AcasăPoliticaAberație de prim-ministru

Aberație de prim-ministru

La fiecare apariție publică premierul scoate câte o perlă din inegalabila lui gândire. A trecut vremea închiderii piețelor, când se împotmolea în explicații impardonabile despre bani cash și pereți care nu lasă virusul să circule liber, pe stradă. A trecut și vremea pomenirii after school, unde copiii nu se îmbolnăvesc pentru că prezența nu este obligatorie. Acum, e vremea spitalelor.

Ludovic Orban se zbate pentru sănătatea populației. Îl vezi tot timpul peste tot, de te întrebi când mai are timp să și guverneze. Zic asta pentru că plimbarea lui prin fața camerelor de filmat îi ocupă cea mai mare parte a timpului. Ieri a surprins națiunea cu o mostră de genialitate managerială, care i-a trimis la colț pe toți gânditorii în combaterea pandemiei. A descoperit un spital privat care ne va salva de nenorociri. Cel puțin pe noi, bucureștenii. Capitala nu va mai avea de suferit de pe urma lipsei locurilor în secțiile ATI. 30 de paturi. Este o adevărată lovitură dată Covidului care, de acum înainte, își va linge rănile. Raportat la numărul de potențiali pacienți pe care îi poate furniza Bucureștiul, mi se pare un spectaculos salt în combaterea pandemiei.

Dar numai cu condiția ca pacienții să stea câte zece de-a latul saltelei, ca să nu se facă risipă de spațiu. Seara, la televizor, va fi filmat doar unul, restul fiind îngrămădiți după ce vizitează el spitalul. Chiar, de ce Ludovic Orban nu face vizite în spitale să îmbărbăteze pacienții? 30 de paturi pentru București. Nu știu dacă e de râs sau de sunat la Ambulanță pentru un pacient cu simptome ciudate. Nu știu dacă Orban realizează ce spune sau se joacă de-a premierul care nu se pricepe la medicină și nici la guvernare. Știu însă că va trata descoperirea ca pe o victorie a liberalilor asupra naivității celor care se uită în gura lui de prim-ministru.

author avatar
Valentin Boeru
2.026 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger