar diviziunile politice interne slăbesc răspunsul lor colectiv.

Rusia, încurajată de fragmentarea NATO, își sporește influența asupra Europei de Est, în timp ce China profită de această schimbare de putere pentru a-și extinde influența în Indo-Pacific.