Instituțiile din afara SUA dețin aproximativ 65.000 de miliarde de dolari în datorii în afara bilanțurilor lor, prin intermediul instrumentelor derivate pe valută, ceea ce face ca factorii de decizie la nivel mondial să anticipeze următoarea criză financiară.

Potrivit Bloomberg, care citează un document al Băncii Reglementelor Internaționale,  aceste împrumuturi ascunse pe termen foarte scurt fac parte dintr-o datorie „uriașă și în creștere” pe care fonduri precum cele de pensii o datorează prin swap-uri valutare și alte tranzacții cu instrumente derivate.

Aceasta este o problemă, a precizat BRI, deoarece swap-urile(acorduri de schimb valutar) au fost puncte fierbinți atât în timpul crizei financiare mondiale, cât și în primele zile ale pandemiei, când stresul de finanțare în dolari a forțat băncile centrale să intervină pentru a ajuta debitorii aflați în dificultate.

„Nici măcar nu este clar câți analiști sunt conștienți de existența marilor obligații extrabilanțiere”, au declarat cercetătorii Claudio Borio, Robert McCauley și Patrick McGuire, menționând că lipsa de informații cu privire la această formă de împrumut în dolari îi pune pe factorii de decizie politică pe picior greșit.

„Astfel, în perioadele de criză, politicile de restabilire a fluxului de dolari pe termen scurt în sistemul financiar – de exemplu, liniile de swap ale băncilor centrale – sunt puse în ceață”, se arată în raport.

Constatările, bazate pe datele unui sondaj efectuat la începutul acestui an pe piețele valutare globale, oferă o perspectivă rară asupra amplorii efectului de levier ascuns.

Valoarea totală a datoriilor în dolari provenite din instrumentele derivate se ridică la peste 80.000 de miliarde de dolari, depășind valoarea combinată a bonurilor de trezorerie în dolari și a contractelor de răscumpărare.

Băncile cu sediul central în afara SUA au o datorie de 39.000 de miliarde de dolari – mai mult decât dublul obligațiilor din bilanț și de zece ori mai mult decât capitalul lor, se arată în documentul BRI.

În cadrul unui swap valutar, un fond de pensii olandez poate împrumuta dolari și euro, iar ulterior rambursează dolarii și primește euro. Din punct de vedere conceptual, acest lucru este similar cu un acord repo(rata implictă a dobânzii), cu excepția faptului că se schimbă valute în loc de garanții, cum ar fi obligațiunile.

Separat, un alt raport al BRI a constatat că aproximativ 2 200 de miliarde de dolari din cifra de afaceri zilnică pe piața valutară a fost supusă riscului de decontare. Acesta se referă la posibilitatea ca una dintre părțile la o tranzacție să nu livreze valuta datorată, ceea ce poate „duce la pierderi semnificative pentru participanții pe piață, uneori cu consecințe sistemice”.

Asta s-a întâmplat în trecut, atunci când Bankhaus Herstatt din Germania a dat faliment în 1974, ceea ce a determinat autoritățile de reglementare să înființeze Comitetul de la Basel.

Riscul persistă din cauza faptului că acordurile de plată contra plată – în care transferurile sunt coordonate astfel încât niciuna dintre părțile implicate într-o tranzacție nu rămâne cu o creanță după ce și-a îndeplinit obligațiile – nu sunt disponibile, nu sunt adecvate sau sunt prea scumpe pentru anumite tranzacții.

„Există un volum uluitor de datorii în dolari în afara bilanțului care este parțial ascuns, iar decontarea riscului valutar rămâne încăpățânat de ridicată”, a avertizat Claudio  Borio, șeful departamentului monetar și economic al BRI.

Embargoul impus de Uniunea Europeană asupra importurilor de petrol rusesc – care a intrat deja în vigoare  – plus un plafon de preț pentru exporturile maritime din afara blocului comunitar au ca scop să lovească Rusia fără a afecta Occidentul. Sună prea frumos pentru a fi adevărat.

În primul rând, este vorba de nivelul de plafonare a prețurilor în sine. Inițial, UE dorea să facă presiuni pentru o interdicție mai amplă privind asigurarea de către transportatorii maritimi a oricărei acoperiri pentru navele care transportă petrol rusesc. Dar acest lucru a speriat SUA, așa că a rămas doar plafonul. Cifra finală, asupra căreia UE a căzut de acord la sfârșitul săptămânii trecute, este de 60 de dolari pe baril.

Dar acest preț nu este cu mult mai mic decât cei 65-70 de dolari pe baril la care se tranzacționează în prezent țițeiul Ural, referința pentru petrolul rusesc.

În mod esențial, plafonul este mai mare decât costurile de producție ale petroliștilor ruși, de aproximativ 40 de dolari pe baril.

La fel de important, este vorba despre încălcarea sancțiunilor. Rusia a adăugat peste 100 de petroliere la flota proprie, potrivit Rystad, companie de consultanță în domeniul energiei.

Scopul este în mod clar acela de a oferi Moscovei propriul său transport maritim paralel și asigurare. Este ceea ce au făcut Iranul și Venezuela atunci când au fost supuse unor sancțiuni similare. În total, Rusia, Iran și Venezuela au o flotă combinată de aproximativ 500 de tankere.

De asemenea, rușii pot folosi orice fel de trucuri pentru a încerca să ascundă originea țițeiului, cum ar fi transferurile de la navă la navă sau amestecarea petrolului autorizat într-un punct intermediar.

În cele din urmă, Rusia ar putea răspunde și ea, cu propriile sancțiuni. Guvernul  a declarat deja că nu va vinde petrol către țările care implementează plafonul.

În noiembrie, 40% din exporturile maritime au mers către India, care înainte de războiul din Ucraina era un client minor pentru țițeiul rusesc. Fluxurile către Europa sunt acum sub 500.000 barili. În noiembrie 2021, numai Germania a importat aproape 700.000 de barili pe zi.

Embargoul de astăzi al UE asupra importurilor se referă la țiței, dar un altul privind produsele rafinate, inclusiv motorina, va urma în februarie. Iar la  capitolul diesel Europa stă prost, cu piețe înfometate și blocaje ale rafinăriilor.

Rusia a exportat 1,2 milioane de barili pe zi de combustibili rafinați către UE în 2021, potrivit datelor Agenției Internaționale pentru Energie – reprezentând aproape un sfert din consumul total al blocului.

Creșterea prețurilor de consum este acum aproape de apogeu, dar vor fi majorate din nou costurile de împrumut, a declarat  economistul-șef al Băncii Centrale Europene, Philip Lane.

El vede o scădere „considerabilă” a inflației anul viitor. Totuși, estimările fostului guvernator al Băncii Centrale a Irlandei abundă de incertitudini și probabilități.

„Probabil că este prea devreme pentru a judeca dacă inflația a ajuns la apogeu, „dar aș fi destul de încrezător în a spune că este probabil să ne apropiem de vârful inflației”, a precizat  Lane pentru ziarul Milano Finanza. „Dar dacă acesta este deja vârful sau dacă va ajunge la începutul anului 2023, e încă incert.”

„Ne așteptăm ca mai multe majorări de rate să fie necesare, dar s-au făcut deja multe. Punctul de plecare este diferit acum. Am majorat deja ratele cu 200 de puncte de bază și ar trebui să luăm în considerare amploarea a ceea ce am făcut deja”.

În ceea ce privește prețurile de consum, oficialul  BCE a declarat că nu poate „exclude” o inflație suplimentară la începutul lui 2023, dar „în primăvară sau în vară – ar trebui să vedem o scădere considerabilă a ratei inflației”.  Acestea fiind spuse, „călătoria inflației de la nivelurile actuale foarte ridicate înapoi la 2% va dura ceva timp.”

Întrebat dacă rata inflației ar putea scădea la 6%-7% în 2023, el a spus că „reducerea inițială de la ratele ridicate actuale va fi în jurul acestui nivel, urmând ca apoi să se producă o nouă reducere”.

Cu toate acestea, ” va exista o a doua rundă de inflație”, datorită creșterii salariale mai mari decât de obicei în următorii trei ani.

„De aceea, va dura ceva timp pentru a reveni la ținta noastră de 2%. Așadar, efectele celei de-a doua runde vor conduce inflația anul viitor și în 2024”.

