25 aprilie 1945: la San Francisco s-a deschis Conferința Organizației Națiunilor Unite, care a reunit națiunile victorioase în cel de-al Doilea Război Mondial.
Apoi, la 10 mai a avut loc o reuniune a comitetului director cu reprezentanți din aproape 50 de țări, inclusiv Uniunea Sovietică, SUA și Marea Britanie. Scopul era de a elabora o Cartă fondatoare pentru o nouă organizație a Națiunilor Unite, capabilă să facă mai mult decât Liga Națiunilor, creată după Marele Război și care nu reușise să împiedice cel de-al Doilea Război Mondial.
În acest context, Uniunea Sovietică dorea să aibă influență maximă. Și, la fel ca Imperiul Britanic, a căutat voturi suplimentare, notează Franceinfo. Iosif Stalin a văzut o modalitate de a obține recunoașterea puterii armatei sale. Viaceslav Molotov, comisar (ministru) pentru afaceri externe al URSS, a cerut rapid ca alte state sovietice să fie recunoscute ca membre ale Adunării ONU: Ucraina și Belarus.
Republica Socialistă Sovietică Ucraineană presupunea existența unui popor distinct, cu propriul său teritoriu și propria sa formă de guvernământ.
Dar planul a fost o fațadă: Rusia considera Ucraina o țară instabilă. Guvernele naționaliste și anarhiste încercaseră să se impună împotriva Partidului Comunist, datorită necazurilor Primului Război Mondial și urmărilor sale. Prin urmare, Stalin a început procesul de rusificare a Ucrainei, accentuat în 1946 și 1958. Curentul naționalist rusesc s-a infiltrat în administrație, justiție și învățâmânt.
Au fost aduși lideri politici, profesori, tehnicieni și muncitori pentru a reduce partea ucraineană a acestei republici, care reprezenta aproape 20% din populația URSS.
Acesta este modul în care a avut loc imigrația internă în Uniunea Sovietică după 1945. O metodă mai puțin brutală decât foametea organizată la începutul anilor 1930, care a ucis câteva milioane de oameni.
În mod ironic, Stalin și Molotov au pus bazele recunoașterii Ucrainei, care s-a concretizat în cele din urmă odată cu prăbușirea URSS în 1991.
Astăzi, Kremlinul insistă pe rusificarea forțată a regiunilor ocupate sau deținute parțial în Ucraina: Crimeea, Luhansk, Donețk, Herson și Zaporojia.
Vladimir Putin încearcă să manipuleze istoria revendicând o mare parte din teritoriul Ucrainei și negând însăși existența unei națiuni ucrainene.
În martie, un raport al serviciilor secrete britanice arată că „Putin continuă să aplice o politică de rusificare în teritoriul ucrainean ocupat ilegal, ca parte a eforturilor de lungă durată de a extirpa cultura, identitatea și statalitatea ucraineană”.