Cauta

24 ianuarie, „Mica Unire”. Iohannis și Ciolacu, la ceremoniile din Bucureși/Unde se va afla Ciucă

sursa foto: stirileprotv.ro

Se împlinesc 165 de ani de la înfăptuirea Unirii Principatelor Române, „Mica Unire”, astfel că miercuri vor avea loc ceremonii menite să marcheze această zi de sărbătoare.

Ministerul Apărării Naţionale (MApN), împreună cu autorităţile centrale şi locale, organizează, miercuri, 24 ianuarie, în garnizoanele în care există monumente dedicate Unirii Principatelor, ceremonii militare şi religioase cu ocazia sărbătoririi a 165 de ani de la înfăptuirea Unirii Principatelor Române.

Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Marcel Ciolacu vor lua parte la evenimentele din Bucureşti, organizate în Parcul „Carol I”, în timp ce Nicolae Ciucă, preşedintele Senatului și totodată liderul PNL, precum şi liderii principalelor partide de opoziţie se vor afla la Iaşi.

Iohannis și Ciolacu, la ceremonia din Capitală

Potrivit MApN, în București, la ora 10.00, va avea loc o ceremonie de depunere de coroane de flori la Monumentul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza din Dealul Patriarhiei Române.

Tot în Capitală, de la ora 12.00, va avea loc o ceremonie în cadrul căreia vor fi decorate Drapelele de Luptă ale Statului Major al Forțelor Terestre și Diviziei 2 Infanterie „Getica”, la Mormântul Ostașului Necunoscut din Parcul Carol I. La acest eveniment sunt așteptați să participe preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Marcel Ciolacu, ambii având programate discursuri.

Ciucă, la Iași

Preşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă va fi prezent la evenimentele care vor avea loc la Iaşi, unde sunt aşteptaţi liderul USR Cătălin Drulă, cel al PMP, Eugen Tomac, preşedintele formaţiunii Forţa Dreptei, Ludovic Orban. Liderul AUR George Simion se va afla şi el la Iaşi.

Peste 330 de militari vor defila în centrul municipiului Iaşi, pe 24 ianuarie, de Ziua Unirii Principatelor, parada urmând să includă, în funcţie de condiţiile meteo, şi un survol al elicopterelor militare.

În fiecare an, la 24 ianuarie, românii sărbătoresc Unirea Principatelor Române din anul 1859, realizată sub conducerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

Ziua de 24 ianuarie 1859, ziua alegerii lui Alexandru Ioan Cuza la București ca domnitor al Țării Românești, după ce la 5 ianuarie fusese ales la Iași domnitor al Moldovei, este ziua în care s-au împlinit aspirațiile naționale ale revoluționarilor de la 1848, care înscriseseră în programele lor idealul unirii Principatelor drept „cheia de boltă fără de care s-ar prăbuși întreg idealul național””, menționează MApN.

Ultimele stiri

  • Horoscop 30 iunie 2025 – O rudă apropiată vă ajută să depășiți un moment
  • Alege ce citești
  • Rusia are toate resursele necesare pentru a crește exporturile de gaze lichefiate
  • De ce viteza mașinilor puternice este limitată în mod deliberat la 250 km/h?
  • Cod roșu la portofelele românilor
  • Bogdan Hossu, liderul Cartel Alfa: ”Guvernul va mări TVA la 1 octombrie”
  • Miorița – mioritic, România-românesc!
  • Veneția și Jeff Bezos se potrivesc. Aroganța aduce bani
  • S-a tăiat de la cei mai săraci. Deși prețurile se dublează, tichetul de energie, doar 50 de lei
  • Bătuți, speriați și umiliți! „Nemții mici” au avut un turneu de coșmar
  • Exit mobile version