A început BĂTĂLIA PENTRU ARCTICA!

În timpul Războiului Rece, Washingtonul și Moscova au luptat din greu pentru dominația în Arctica. Apoi, începând cu 1990, o perioadă de apropiere între Occident și Rusia a făcut ca aceste tensiuni să se diminueze; s-a creat inclusiv un Consiliu Arctic care a reunit statele din regiune. După aceea, o vreme, Arctica a avut o importanță secundară pentru SUA, fiind plasată la coasa interesului, după Orientul Mijlociu și zona indo-pacifică.

De când, însă, topirea gheții a deschis noi rute de transport și acces către cele mai bogate resurse naturale din lume (în special spre rezervele neexplorate de petrol, gaze, metale rare și cantități uriașe de pește), regiunea arctică s-a transformat într-o zonă activă de concurență și rivalitate.

Până și „Asia” își revendică dreptul asupra Arcticii

Treptat, pe lângă statele nordice (în special SUA și aliații din NATO), și țările asiatice, în special China, Japonia, India și Coreea de Sud, au intrat în „Bătălia pentru Arctica”, realizat ce avantaje semnificative ar decurge din utilizarea unei rute de transport mai scurte și mai ieftine către Europa; asta, pe ca să nu mai pomenim despre potențialul resurselor naturale!

De câțiva ani, presa din Tokyo a început să scrie despre dorința niponilor de a se implica și mai puternic în lupta pentru Arctica. Azi, Japonia dezvoltă activ cercetări privind observațiile și previziunile meteorologice, protecția mediului și „îmbunătățirea” dreptului internațional asupra regiunii nordice.

Este tot mai clar că țările care nu fac parte teritorial din zona Arctică se luptă să obțină și ele acces nerestricționat la exploatarea și utilizarea resurselor narturale de acolo. Mai ales ruta promițătoare care leagă Europa și Asia de-a lungul coastei de nord a Rusiei, care este deja utilizată de navele de containere și cisterne ale Moscovei pentru a transporta gaze naturale lichefiate (GNL) din câmpurile de gaze ale peninsulei Yamal atât spre Europa, cât și în Asia.

Interesul și presiunile Chinei

De asemenea, și Beijingul s-a declarat, în politicia oficială de stat, o țară „aproape arctică”, justificându-și interesul pentru regiune în parte prin faptul că topirea gheții arctice ar putea inunda multe dintre țărmurile sale, eventualitate care ar însemna strămutarea a aproximativ 20 de milioane de oameni. Conform viziunii Chinei asupra viitorului Arcticii, un „Drum polar al Mătăsii” urmează să treacă prin întinderile înghețate, cu o infrastructură și un regim juridic bine puse la punct pentru ca numeroasele nave să tranziteze ruta fără probleme.

Însă, căutând să „fenteze” cumva Rusia, China intenționează să stabilească o conexiune maritimă transpolară prin centrul Arcticii, cumva dincolo de zona economică a Moscovei. Pentru a-și atinge aceste obiective, China investește activ în construcția de porturi și exploatarea resurselor naturale; de aceea a și semnat mega-contractul cu rușii pentru gazele naturale din Yamal, asta în timp ce are în curs de dezvoltare propriile proiecte! Pentru a-și atinge țelul, Beijingul lucrează activ nu numai cu Rusia, ci și cu țările mai mici din regiunea arctică – Norvegia, Suedia, Finlanda, Danemarca și Islanda.

Coreea de Sud și chiar India visează la resursele Nordului

În afară de China, și Coreea de Sud a devenit, peste noapte, un observator permanent al Consiliului Arctic și asta după ce a început să-și construiască propria flotă de spărgătoare de gheață și chiar a adoptat un program național de implementare a politicii arctice. Acesta include necesitatea de a dezvolta construcția de nave de tip polar, inclusiv spărgătoare de gheață (Seulul vrea propria flotă).

În ceea ce privește India, aici autoritățile au insistat că trebuie să participe și ele la proiectele de energie arctică aflate în desfășurare. În special, în Sahalin, AFK Sistema și cea mai mare corporație de petrol și gaze din India, colosul ONGC, au semnat acorduri-cadru de cooperare.

S-a aprins beculețul roșu la Casa Albă!

Prezența țărilor asiatice în lupta pentru Arctica (mai ales China și India) a aprins beculețul roșu la Casa Albă. Potrivit ziarului german Der Tagesspiegel, SUA încearcă acum să-și consolideze poziția în regiune, iar ca un prim pas a numit un trimis special pentru zona Arctică, a cărui misiune este să promoveze interesele americane.

În regiunea arctică, SUA operează deja opt baze și de curând a semnat un acord cu Norvegia privind altor cinci baze militare: trei baze aeriene și două baze navale! Plus, America se bazează și pe bazele aliaților săi din regiune: Danemarca are cinci baze arctice, iar Islanda una. Totalul este de 19 baze sub control american, la o adică. Iar dacă Washingtonul negociază cum trebuie cu Suedia și Finlanda, care urmează să adere la NATO, va mai avea acces la încă nouă baze.

Să nu uităm că, în 2019, Administrația Trump a explorat posibilitatea de a cumpăra Groenlanda de la Danemarca, iar în 2020 s-a decis redeschiderea unui consulat în Groenlanda.

Spărgătoarele de gheață, o provocare chiar și pentru SUA

La momentul actual, extinderea prezenței în Arctica se lovește de un impediment destul de serios – construirea de la zero a unei flote de spărgătoare de gheață! Potrivit militarytimes.com, America are în funcțiune doar două spărgătoare de gheață (diesel), iar unul dintre ele și-a depășit deja durata de viață (de 30 de ani) cu 10 ani. Alte două spărgătoare de gheață americane sunt „blocate” – o navă aparține Universității din Alaska, cealaltă este în proprietate privată. Recent, Congresul SUA a dat permisiunea pentru construirea a șase spărgătoare de gheață.

Prin comparație, China are două spărgătoare de gheață și construiește un al treilea, care va fi nuclear, în timp ce Rusia are 46 de spărgătoare de gheață, dintre care trei nucleare.

Se observă că, de ceva vreme, activitatea militară în Arctica a fost internaționalizată. Și este cu siguranță o tendință foarte îngrijorătoare ca regiunea arctică să devină un posibil teatru de război. Totul, în numele vânătorii de resurse energetice, aflate acum, zice-se, pe sfârșite.