Adrian Sobaru este cel care, acum aproape doi ani, s-a aruncat de la balconul Parlamentului. Situatie grea acasa, copil bolnav si cu sanse minime de vindecare, bani din ce in ce mai putini. Nimic minunat in existenta lui. Si-a periclitat viata pentru a atrage atentia poate nu atat asupra lui, ci asupra unei situatii generalizate: lipsa oricaror perspective intr-o tara care, pe cat e de laudata de unii, pe atat e furata de ceilalti. Intre timp, copilul si-a mai revenit, dar banii nu. Si-a revenit si Sobaru, dupa operatii. Si-a anuntat dorinta de a candida la alegeri. Foarte frumos.
Din dragoste de reclama, hienele politice i-au dat tarcoale si l-au momit. El a vrut independent. Adica, neinteresant. Dupa ce a vazut ca politica se face pe bani grei, s-a cam lamurit. Iar ca independent, pe bani si mai grei. N-a avut bafta sa-si stranga „drepturi pentru aparitii televizate” precum Cristiana Anghel, profa perfuzata a lui Gadea. Si, ca independent, cine sa te vrea? Sa sari in cap pentru tara poate fi un act de eroism, daca e facut unde trebuie. Sa te arunci de la balcon, pentru vreun loc la un colegiu, e un gest care iti asigura intrarea in PPDD. Dar sa sari in cap, ca ulterior sa te retragi din cursa politica, este doar un fapt ce tine de framantari personale. Cand un partid, indiferent care ar fi ala, e apt sa se arunce in cap pentru un cetatean, oricare ar fi el, abia atunci e vorba de politica. Pana atunci, insa, domnule Sobaru, politicienii te vor privi ca pe o creatura bizara: sa vii in cap din dragoste de tara?
Piti-analist
