După cea legislativă, executivă și cea judecătorească, presa ar trebui să fie cea de-a patra putere în stat. Așa ne place nouă, ziariștilor, să zicem. Așa ne place nouă să credem. În realitate, presa nu mai este o putere în stat. O fi fost pe vremea când avea forța ca printr-un articol, două să dea jos un ministru prins cu ocaua mică. Să dea jos un guvern de pe o zi pe alta.
Acum, presa e văduvită de puterea ce-o avea cândva. În bună măsură, și-a făcut-o cu mâna ei. A acceptat să cânte guvernelor în strună, ca să fie bine și să nu fie rău. Guvernele, la rândul lor, au făcut în așa fel încât redacțiile să trăiască la limită, căci nimic nu e pe gratis. Și, din moment ce depinzi de guvernanți, mai poți să-i ataci și să arăți până unde li se întinde nemernicia? Mai poți să-i bagi la insectar, pe categorii, inculți, inutili, parveniți, impostori de umplutură sau șmecheri de conjunctură? Mai poți să dai cu ei de pământ când taberele sunt amestecate în așa hal încât nu mai știi dacă e bine să ataci sau să te ferești?
M-am uitat la conferințele de presă de la Cotroceni. Nu se știe nici de ce se țin, nici de ce dau jurnaliștii pe acolo. În anii ’90, se alegeau câțiva mai răsăriți și cu tupeu, care, dacă își puneau în minte, își desființau interlocutorul. Întrebările se preluau de la unul la altul și se repetau în forme diferite, până ce preopinentul cădea în cursă. A doua zi, ziarele vuiau. Acum, presa excelează la inutilitate pe acolo. Întrebări de ridicat mingea la fileu, întrebări ce nu au legătură cu subiectul discuțiilor, întrebări ce-i permit lui Iohannis să răspundă ce are chef, în derâdere. N-am văzut vreun ziarist care să insiste până îl scoate din minți în aflarea vreunui adevăr. Vorba bătăiosului Ionuț Cristache, Iohannis nu e trimisul lui Dumnezeu pe pământ, să facă ce vrea el. E pus acolo inclusiv pentru a răspunde poporului care l-a ales și așteaptă eplicații.
De ce nu mai are vlagă presa? Pentru că ziariștii au uitat că trebuie să fie în permanență la polul opus Puterii. Un ziarist care se ține frățește pe după umeri cu Puterea nu mai are treabă cu obiectivitatea. La aceasta se adaugă bucuria mârlănească a cititorului care nu pregetă să înjure tot ce nu-i convine, transformând jurnalistul în albie de porci. Dacă ziaristul îi răspunde în același registru e deranj mare și se lasă cu proces. Presa, a patra putere? Poate altă dată.
