Europa nu mai reușește să compenseze schimbarea de poziție a SUA față de Ucraina, iar ajutorul militar primit de Kiev ar putea atinge cel mai scăzut nivel în 2025 dacă tendința nu se inversează, potrivit Institutului Kiel.
„Conform datelor disponibile până în octombrie, Europa nu a reușit să mențină ritmul din prima jumătate a anului 2025”, a declarat Christoph Trebesch, conducătorul echipei Institutului Kiel care înregistrează ajutorul militar, financiar și umanitar promis și acordat Ucrainei de la invazia rusă din 24 februarie 2022.
Înainte de a se retrage, la inițiativa lui Donald Trump, care s-a întors la Casa Albă în ianuarie, Statele Unite furnizau mai mult de jumătate din ajutorul militar, relatează AFP. Europa a reușit inițial să compenseze, dar a cedat de la începutul verii. „Dacă această încetinire va continua în lunile următoare, 2025 va deveni anul cu cele mai puține alocări noi de ajutor pentru Ucraina din 2022”, subliniază Trebesch.
În primele zece luni din 2025, Ucrainei i-au fost alocate 32,5 miliarde de euro în ajutor militar, în principal din partea Europei.
În doar două luni, aliații Kievului ar trebui să distribuie peste 5 miliarde de euro pentru a egala cel mai slab an (37,6 miliarde în 2022) și peste 9 miliarde pentru a se încadra în media de 41,6 miliarde pe an plătite între 2022 și 2024. Însă, din iulie până în octombrie, au fost alocate în medie doar 2 miliarde de euro.
Franța, Germania și Regatul Unit și-au dublat sau chiar triplat contribuțiile respective, în timp ce sprijinul Italiei a scăzut cu 15% și Spania nu a alocat niciun ajutor militar nou în 2025.
Comisia Europeană încearcă în prezent să utilizeze aproximativ 200 de miliarde de euro din activele băncii centrale ruse, înghețate în UE pentru a finanța un împrumut către Ucraina.
Obiectivul este de a debloca o primă sumă de 90 de miliarde de euro în cadrul unui summit al șefilor de stat și de guvern prevăzut pentru 18 decembrie la Bruxelles. Însă acest proiect riscant, potrivit căruia depozitarul central de valori mobiliare Euroclear împrumută banii UE, care la rândul său îi împrumută Kievului, se lovește de o rezistență foarte puternică din partea Belgiei.
2025 poate deveni anul cu cele mai puține alocări noi de ajutor pentru Ucraina din 2022