Criza energetică a creat „un impuls fără precedent” în favoarea desfășurării energiilor regenerabile, ale căror capacități globale ar trebui să se dubleze în următorii cinci ani, subliniază Agenția Internațională pentru Energie (AIE).

Lumea este pregătită să dezvolte la fel de multă capacitate de energie regenerabilă în următorii cinci ani precum a făcut-o în ultimii 20, conform Raportului 2022 al AIE.

Energia solară și eoliană, în special, va deveni principala sursă de energie electrică la nivel mondial până în 2025, înlocuind cărbunele, pe măsură ce țările încearcă să își reducă dependența de combustibilii fosili, în special după invazia Rusiei în Ucraina.

Se preconizează că în perioada 2022-2027 capacitatea globală de energie regenerabilă va crește cu 2.400 gigawați (GW), adică la fel de mult ca actuala capacitate energetică a Chinei și cu o treime mai mult decât preconizau experții în urmă cu un an.

AIE  consiliază guvernele cu privire la politicile lor energetice și  remarcă „viteza cu care guvernele au reușit să împingă și mai departe energiile regenerabile”.

Acest lucru este valabil în special în Europa, care încearcă să înlocuiască gazul rusesc și unde se așteaptă ca în 2022-27 capacitatea instalată să fie dublă față de cea din ultimii cinci ani.

China, Statele Unite și India sunt în frunte, cu planuri și reforme de piață care inițial nu se așteptau să se întâmple atât de repede.

Din punct de vedere tehnologic, energia solară și cea eoliană sunt cele mai ieftine mijloace de generare a electricității în majoritatea țărilor.

Raportul prevede o triplare a parcului fotovoltaic între 2022 și 2027, în special pe acoperișurile firmelor și locuințelor, consumatorii dorind să își limiteze facturile.

AIE vede, de asemenea, un început de diversificare a producției acestor echipamente, în special către India și Statele Unite.Se preconizează o dublare a capacității de producție de energie eoliană în această perioadă, patru cincimi din aceasta fiind pe uscat.

În fine, se așteaptă ca cererea de biocombustibili să crească cu 22%, impulsionată de SUA, Canada, Brazilia, Indonezia și India, care au adoptat măsuri de susținere a acestei energii.

Prețul gazelor naturale a crescut în Europa, în condițiile în care temperaturile scăzute din întreaga regiune au stimulat cererea și au pus la încercare sistemele energetice fragile.

Contractele futures de referință au crescut cu până la 4,3%. Vremea mai rece decât în mod normal în nord-vestul Europei pune o presiune mai mare asupra stocurilor care au fost acumulate pentru iarnă.

Perspectivele pentru următoarele două săptămâni sunt dominate de temperaturi sub zero grade în nordul Europei, potrivit companiei de prognoză Maxar Technologies. Doar Spania și părți din sudul continentului sunt scutite de vremea friguroasă.

Deși regiunea s-a bucurat de un început de iarnă blând, cererea mai mare de încălzire începe să erodeze stocurile de gaze. Cu toate acestea, prețurile sunt ținute sub control de depozitele de stocare care rămân pline în medie în proporție de 91%, mai mult decât de obicei în această perioadă a anului.

Marți, contractele futures pe piața olandeză de gaze pe prima lună erau cu 3,9% mai mari, la 140 de euro pe megawatt-oră, la ora 8:28, la Amsterdam, recuperând o parte din pierderile înregistrate în ultimele trei ședințe de tranzacționare.

Între timp, țările Uniunii Europene continuă discuțiile privind modalitățile de reducere a volatilității pieței după ce facturile la energie au atins cote record la începutul acestui an, provocând cea mai gravă criză a costului vieții din ultimele decenii.

Șapte membri ai blocului comunitar au solicitat o plafonare mai strictă a costurilor gazelor, iar Olanda a propus plafonarea prețurilor la combustibilul utilizat pentru depozitare, ceea ce ar contribui la refacerea rezervoarelor anul viitor. Miniștrii energiei din UE vor discuta această problemă săptămâna viitoare.

