Exista oameni pentru care nemurirea, prin imortalizarea momentului, conteaza mai mult decat orice. Unii isi pozeaza copiii, la mare, chinuind vreo maimuta prinsa in lant si incercand sa o imite. Pitipoancele se fotografiaza in oglinda, cu prosopul aruncat neglijent peste umar, etalandu-si restul, de care se fac ca uita.
Rocsana Marcu isi face poze muscand cu patima din narghilea sau facand, savant, baloane gretoase din guma de mestecat. Altele, mai cu talent, se trag in poza cu nascatoarea la vedere, la tarm, unde se sparg valurile. Adelina Pestritu, model pentru prosectura, se fotografiaza tinand capul pe sine ca pentru tratatul de patologie medico-legala, capitolul suicid prin decapitare de tren.Valentina Pelinel, doamna de caracter, pozeaza cadourile facute sotului si le imprastie pe retea. Se vad doar pungile si urarile de bine. Nicicand, insa, impresionismul nu a fost revolutionat mai abitir ca acum, de cand Gabriela Cristea, fosta starleta si fosta-fosta, s-a imortalizat langa porcul injunghiat, intr-o balta de sange. Ce rosu, ce sangeriu, nene, sa juri ca e carmin de Garanza! Scapata din tenebrele academismului modern, cromatica pura, in aer liber, determina asomarea europenistica sa cedeze in favoarea ancestralului cutit. Tuseuri fine, care pun in evidenta delicatetea maghernitelor din decor, gratarul si, evident, asocierea sensibila dintre geaca albastra si porcul parlit. Despotismul malefic al iernii este spart de ranjetul natural de bun-simt si bun-gust, surprins generos de autor. Daca ar vedea fotografia, Cézanne ar crapa pe loc. De scarba.
Piti-analist
