AcasăPolitica31 de ani de NIMIC

31 de ani de NIMIC

Am dat o lovitură de stat în speranța schimbării în mai bine. Am schimbat un sistem ticălos, aducând în loc un altul, ale cărui ticăloșii nu au întârziat să apară. Dictatorul a fost înlocuit cu despotul luminat, care ne vorbea de comunismul cu față umană. Am schimbat și asta. A urmat capitalismul de tarabă. Apoi capitalismul de cumetrie. Securiștii de acum 31 de ani se vor fi dus. În locul lor le-am pus copiii, poate nu la fel de securiști, dar cu aceleași năravuri de îmbogățire prin șmecherie. Blaturile și rețelele de influență s-au dat din mână în mână, în familie, și le găsim astăzi peste tot. S-au ascuns prin partide, iar partidele nici că s-au opus. Pentru a rezista, aveau și ele nevoie de aceiași bani negri. Ce am câștigat în 31 de ani? NIMIC.

Am înlocuit un comunist cu un altul

Ne-am luat după voci străine, că industria este o adunătură de fier vechi, și am vândut totul. Ne-am mândrit cu vânzarea pe 1leu. Cu 1 leu am rămas, nu cu mai mult. A urmat marea cuponiadă, când s-au dat acțiunile. În scurt timp, au și apărut oamenii care erau pregătiți să le strângă la prețuri derizorii. Cu ce ne-am ales? Tot cu NIMIC.

Jaful național

Orașele monoindustriale au intrat în moarte clinică. Fabricile și uzinele au fost închise sub pretextul retehnologizării. Mâna de lucru a fost întâi trimisă în șomaj tehnic, apoi la revedere. Utilajele au fost dezmembrate, sub același motiv al retehnologizării, apoi vândute la fier vechi. La final, au dărâmat și clădirile. Investitorii strategici, unii căutați de polițiile din țările de baștină, au ajuns la ceea ce îi interesa, de fapt, terenul.

Nimeni nu a făcut răul atât de bine ca Traian Băsescu

A fost marea lor miză, pentru care era profitabil să facă orice măgărie. Poliția nu a deschis anchete. Procurorii nu s-au amestecat. Fie au primit indicații în acest sens, fie s-au gândit că e mai bine să nu-și bată cuie în talpă și să aștepte liniștiți pensiile. Serviciile de informații au monitorizat întreaga acțiune de-a lungul timpului. Nu se știe cu ce scop, căci rapoartele ori nu au ajuns unde trebuie, ori au fost îngropate definitiv sub pecetea de parteneriat strategic. Am avut vreun beneficiu? Nu. NIMIC.

Paravanul politicii

Populația rămasă pe drumuri a luat calea emigrării. Am ajuns să fim singurul stat din lume cu peste 4 milioane de emigranți pe timp de pace. Recordul este imposibil de egalat. Și încă mai emigrăm, nu există semne de revenire la normalitate. Partidele perindate prin Parlament ar fi trebuit, cumva, să încerce măcar o ajustare a situației economice și sociale. Nu s-a întâmplat să fie așa. Au fost interesate doar de îngroșarea rândurilor cu samsari de interese, rude până la gradul patru, vecini, prieteni, amante, derbedei politic și aventurieri. Toți voiau bani, iar politica le-a oferit cel mai bun paravan. Fără excepție, au vândut sau cumpărat alegeri și partide. Parlamentul a ajuns un târg pestriț de agramați și neciopliți care pun în scaun guverne de intelectuali fără diplomă și amante reșapate, moștenite de la cei de dinaintea lor. Cu cât s-a săltat România peste anii ’90, 2000 sau 2010? Cu NIMIC.

Cel mai bun guvern

Am inventat securi politice ascunse sub masca justiției. Am trimis lideri politici la pușcărie, dându-i exemplu. Și? Au existat și guverne care au închis școli și spitale, care au forțat medicii la pribegie, care au furat ca-n codru și și-au făcut parte din fiecare leu care nu le-a aparținut. Toate, la un loc, nu mi se par mai proaste ca cel de acum.

Ne am ratat șansa de mai bine cu Klaus Iohannis

Pandemia l-a silit să dea măsura incompetenței. Lumea strigă în stradă, guvernul nu înțelege. Sindicatele își cer drepturile, guvernul nu aude. Nemulțumiții cer explicații și demisii, guvernul e mut și orb. Președintele, la fel. Consideră, în continuare, că este cea mai bună formulă prin care se poate conduce România. Către ce este condusă România, de fapt? La fel a spus și despre Ludovic Orban, că este cel mai bun premier pe care l-a avut țara asta. Ce ar fi putut să spună rău? A fost guvernul desenat de el, iar vanitatea lui prostească nu i-ar fi permis să spună că s-a înșelat, că a greșit. La fel și acum. Ne scufundăm pe zi ce trece cu un guvern foarte bun, care nu înțelege ce se petrece în jurul lui și nu știe cum să pășească pentru a nu cădea de pe sârmă. Ne-am bătut între noi pe teme false și o vom face în continuare. Suntem prea naivi pentru a înțelege că în 31 de ani ne-am ales cu NIMIC.

author avatar
Valentin Boeru
1.821 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger