Acasă Blog Pagina 962

Noul „Ivan Patzaichin”, ţintuit 3 luni la pat. Diagnostic crunt: tromboză venoasă profundă!

Cătălin Chirilă, cel supranumit şi noul „Ivan Patzaichin”, este mândria ţării la canoe. Totuşi, Cătălin Chirilă, campion mondial şi european în acest an, a afirmat, miercuri, la sediul COSR, că după Jocurile Olimpice de la Tokyo a suferit de tromboză venoasă profundă, problemă medicală ce i-a pus viaţa în pericol.

În 2021, după ediția de la Tokyo, a traversat o perioadă foarte dificilă din cauza unei afecțiuni extrem de serioase.

Cătălin Chirilă a stat 3 luni la pat

Poate nu multă lume ştie, am întâmpinat o problemă foarte gravă, care mi-a pus viaţa în pericol. A fost vorba despre tromboză venoasă profundă şi, în urma acestui diagnostic, am fost obligat să opresc pregătirile. Din această cauză, practic am pierdut un campionat mondial„, a dezvăluit el.

Aş vrea să subliniez cât de important şi cât de greu a fost acel moment, întâi de toate psihic, pentru că o perioadă a trebuit să stau acasă. Eu, care sunt foarte activ, mă antrenez aproape toată ziua, am fost nevoit trei luni să stau în pat, fără să fac efort.

Doctorii mi-au zis că dacă ţin la viaţa mea este bine să opresc acolo tot şi să mă gândesc mai apoi la performanţă. Cred că acest lucru a apărut datorită faptului că nu am pus accent pe prevenţie, care pentru noi, pentru toţi sportivii, este foarte importantă.

Cred că de acum va fi foarte simplu să lucrez şi eu la prevenţie, pentru că problema aceea poate reapărea şi nu-mi doresc acest lucru”, a afirmat Chirilă.

Șerban Copoţ a răbufnit. Cum a reacţionat la criticile că ar avea prea mulţi copii

Șerban Copoț a devenit celebru în urmă cu 23 de ani, când era cântăreţ la Animal X. Acum, însă, la 41 de ani, a lăsat muzica deoparte și este aplaudat pentru rolul de prezentator, la iUmor. De asemenea, el este şi tată, și soț.

Pentru că-și dedică mare parte din timp familiei, dar și pentru că este mândru de ceea ce are acasă, Șerban Copoț spune că a ajuns să fie foarte criticat de cei din online.

Copoţ se consideră pus la zid

Prezentatorului de la Antena 1 nu i se pare normal că alții îl pun la zid doar pentru că duce o viață normală și că preferă simplitatea, Șerban Copoț a luat acum atitudine și spune că, deși îi înțelege și pe cei care văd viața în mod diferit, călătorind, fiind singuri și liberi, nu înțelege de ce maturizarea nu vine la pachet și cu o doză de înțelegere și respect față de cei din jur.

Hai să vă mai plictisesc cu un text de-al meu pe revoltă. Aud din ce în ce mai des pe lângă mine: «Copii? De ce ai făcut, mă, copii? Hai, zi, nu-i aşa că e greu? Şi tu când te mai distrezi? Ce?!? Nu mai faci ce vrei? What? Da’ eu vreau să văd lumea, frate! Să fiu liber!»”, a început să povestească Șerban Copoț pe Facebook, care a întrebat, retoric, de ce este criticat de unele persoane pentru că el are mai mulți copii.

Ok, omule! Dar dacă eşti aşa fericit cu alegerile tale, de ce mă priveşti pieziş? Noi ăştia cu copii mai mulți, şi, culmea, toți la aceeaşi adresă, suntem puşi sub o lupă aparte, de old-school, de ăia cu puradei.

Ajung uşor-uşor să fiu privit ca un ciudat. Poate sunt, dar când mă uit la viața părinților mei, parcă nu mai sunt eu ciudatul. De unde atâta dispreț pentru normal, banal sau linişte?

Este normal să evoluezi, să vrei mai mult de la tine, dar asta presupune în primul rând să evoluezi spiritual, intelectual, să îmbrățişezi lucrurile pe care adolescența ți le desena în culori bizare.

Pentru că asta înseamnă maturizare în mintea mea. Poate înseamnă şi alte lucruri, în mod evident, dar nu cred că înseamnă promiscuitate, superioritate, operații estetice după filtrele Instagram sau satisfacție din umilirea cuiva. Tac de prea mult timp, şi în tot acest timp, copiii îmi cresc într-un oraş bolnav”, a mai scris el.

Când ar trebui să intre în Schengen România şi Bulgaria, după părerea cancelarului Olaf Scholz

Cancelarul Olaf Scholz a declarat miercuri că este în interesul Germaniei și al Europei ca restul țărilor din Balcani să adere la Uniunea Europeană. În același timp, Scholz a spus că România și Bulgaria ar trebui să intre în Spațiul Schengen „în curând”.

Vorbind în fața Parlamentului înaintea Consiliului European de la Bruxelles, Scholz a salutat relansarea discuțiilor pentru aderarea la UE cu cele șase țări din Balcanii de Vest din ultimele luni și decizia din această săptămână de a acorda Bosniei statutul de țară candidat.

Cancelarul german sare în apărarea României

„Este în interesul nostru german și european ca restul Balcanilor să devină parte a Uniunii Europene”, a spus el parlamentarilor la Berlin. Scholz a lăudat, de asemenea, decizia de a permite Croației să se alăture Spațiului Schengen și a spus că Bulgaria și România ar trebui „să urmeze în curând”.

Austria și Olanda au blocat până acum aderarea celor două țări. Respingerea României și Bulgariei va fi un subiect de discuție la summitul liderilor europeni de joi și vineri.

România nu se răzbună pe Austria

Președintele Klaus Iohannis a vorbit miercuri, de la Bruxelles, despre eșecul aderării României la Spațiul Schengen, spunând că diplomația este calea spre obținerea rezultatului dorit și subliniind că România NU va adopta sancțiuni împotriva Austriei, care ne-a blocat demersul.

„Acest moment poate fi tratat într-o singură cheie, cu diplomație. Orice altceva, după părerea mea, este exclus. Am auzit în ultimele zile nenumărate opinii, sfaturi ș.a.m.d. și vreau să vă spun foarte clar: nu va exista – deci, atenție – nu va exista un boicot la adresa Austriei din partea statului sau autorităților publice (n.r. – din România). Nu așa se tratează astfel de probleme”, a afirmat Klaus Iohannis.

Totodată, în ciuda speculațiilor și afirmațiilor unor politicieni, Klaus Iohannis a anunțat tot miercuri că România nu va ataca la Curtea Europeană de Justiție decizia Austriei de blocare a aderării țării noastre.

MApN reînvie Poliția Militară. Angajații vor putea interveni și împotriva populației

Proiectul de lege al Poliției Militare, aprobat de Guvern în ultima ședință, este, de fapt, o reînviere a aceluiași proiect controversat din perioada pandemiei, în care se introducea dreptul polițiștilor militari de a controla și limita deplasarea populației pe perioada stării de urgență. Singura schimbare făcută acum este omiterea detalierii măsurilor pe timp de pace pe care angajații MApN le pot lua pentru controlul cetățenilor, însă dreptul de a interveni a rămas.

Legea pentru organizarea și funcționarea Poliției Militare, aprobată în ședința de Guvern de miercuri, este, de fapt, aceeași Mărie cu aceeași pălărie. Proiectul a mai fost în dezbatere publică pe site-ul MApN la sfârșitul lunii ianuarie 2021, când a stârnit un adevărat scandal din cauza introducerii atribuției pentru polițiștii militari de a acționa împotriva populației pe perioada stării de urgență. Și am spus ”aceeași pălărie” pentru că nu se schimbă nimic, ci, din contră, lucrurile ar putea fi chiar mai grave.

În vechiul proiect, se preciza că, pe timpul stării de urgență, pe timp de pace, Poliția Militară va putea îndeplini, la solicitare, misiuni în sprijinul structurilor sistemului național de apărare, ordine publică și securitate națională. Printre aceste misiuni se numărau dreptul polițiștilor militari de a participa la legitimarea și stabilirea identității persoanelor, precum și la verificarea motivului deplasării/circulației persoanelor în afara localității/locuinței/gospodăriei și de a asigura avertizarea persoanelor, prin orice mijloc de comunicare, pentru încetarea acțiunilor prin care sunt afectate măsurile de limitare a deplasării, de carantinare sau izolare. Totodată, polițiștii militari aveau dreptul, conform proiectului de lege inițial, de a interzice temporar pătrunderea în clădiri, localități sau zone geografice, delimitate sau marcate, în care sunt dispuse măsurile de limitare a deplasării, de carantinare sau izolare, ori de a dispune evacuarea temporară din acestea a oricărei persoane.

Un pericol și mai mare

În nota de fundamentare a proiectului de lege aprobat la ultima ședință de Guvern, articolul care dă mână liberă Poliției Militare de a acționa împotriva populației este justificat de faptul că, pe durata decretării stării de urgență pe teritoriul României, lipsa prevederilor legislative cu privire la atribuțiile poliției militare în astfel de situații a generat dificultăți în activitatea Poliției Militare. Astfel, potrivit articolului 13 din proiectul de lege, pe timpul stării de urgenţă, Poliţia Militară va continua să îndeplinească misiunile şi să exercite atribuţiile specifice de pe timp de pace și numai la solicitare va îndeplini misiuni în sprijinul structurilor Ministerului Afacerilor Interne, conform legislaţiei în vigoare. Tot la solicitare era și în vechiul proiect. Numai că, în acest act normativ, lipsește enumerarea misiunilor pe care le pot desfășura polițiștii militari împotriva populației. Și, pe principiul juridic ce nu este interzis este permis, practic, angajații MApN vor avea dreptul să intervină în orice mod și în orice situație împotriva populației, nu numai în legitimare și carantinare.

Control al militarilor străini

Singurul lucru pozitiv al acestui proiect de lege este introducerea drepturilor pentru polițiștii militari de a-i controla pe militarii străini aflați pe teritoriul României. Astfel, conform prevederilor din actul normativ, personalul militar străin aflat pe teritoriul naţional va avea obligaţia să se supună legitimării şi controlului echipamentului, bagajelor individuale, precum şi al tehnicii şi bunurilor militare, la solicitarea poliţistului militar. Totodată, polițiștii militari vor avea dreptul de a testa personalului militar şi civil străin, în vederea stabilirii alcoolemiei ori a consumului de substanţe psihoactive sau preparate stupefiante ori psihotrope, pe durata prezenţei personalului în obiectivele militare sau în zonele militare restricţionate, precum şi pe timpul executării misiunilor.

Guvernul, recunoaște. Dacă nu cotizează voluntar pentru Ucraina, riscă penalizări de la UE

Pentru a ține sub control deficitul asumat pentru 2022, Guvernul a înghețat salarii, a refuzat aplicarea legilor și a decretat austeritate pe toată linia. Când vine vorba însă de ajutorul voluntar pentru Ucraina, cerut de UE, nimic nu mai contează, astfel că, pentru a-și achita cotizația mărită pe ultima sută de metri de Uniunea Europeană, Executivul a apelat la pușculița Fondului de rezervă bugetară.

Contribuția României la Instrumentul European pentru Pace, creat de UE pentru operații și misiuni cu caracter militar și măsuri de asistență în sprijinul acestor acțiuni militare, a crescut de la 18.000 de euro anul trecut, la aproape 8 milioane de euro în 2022. Și asta pentru că banii din acest instrument sunt folosiți exclusiv pentru înarmarea Ucrainei.  Obligația țării noastre pentru acest an era de a achita 6,8 milioane de euro, însă România a fost somată de UE să mai scoată niște bani, până la aproape 8 milioane de euro, așa, pentru cheltuieli neprevăzute cu prietenii ucraineni. Pentru că Ministerul Afacerilor Externe nu avea bani, Guvernul a decis să-i transfere din Fondul de rezervă bugetară, nu de alta, dar, altfel, am fi plătit și penalizări.

”Termenul în care statele membre trebuie să își plătească obligațiile financiare este de 30 de zile de la primirea solicitării din partea Comisiei Europene, la care se adaugă alte 30 de zile în care întârzierile la plata contribuției nu vor genera penalități”, susține Guvernul. Plata acestei cotizații se circumscrie obiectivelor fixate prin Programul de guvernare 2021-2024, privind Consolidarea profilului și rolului României în cadrul Uniunii Europene, se arată în Hotărârea de Guvern aprobată în ultima ședință a Executivului.

Operațiunile militare costă

Pentru alimentarea Instrumentului European pentru Pace (EPF) a fost creat un depozitul minim prin cotizația voluntară a statelor membre. Bugetul EPF pentru perioada 2021-2027 este de 5 miliarde de euro, din care pentru anul 2022 au fost alocați 540 milioane de euro, cuantumul cotizației României în anul 2022 reprezentând aproximativ 6,8 milioane de euro. ”Ca urmare a invaziei militare a Ucrainei de către forțele armate ruse, solidaritatea Uniunii Europene față de acest stat s-a manifestat inclusiv prin măsuri concrete de sprijin. Acestea au inclus 5 pachete de asistență, în valoare de 2,5 miliarde de euro, care vor fi finanțate prin Pilonului II pe durata de funcționare a EPF. Pentru gestionarea acestei situații, la nivelul EPF s-a decis recurgerea la posibilitatea de a crește bugetul pentru anul 2022. În urma acestei decizii, bugetul total al EPF pentru 2022 a crescut la 583,52 milioane euro, din care măsurile de asistență reprezintă 458,68 milioane euro. În aceste condiții, cotizația României crește la 7,565 milioane euro, cu aproximativ 900 mii euro față de planificarea inițială.  Până la acest moment au fost efectuate plăți în cadrul cotizației pentru anul 2022 în cuantum de 6,803 milioane euro”, se arată în nota de fundamentare a Hotărârii de Guvern.

Pentru întărirea capacității forțelor armate

Suma nu a putut fi asigurată din bugetul MAE pentru anul în curs, în condițiile în care la bugetul MAE nu s-au alocat fondurile solicitate pentru acoperirea acestor cheltuieli.  ”În aceste condiții, având în vedere importanța deosebită acordată de România sprijinirii partenerilor din vecinătatea UE, în special a celor din Vecinătatea Estică și din Balcanii de Vest, obligațiile asumate de statul român de participare la EPF, dar și pentru evitarea atragerii penalizărilor, este necesară alocarea fondurilor necesare în bugetul MAE din Fondul de rezervă al Guvernului în cuantum de 43.273.000 lei pentru asigurarea plății tranșei actuale din 06.12.2022, al cărei termen de plată este scadent la 16.01.2023.”, susține Guvernul. Potrivit Executivului, acordarea acestor bani este necesară pentru întărirea capacității forțelor armate din statele partenere atât din Vecinătatea Estică, cât și din Balcanii de Vest de a face față provocărilor de securitate actuale, cu atât mai relevante în contextul agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei.

Suspans pe piața de energie. Hidroelectrica a dispărut de pe piața concurențială

De la 1 ianuarie 2023, Hidroelectrica nu mai apare pe lista Comparatorului oferte-tip de furnizare a energiei electrice de pe site-ul ANRE, fapt ce a stârnit îngrijorare în rândul consumatorilor. Toate celelalte companii de furnizare au publicat noile prețuri, care sunt sensibil mai mari, având în vedere că statul va continua să compenseze diferențele. Deși președintele Directoratului Hidroelectrica, Bogdan Badea, a promis că va avea cele mai bune tarife de pe piață și anul viitor, absența acestora ar putea însemna vești proaste pentru toți românii.

Deși mai sunt circa două săptămâni până la intrarea în 2023, Hidroelectrica nu a publicat oferta concurențială, chiar dacă toți furnizorii au făcut acest lucru. Întârzierea nejustificată a stârnit îngrijorare în rândul consumatorilor, care au luat cu asalt compania de stat pentru a mai apuca să încheie contracte până la sfârșitul acestui an. Faptul că Hidroelectrica nu a anunțat noile prețuri poate să însemne două lucruri. Ori nu va mai primi clienți noi, ori se vor majora prețurile. În acest moment, tarifele Hidroelectrica, având în vedere și costurile reduse de producție, sunt între 0,67 lei kW și 0,74 lei kW, în funcție de zonă, prețul din contract rămânând aceleași, indiferent de cantitatea consumată sau de numărul locurilor de consum. O altă explicație ar putea fi aceea că se așteaptă încheierea contractelor cu ceilalți furnizori, care deja s-au trezit că le pleacă masiv clienții către Hidroelectrica, pentru a nu dezechilibra așa-zisa piață concurențială. Singurele probleme semnalate până acum la Hidroelectrica, probleme care afectează decizia multor români de a-și muta contractele la compania de stat, sunt întârzierile foarte mari la emiterea facturilor, cauzate de crearea de la zero a unui departament de furnizare a energiei. Chiar și așa, nemulțumirea celor care se plâng de acest lucru ar trebui să fie atenuată de faptul că există o predicție a valorii facturilor, care oricum, se situează sub prețurile din piață, chiar și sub cele compensate de Guvern.

Cum va funcționa compensarea energiei?

Pentru perioada 1 ianuarie 2023-31 martie 2025, Parlamentul a stabilit că prețul maxim pe care îl vor plăti consumatorii casnici la energia electrică nu va fi mai mare de 1,3 lei/kW, chiar dacă se va depăși pragul de consum de 300 kW/lună. Atenție, însă! Tarifele din Legea care modifică Ordonanța 27/2022  vor putea fi modificate oricând prin hotărâre a Guvernului, în funcţie de evoluţiile înregistrate pe pieţele interne şi internaţionale de energie electrică şi gaze naturale şi de evoluţia geopolitică din vecinătatea României. Pe scurt, persoanele care consumă până în 100 de kW/lună, dar și cele care depind de aparate medicale, familiile cu 3 copii, cu vârste de până la 18 ani sau 26 de ani, în cazul în care urmează o formă de învățământ și familiile monoparentale care au în întreținere cel puțin un copil, vor plăti 0,68 lei/kW. Pentru clienții casnici care înregistrează un consum între 101 și 255 kW, tariful va fi de 0,80 de lei/kW, depășirea de la 256 până la 300 de kW fiind taxată cu 1,3 lei/ kW. Cei care depășesc 300 de kW vor plăti întreaga cantitate consumată cu 1,3 lei/kW. Deși insinuarea Guvernului a fost că cei care consumă peste 300 de kW ar fi persoane înstărite, realitatea este că, cel puțin în mediul rural, dar și în multe orașe din țară care au rămas fără sistem centralizat de încălzire, sunt, de fapt, români care se folosesc boilere sau instante pentru încălzirea apei, care le aduc costuri foarte mari la energie. În plus, mai sunt și avariile repetate la sistemele centralizate de încălzire, care se produc frecvent în București și, mai nou, în Ploiești, oamenii fiind nevoiți să utilizeze caloriferele electrice.

Reședință și domiciliu

Includerea prevederii că se va face compensare doar pentru un singur loc de consum și că românii vor trebui să declare adresa de domiciliu sau de reședință unde vor să beneficieze de subvenția de la Guvern a provocat, pe bună dreptate, indignare și confuzie. Directorul executiv al Asociației Furnizorilor de Energie Electrică, Ion Lungu, ne spune că va cere, săptămâna aceasta, lămuriri de la reprezentanții Executivului. Și asta pentru că furnizorii nu vor să-și asume riscul de a fi amendați dacă vor compensa pentru două locuințe ale aceleiași persoane. Chiar dacă furnizorii își vor implementa softuri specifice, care să detecteze numele proprietarilor, există posibilitatea ca aceștia să aibă contracte la două companii diferite. În al doilea rând, cei mai loviți de această măsură vor fi chiriașii, cu sau fără contracte de închiriere, pentru că proprietarii nu au cum să treacă pe numele chiriașilor contractul de furnizare a energiei. Astfel, chiriașii vor fi nevoiți să plătească 1,3 lei pentru orice cantitate de energie consumată, fapt care îi va împovăra și mai mult. Această problemă poate fi rezolvată foarte simplu prin mutarea contractului la Hidroelectrica, dat fiind că această companie practică prețuri sub cele plafonate de Guvern, fără limite de consum.

Românii cred în Biserică și Armată! Instituțiile în care au cea mai mică încredere

11

Românii cred în biserică și desconsideră partidele politice. Biserica şi Armata se află în topul instituţiilor în care românii au cea mai mare încredere, alături de Poliţie şi Academia Română, conform unui sondaj.

Potrivit datelor sondajului „Barometrul Vieții Religioase”, 66,3% dintre români au încredere multă sau foarte multă în Biserică, 61,4% în Armată, 60,2% au încredere în Academia Română, 48,3% în Poliţie, iar 43,3% au încredere în Primăria din localitatea unde locuiesc.

Românii au cea mai mică încredere în partide, parlament și guvern

Cea mai puţină încredere o prezintă, potrivit sondajului:

Partidele politice – 55,4% încredere foarte puțină, 33,7% încredere puțină
Parlamentul – 52,1% încredere foarte puțină, 33,7% încredere puțină
Guvernul – 46,9% încredere foarte puțină, 32,2% încredere puțină
Preşedinţia – 48,9% încredere foarte puțină, 33,7% încredere puțină.
Relaţiile dintre diversele religii şi confesiuni din ţara noastră sunt privite de români ca fiind bune – 63,4% sau foarte bune – 15,1%.

Din totalul celor care au spus că „nu prea se consideră/ nu prea sunt” persoane religioase, majoritatea covârşitoare – 92,3% au spus ca sunt mai degrabă indiferenţi faţă de religie şi doar 7,1% au răspuns că sunt mai degrabă împotriva religiei.

Potrivit studiului, indiferent de confesiunea sau religia avută, 91,6% dintre respondenţi au spus că cred în Dumnezeu.

Bugetul de stat pe 2023, adoptat de Parlament. Nicolae Ciucă: „Protejează populaţia”

Parlamentul a adoptat, miercuri, legea bugetului de stat pe 2023. Au fost 251 de voturi pentru, 115 impotrivă și 3 abțineri. O surpriză a fost trecerea unor amendamente propuse de grupurile parlamentare AUR, formațiune de opoziție.

Nicolae Ciucă a declarat după vot, în plen, că „este un buget realist care vizează susținerea economiei și protejarea populației”.

De ce USR şi AUR au votat împotrivă

USR și AUR au votat împotriva bugetului de stat. De ce? Explică George Simion:

„Bugetul țării este o bătaie de joc. Ne chinuim să mai dăm 2 lei la pensie 1 leu la salariu și să reparăm unul din 100 de poduri. Niciun leu pentru industrializarea țării, niciun lei pentru facilități energetice sau infrastructură. Să fim bucuroși că ce? Că -l avem pe Klaus Iohannis încă doi ani la Cotroceni?”.

Premierul a spus că bugetul este unul „realist” și „echilibrat” și „vizează susţinerea economiei şi protejarea populaţiei”.

Doresc să vă mulţumesc foarte mult pentru dezbaterea bugetului de stat, pentru efortul pe care l-aţi făcut ca în această perioadă să avem bugetul aprobat. E pentru prima dată când în România avem aprobat bugetul înainte de jumătatea lunii decembrie.

Vreau să vă spun că este un buget realist, echilibrat, care vizează susţinerea economiei şi protejarea populaţiei. Vom continua să ne focalizăm atenţia pe tot ce poate să însemne susţinerea mediului de afaceri, investiţii, protejarea cetăţenilor, protejarea cetăţenilor vulnerabili”, a declarat Nicolae Ciucă.

Este un buget echilibrat, din punctul nostru de vedere, după ce am rezolvat problema cu preţul la energie rămâne această luptă pe care o vom avea anul viitor în ceea ce priveşte inflaţia”, a zis şi președintele PSD Marcel Ciolacu.

Mașini incendiate și amenințări cu moartea după restructurările de la Protecția Copilului Bacău

7

Amenințări mafiote la Protecția Copilului Bacău. Directorul general al instituției a primit mai multe amenințări cu moartea, după ce a făcut restructurări în instituție. Acum câteva luni, un microbuz și opt autoturisme parcate în curtea DCASPC au fost incendiate.

De asemenea, amenințări a primit și președintele Consiliului Județean Bacău, Valentin Ivancea: „Am amplasat o bombă. Nu e glumă”.

9 mașini, incendiate în mod misterios

Potrivit Digi24, în urmă cu câteva luni, mai multe autoturisme de la Direcția pentru Protecția Copilului și Asistență Socială Bacău au fost incendiate în mod misterios. Până acum, polițiștii au doar un cerc de suspecți, nu i-au identificat pe făptași, însă bănuiesc că aceste incendieri au pornit de la faptul că în instituție au loc mai multe restructurări.

După aceste evenimente, președintele Consiliului Județean Bacău și directorul de la Direcția pentru Protecția Copilului au primit mesaje de amenințare cu moartea, atât cei doi cât și familiile acestora, respectiv părinții și copiii.

Președintelui Consiliului Județean Bacău i se cere să-l demită pe directorul de la Protecția Copilului și de asemenea să renunțe la acele restructurări iar directorului de la Protecția Copilului i se cere să-și dea demisia.

Procurorii au reținut un suspect

Directorul DGASPC Bacău a început să primească amenințări cu moartea după restructurarea a 300 de posturi din instituție. Un lider de sindicat a fost reținut de procurori în acest caz.

Marți, 13 decembrie, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău au efectuat mai multe percheziții la sediul DGASPC Bacău. Procurorii l-au reținut pentru 24 de ore pe Laurențiu Isvoranu, liderul Sindicatului Salariaților din Asistență Socială Bacău, unul dintre sindicatele din DGASPC Bacău.

Printre persoanele audiate în acest caz s-ar număra, potrivit unor surse judiciare, și jurista instituției, dar și soția liderului de sindicat.

„Răsuflu ușurat, într-un fel, că m-am săturat de amenințări. De 2 luni, eu și familia mea trăim în teroare. Am primit amenințări cu moartea, ca să-mi dau demisia, iar mesajele s-au oprit abia acum o săptămână”, a declarat Cristian Codreanu, directorul general al DGASPC Bacău, pentru Ziarul de Bacău.

Moarte BIZARĂ a unei femei-manager din Turcia: a sărit de podul de îmbarcare în avion!

O femeie din Turcia a murit viaţa după ce a căzut de la 15 metri în timp se îmbarca în avion, chiar în fața pasagerilor îngroziți. Ea a sărit de pe podul de îmbarcare al aeroanvei cu care urma să călătorească.

Femeia, manager de marketing la o companie IT, se pregătea să se îmbarce în avion pentru un zbor de retur către Antalya, după ce a participat la un târg de turism din Izmir.

