Rata anuală a inflației în zona euro a scăzut la 10% în noiembrie, de la 10,6% în octombrie, prima scădere din iunie 2021, datorită unei încetiniri a prețurilor la energie.

Cifrele reprezintă o speranță pentru Banca Centrală Europeană  în lupta sa de a înlătura cel mai grav șoc al prețurilor de consum dintr-o generație.

Impulsionată de energie și alimente, inflația a atins un maxim istoric în fiecare lună din noiembrie 2021. Situația s-a înrăutățit încă din primăvară din cauza perturbărilor de pe piață legate de războiul din Ucraina.

Scăderea din noiembrie a fost mai mare decât se așteptau analiștii de la Bloomberg și Factset, care prognozaseră o inflație de 10,4%.

Încetinirea creșterii prețurilor a vizat în principal energia. Această componentă a indicelui a crescut cu 34,9% în ritm anual, după ce în octombrie a înregistrat 41,5%.Cu toate acestea, creșterea prețurilor la alimente (inclusiv alcool și tutun) a continuat să se accelereze până la 13,6%, cu 0,5 puncte procentuale mai mult decât în luna precedentă.

Inflația anuală a prețurilor în industrie a rămas stabilă la 6,1% în noiembrie, în timp ce în sectorul serviciilor a încetinit ușor la 4,2% (-0,1 puncte).

Dintre cele 19 țări care împart moneda unică, Spania a depășit Franța în ceea ce privește cea mai mică rată a inflației, de 6,6%, față de 7,1%. Inflația a scăzut ușor în Germania la 11,3% (-0,3 puncte) și în Italia la 12,5% (-0,1 puncte).

Oficialii BCE au subliniat că aceste date sunt cruciale pentru a decide dacă vor majora ratele dobânzilor cu 75 de puncte de bază pentru a treia oară consecutiv,  în ședința de politică monetară din 15 decembrie – un rezultat care ar putea fi acum mai puțin probabil.

Deși este vorba doar de o singură lună de date, perspectivele de slăbire a presiunilor asupra prețurilor vor aduce ușurare pentru BCE după o jumătate de an de frustrare, în care cifrele au depășit în mod repetat previziunile economiștilor.

Dinarul irakian a fost înaintea timpului său. Cu mulți ani înainte de inventarea Bitcoin, comercianții americani au fost atrași de o poveste economică virală conform căreia moneda irakiană era un bilet spre bogăție după căderea lui Saddam Hussein.

Economiștii și autoritățile de reglementare au avertizat că este un joc de noroc, dar pariorii au plătit totuși comisioane mari pentru a deține o monedă nelichidă despre care unii credeau că ar putea deveni cea mai valoroasă din lume. În schimb, a fost devalorizată cu 20% în 2020.

Dinarul se află din nou în atenția economiștilor, notează Bloomberg, în timp ce piața criptomonedelor se confruntă cu ultima sa prăbușire – cu o valoare de 2 trilioane de dolari, care a fost ștearsă de pe o piață plină de fraude, furturi și colapsuri corporative de profil înalt, inclusiv FTX și BlockFi.

În timp ce optimiștii văd o revenire a criptomonedelor dacă apare cazul de utilizare tehnologică potrivit, experiența Irakului sugerează că supraviețuirea oricărei forme de bani depinde mai mult de încrederea în instituțiile care o susțin.

În anii ’90, după primul război din Golf, existau două Irakuri: sudul controlat de Saddam și nordul, care era în esență un protectorat kurd susținut de o zonă de interdicție aeriană. Ca urmare, dinarul s-a ramificat pe două căi. În sud, Saddam a început să tipărească bani pentru a susține o economie care se lupta cu sancțiunile. Noile bancnote purtând imaginea sa, numite „Saddam” sau „print” dinar, au fost produse la nivel local la standarde slabe. Inflația a urcat la o medie de 250% între 1991-1995, pe măsură ce masa monetară în circulație creștea.

În nord, unde noul dinar nu a circulat și unde banii din bănci nu au fost expropriați de regimul Saddam, a continuat să fie folosit vechiul dinar „elvețian”, numit așa deoarece a fost tipărit pe plăci fabricate în Elveția. A  rezistat până la căderea lui Saddam, deși nu avea o bancă centrală sau un guvern care să-i dea valoare.

Existența a două monede fiduciare în aceeași țară a fost, evident, o evoluție surprinzătoare. Faptul că dinarul elvețian a continuat să meargă și a crescut în valoare implicită în raport cu fratele său nu este poate atât de remarcabil, având în vedere amploarea gestionării greșite a monedei care are loc în sud.

Dar dinarul elvețian nu a crescut doar în raport cu dinarul tipărit, ci s-a apreciat puternic și în raport cu dolarul american. Acest lucru sugerează că două fenomene politice au fost luate în calcul:  separarea nord-sud va deveni mai durabilă după război și  valoarea dinarului elvețian va fi protejată de noi instituții credibile chiar și după schimbarea regimului.

Relevanța pentru criptomonede este că încrederea în valoarea pe termen lung a multitudinii de token-uri ar putea depinde de existența unor instituții credibile, lucru care lipsește din ce în ce mai mult.

Oportunitățile tehnologice oferite de monedele virtuale – bani programabili, contracte inteligente, transfer instantaneu de valoare prin intermediul stablecoins – ar putea fi doar o mână de praf în ceea ce privește adoptarea în masă nespeculativă fără sprijinul unor emitenți și platforme care au o legitimitate exterioară cercului închis al cripto.

Cu siguranță, pasionații de criptomonede ar putea insista asupra unei explicații diferite pentru evoluția dinarului elvețian. Moneda era relativ superioară din punct de vedere tehnologic, fiind mai greu de contrafăcut decât fratele său de proastă calitate. Fanii Bitcoin ar putea spune că ceea ce a făcut ca dinarul elvețian să merite să fie protejat a fost dezvoltarea sa în afara controlului statului lui Saddam.

Dar este foarte puțin probabil ca cuvântul unei companii offshore sau al unui auditor să facă monede virtuale de încredere după dezastre precum FTX.

Eșecul colectiv de diligență din partea chiar și a investitorilor instituționali sofisticați din acest spațiu este poate chiar mai jenant decât escrocheriile cu dinari irakieni prezentate consumatorilor neavizați. Există o lecție de la Irak: credibilitatea este mai importantă decât tehnologia – un test pe care discipolii cripto îl ratează.