Dintre alegerile programate în lume în acest an, cele mai importante se vor extinde pe un întreg continent. În toate cele 27 de națiuni din Uniunea Europeană, care, la începutul lunii iunie, vor cere cetățenilor lor să voteze pentru parlamentarii UE, cel puțin un partid nou sau de extremă-dreapta este acum activ.
În câteva dintre acestea (Finlanda, Italia, Slovacia, Suedia), ele fac parte dintr-un guvern de coaliție de dreapta. În Ungaria, Italia, Slovacia, conduc guvernul.
Și, dacă 2023 s-a încheiat cu victoria surprinzătoare a lui Geert Wilders și a Partidului Libertății în Olanda, anul care urmează promite multe altele.
Partidul Libertății din Austria este, într-o oarecare măsură, cel mai popular din țară și, prin urmare, este probabil să câștige alegerile parlamentare din toamnă, notează Unherd. În Belgia, care organizează alegeri parlamentare în iunie, Noua Dreaptă Vlaams Belang pare să aibă în prezent șanse să câștige alegerile în Flandra, cea mai mare și mai bogată dintre cele două regiuni ale țării, în timp ce conduce, de asemenea, în sondajele generale.
Simbolismul ascensiunii Noii Drepte, în statul care găzduiește capitala Uniunii Europene, nu poate fi ratat. Dar același lucru este valabil și în celelalte națiuni pilon ale UE. Chiar și Emmanuel Macron se spune că ar crede că Marine Le Pen va fi cea care va face cu mâna de pe treptele Palatului Elysée în 2027.
În Germania, Alternative für Deutschland își continuă ascensiunea. La fel ca în Suedia, aritmetica parlamentară nu poate fi ignorată la nesfârșit, iar centrul-dreapta va avea nevoie de AfD dacă vrea să guverneze.
Aceasta este una dintre cele mai importante tendințe continentale ale secolului de până acum. În majoritatea comentariilor și relatărilor pe această temă din Occident și din alte democrații, este privită ca un dezastru politic.
Dar vina o poartă adepții liberalismului, transformați în progresiști. Nu cunosc altă limbă decât „corectitudinea politică”, birocrația și disprețul pentru electorat. Nu țin cont de voința populară.
Partidele de stângă sunt blocate într-o retorică depășită și păguboasă. Ascensiunea naționalismului și euroscepticismului este evidentă. La fel și opoziția față de globalizare.
Partidele de extremă-dreapta din Europa Centrală și de Est tind spre o abordare politică mai dură. Este o reacție inevitabilă față de stadardele duble ale Occidentului, aplicate în perioada post-comunistă.
Trebuie să fie clar de ce, în întreaga Europă, atât de multe milioane de cetățeni din clasele muncitoare, dintre care cea mai mare parte au votat în mod istoric pentru partidele de stânga, își dau acum votul pentru dreapta.
Acest electorat în creștere nu mai poate fi respins ca fiind „intolerant”. Tocmai din aceste baze vine cel mai mare sprijin pentru o reformare a societății. Și să combată ceea ce filosoful american Michael Sandel numește disprețul „claselor superioare”, care au transformat conceptul de meritocrație într-un sistem care „atribuie merite celor care au succes”.
În majoritatea partidelor Noii Drepte din Europa, această înclinație spre preocupările clasei muncitoare se bazează în primul rând pe opoziția lor față de imigrația în masă. În SUA, mișcarea MAGA, inspirată de Donald Trump, a primit cel mai mare sprijin din partea membrilor comunităților afectate de declinul industrial.
Majoritatea partidelor europene au avut tendința de a-și modera programele pe măsură ce au câștigat sau se apropie de putere, Giorgia Meloni fiind un exemplu în acest sens.
Această moderație relativă a Noii Drepte europene se bazează pe statutul de noutate și pe faptul că partidele nu sunt afectate de compromisuri. Prin urmare, 2024 va fi începutul real al celui mai mare test pentru ele – atât al organismelor democratice pe care pretind că le reprezintă, cât și al politicienilor care afirmă că vor transforma țările lor.