S-ar fi certat tare cu cineva înainte

Unele informaţii spun că Beyza Taskiran, în vârstă de 32 de ani, ar fi fost implicată într-o ceartă aprinsă, chiar înainte de momentul accidentului, relatează presa locală. Poliția analizează înregistrările telefonice ale lui Taskiran pentru a stabili cu cine vorbea ea la telefon.

Cadavrul a fost dus la morgă pentru autopsie, iar autoritățile turce au declanșat o anchetă cu privire la moartea femeii. Investigația este în curs de desfășurare.

Prințul William și Kate Middleton au lansat felicitarea de Crăciun din 2022. Cum arată imaginea de familie

6

Ducii de Cambridge au dezvăluit celebra felicitare de Crăciun, la câteva zile după ce regele Charles al III-lea a făcut publică prima sa felicitare de Crăciun în calitate de monarh.

Prințul William și Kate Middleton au inserat în felicitare o fotografie rară din arhiva personală. Imaginea îi surprinde pe cei doi soți alături de copiii lor, Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul Louis.

Fotografie atipică pe felicitare

În fotografie întreaga familie apare fericită în timp ce se plimbă printr-un parc.

Felicitarea de Crăciun a Prințului William și a familie sale est una cu totul aparte. Prințul William și Kate Middleton au vrut să le transmită oamenilor din întreaga lume gânduri bune pentru perioada sărbătorilor de iarnă.

Conform publicației People, imaginea a fost surprinsă în timpul unei vacanțe a Prințului și Prințesei de Wales. În imagine întreaga familie apare în ținute casual. Prințul William și soția sa sunt surprinși purtând perechi de jeans sport.

Este o apariție rară a celor doi soți. Aceștia aleg de cele mai multe ori să poarte ținute elegante. În descrierea imaginii care a ajuns pe rețelele sociale s-a aflat și un mesaj din partea Familei Regale Britanice.

Mesajul transmis de cuplul princiar

„Anul acesta împărtășim o nouă fotografie a familie noastre pentru felicitarea de Crăciun”.

Imaginea a fost realizată de către fotograful Matt Porteous. Conform publicațiilor externe fotografia a fost făcută în Norfolk.

Într-un mesaj special, Palatul Kensington a transmis că: „Suntem încântaţi de această fotografie. Prințul și Prințesa de Wales sunt încântați să împărtășească o nouă fotografie a familiei lor. Fotografia, care figurează pe felicitarea de Crăciun a Altețelor Lor Regale din acest an, a fost realizată de fotograful Matt Porteous la începutul acestui an și îi arată pe Prinț și pe Prințesă împreună cu cei trei copii ai lor, Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul Louis, în Norfolk.”

Se luptă să trăiască! Un muncitor din Suceava a căzut mai bine de 5 metri în gol

1

Un bărbat din Suceava se luptă, pe patul de spital, să trăiască după ce s-a dezechilibrat şi a picat mai bine de 5 metri în gol, când lucra la fundaţia unui bloc nou şi s-a dezechilibrat.

Zeci de minute, pompierii s-au chinuit să-l scoată pe om la suprafaţă. Muncitorul a ajuns în stare gravă la spital.

Pompierii s-au chinuit să-l scoată

Într-o clipă de neatenţie, munctiorul de 59 de ani a căzut într-o groapă adâncă, săpată pentru fundaţia unei clădiri.

Acesta desfăşura activităţi lucrative pe un şantier în construcţii, moment în care s-a dezechilibrat şi a căzut”, a declarat purtătorul de cuvânt IPJ Suceava, Ionuţ Epureanu. Intervenţia a fost una extrem de dificilă. Mai bine de jumătate de oră s-au chinuit pompierii să-l scoată pe bărbat din groapă.

A fost internat la neurochirurgie

„Pacientul a fost internat pe secţia de neurochirurgie şi dus imediat în sala de operaţie”, a spus purtătorul de cuvânt Spitalului Judeţean Suceava, Dan Teodorovici.

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală şi neluarea măsurilor de sănătate şi securitate în muncă.

Nebunia Chat GPT: chiar am ajuns să ne închinăm la o mașinărie?

Pe măsură ce performanțele tehnologiei de procesare a limbajului continuă să avanseze, potențialul roboților de chat și al sistemelor de inteligență artificială conversațională este din ce în ce mai mare. Și periculos.

Capabil să genereze răspunsuri în numeroase limbi, inclusiv română,Chat GPT pare un concurent real al motoarelor de căutare. Utilizatorii încep să se sperie de capacitățile sale. Dar are o problemă: trebuie să mai lucreze la precizie.