„Se preconizează că oferta va rămâne restrânsă, în special pentru iarna 2023-2024, asta înseamnă că prețurile ar putea crește din nou, iar volatilitatea va continua probabil”, au declarat economiștii Institutului Oxford pentru Studii Energetice într-un raport din această săptămână. „Dacă un plafon de preț face mai dificilă echilibrarea cererii și a ofertei, ar putea înrăutăți situația”.

Sediul BASF din Ludwigshafen este cel mai mare complex chimic integrat din lume – și dependent de gazul natural. Iar războiul Rusiei din Ucraina a scos din joc principalul său furnizor.

BASF a reacționat mai întâi la scumpirea gazului prin închiderea fabricii sale de amoniac și prin reducerea ratei de funcționare a instalației de acetilenă, limitând producția a două componente pentru fabricarea unei serii de produse diferite, vitale pentru lanțurile industriale moderne.

Până în octombrie, compania a ajuns la concluzia că majorarea costurilor energetice îi va transforma întreaga activitate. Adică va reduce activitatea în Europa „cât mai repede posibil, dar și permanent”, a spus directorul general Martin Brudermuller, citat de Financial Times.

BASF nu este singurul gigant industrial afectat. Companiile din întreaga Germanie se străduiesc să se adapteze la dispariția gazului rusesc. Au diminuat luminile, au trecut la petrol – și, ca ultimă soluție, au redus producția. Unele se gândesc chiar să își mute operațiunile unde energia este mai ieftină.

Există îngrijorări profunde cu privire la viitorul industriei germane și la sustenabilitatea modelului de afaceri al țării, care s-a bazat mult timp pe energia ieftină garantată de o aprovizionare abundentă de la Gazprom.

Constanze Stelzenmuller, director al Centrului pentru SUA și Europa din cadrul Brookings Institution, a declarat că Germania este un studiu de caz al unui stat occidental care a făcut un „pariu strategic” pe globalizare și interdependență – iar acum trage ponoasele.

„Și-a externalizat securitatea către SUA, creșterea bazată pe exporturi către China și nevoile sale energetice către Rusia. Acum se află într-o vulnerabilitate atroce”.

Companiile din Germania se trezesc împovărate de costurile exorbitante ale energiei pe termen scurt. KPM, unul dintre cei mai vechi producători de porțelan din Europa, fondat de regele Frederic cel Mare al Prusiei în 1763, folosește cuptoare  care sunt încălzite la 1.600 grade Celsius și nu are alternativă la gaz. „Este cea mai mare criză a companiei de la cel de-al doilea Război Mondial încoace”, spune directorul general Jorg Woltmann.

„În 2019 am plătit aproximativ 11 milioane de euro pentru energie – anul acesta factura va fi de 32 de milioane de euro”, estimează Carletta Heinz, directorul executiv al companiei Heinz-Glas, un producător de sticlă cu tradiție de 400 de ani în landul Bavaria.

Statisticile guvernamentale publicate luna trecută au arătat că producția în industriile energo-intensive, care reprezintă 23% din totalul locurilor de muncă din industrie în Germania, a scăzut cu 10% de la începutul anului.

Sectoare precum cel al metalelor, sticlei, ceramicii, hârtiei și textilelor au fost cele mai afectate. „Asta înseamnă că există 1,5 milioane de lucrători în Germania ale căror industrii sunt în prezent sub presiune”, a declarat Clemens Fuest, directorul Institutului Ifo.

Germania are, de departe, cea mai mare industrie chimică din Europa, dar depinde aproape în întregime de importurile de energie și de materii prime.

Un sondaj realizat de  BDI, principalul lobby al mediului de afaceri din țară, a arătat că aproape una din patru companii Mittelstand – întreprinderile mici și mijlocii care formează coloana vertebrală a economiei germane – se gândește să mute producția în străinătate. Costurile energiei au fost cele care au declanșat această schimbare, în principal.

Unii merg atât de departe încât prezic că Germania va fi golită de baza sa industrială. O notă recentă a analistului Eric Heymann de la Deutsche Bank a prezis că ponderea industriei prelucrătoare în valoarea PIB-ului – 20% în 2021 – va scădea în următorii ani.