Multe națiuni non-occidentale au privit la sprijinul total al Occidentului pentru Ucraina și au văzut cum puterile ipocrite își văd încă o data de propriile preocupări în detrimentul marilor probleme globale.
De asemenea, aceste națiuni simt două oportunități majore: să pună SUA și China una împotriva celeilalte și, după cum consideră ele, o rescriere mult așteptată a ordinii mondiale de după 1945.
La fel ca în cazul tuturor marilor coaliții revoluționare care se doresc a fi revoluționare, această „mișcare nealiniată” reînnoită este un grup de interese extrem de diferite și adesea concurente; iar unele dintre ele pot pretinde cu greu că sunt neutre. Summitul BRICS de la Durban din august va fi o vitrină pentru aceste contradicții.
Grupul este format din două autocrații, Rusia și China, două democrații, Brazilia și India (aceasta din urmă extrem de îngrijorată de ascensiunea Chinei) și gazda, Africa de Sud. În prezent, peste o duzină de alte țări sunt interesate să se alăture, inclusiv Iranul.
Situația nu numai că amenință să dezlănțuie cel mai năucitor acronim din lume, subliniază Financial Times, dar riscul, în special pentru India și Brazilia, este că BRICS ar înclina tot mai mult spre a deveni un club al Chinei, mai degrabă decât un forum nealiniat al economiilor în curs de dezvoltare.
Dar, chiar și așa, există interese și obiective comune clare: o restructurare a Consiliului de Securitate al ONU, astfel încât să reprezinte lumea așa cum este ea astăzi; o regândire a instituțiilor de la Bretton Woods; o restrângere a dolarului ca monedă de rezervă globală; schimburi comerciale în monede locale; o respingere a sistemului de sancțiuni economice condus de americani- și multe altele.
Este posibil ca aceste obiective să nu fie toate realizabile, dar sunt mult mai precise decât scopurile vagi ale mișcării nealiniate inițiale la prima sa reuniune din Bandung, Indonezia, în 1955. Pe atunci, membrii reprezentau o cotă minusculă din economia mondială; nu și astăzi.
Ce ar trebui să facă Occidentul? Să dea un exemplu, să se angajeze în cele din urmă la reformele ordinii globale și să își aleagă cuvintele cu mai multă atenție. Să evite clasificarea de „state geopolitice oscilante”, care circulă în prezent la Washington. Metafora „swing state” – care implică „ne vom concentra asupra voastră o dată la patru ani” – perpetuează sentimentul unei puteri imperiale.
„Ar trebui să vorbim despre un sistem internațional bazat pe reguli, nu despre sistemul bazat pe reguli”, spune un înalt diplomat occidental. „Iar când vorbim despre război nu ar trebui să fie vorba doar despre pacea europeană, ci despre tipul de lume în care vrem să trăim”.
Mai concret, administrația Biden a construit alianțe regionale pe măsură, de la India, Israel, Emiratele Arabe Unite și SUA, la cvadrupul de securitate Asia-Pacific format din India, Australia, Japonia și SUA.
Dar China are propriile planuri: Xi Jinping tocmai a găzduit un summit al țărilor din Asia Centrală – curtea din spate a Rusiei – întărind teza istoricului Serhii Plokhy potrivit căreia, departe de a extinde greutatea globală a Moscovei, războiul din Ucraina a accelerat o potențială supunere față de Beijing.
Vechea ordine globalizată a început să se fragmenteze în urma crizei financiare din 2008.Când acest război se va încheia, va fi pe fundalul unei ordini mondiale mai subtile decât cea din februarie 2022. Va fi mai complexă și probabil mai periculoasă; dar pentru unele țări nealiniate va avea mai multe oportunități. Și este aici pentru a rămâne.