Există un val tot mai mare de interes în jurul chatbots. Un sistem ChatGPT pretinde că este capabil să se angajeze într-o conversație naturală, asemănătoare cu cea a oamenilor și chiar să ofere informații și sfaturi utile.

Cu toate acestea, notează The Guardian,există preocupări valabile cu privire la limitările ChatGPT și ale altor sisteme de inteligență artificială conversațională, precum și la capacitatea lor de a reproduce cu adevărat inteligența și interacțiunea umană.

ChatGPT se bazează pe cantități uriașe de text creat de oameni și caută regularități statistice în aceste date, învață ce cuvinte și fraze sunt asociate cu altele și, astfel, este capabil să prezică ce cuvinte ar trebui să urmeze în orice propoziție și cum se potrivesc propozițiile între ele. Rezultatul este o mașină care poate imita în mod convingător limbajul uman. O nebunie.

Această capacitate de imitație permite ChatGPT să scrie eseuri și poezii, să potrivească glume, să formuleze coduri și să răspundă la întrebări, fie că este vorba de un copil sau de un expert.

Un fluent bullshitter!

Și să o facă atât de bine încât mulți, în ultima săptămână, au sărbătorit sau au intrat în panică. „Eseurile sunt o porcărie”, a scris omul de știință cognitivă Tim Kietzmann, un punct de vedere amplificat de mulți academicieni.

Alții susțin că se va termina cu Google ca motor de căutare. Iar programul însuși „crede” că ar putea înlocui oamenii în meserii de la agent de asigurări la grefier.

Și totuși, chatbotul care poate scrie eseuri vă va spune, de asemenea, că dacă o femeie poate naște un copil în nouă luni, nouă femei pot naște un copil într-o lună; că un kilogram de carne de vită cântărește mai mult decât un kilogram de aer comprimat; și că sticla spartă este un supliment util pentru sănătate. Poate inventa fapte și poate reproduce multe dintre prejudecățile lumii pe care este antrenat.

ChatGPT poate fi atât de convingător de greșit încât Stack Overflow, o platformă care permite dezvoltatorilor să obțină ajutor pentru a scrie coduri, a interzis utilizatorilor să posteze răspunsuri generate de chatbot.

“Deși răspunsurile pe care ChatGPT le produce au o rată ridicată de a fi incorecte, de obicei arată ca și cum ar putea fi bune.” Sau, după cum a spus un alt critic, este un “fluent bullshitter”.

Fiecare conversație în care este implicat ChatGPT devine parte din banca de date folosită pentru a îmbunătăți programul. Următoarea iterație, GPT-4, este programată pentru anul viitor și va fi mai convingătoare și va face probabil mai puține erori.

Cu toate acestea, dincolo de aceste îmbunătățiri progresive, există o problemă fundamentală cu care se confruntă orice formă de inteligență artificială.

“O imitație care nu știe despre ce vorbește”

Un computer manipulează simboluri, deoarece programul său specifică un set de reguli cu ajutorul cărora transformă un șir de simboluri în altul sau recunoaște modele statistice.

Dar nu specifică ce înseamnă aceste simboluri sau modele. Pentru un computer, semnificația este irelevantă. ChatGPT „știe” (cel puțin în cea mai mare parte a timpului) ce pare a avea sens pentru oameni, dar nu și ce are sens pentru el însuși. Este, în cuvintele cercetătorului cognitiv Gary Marcus, o „imitație care nu știe despre ce vorbește”.

Oamenii, atunci când gândesc, vorbesc, citesc și scriu, manipulează, de asemenea, simboluri. Totuși, pentru oameni, spre deosebire de computere, sensul este totul.

În mod mai imediat, ChatGPT ridică întrebări și cu privire la modul în care trebuie să ne raportăm la mașinile care se pricep mult mai bine la minciuni și la răspândirea dezinformării decât oamenii înșiși. Nu ar trebui să fim atât de fascinați de puterea de convingere a ChatGPT încât să uităm problemele reale pe care le pot ridica astfel de programe.

 

Luxul la putere. Cine e discretul Bernard Arnault, cel mai bogat om din lume

4

Miliardarul francez și directorul general al Louis Vuitton l-a devansat pe Elon Musk de la Tesla și a devenit cea mai bogată persoană din lume.

Pe lista Forbes a miliardarilor în timp real, Bernard Arnault se află pe locul 1, cu o avere de 188,6 miliarde de dolari, în timp ce Musk se mulțumește „doar” cu 178,6 miliarde.

Arnault este președinte și director general al LVMH Moët Hennessy – Louis Vuitton, cel mai important grup de produse de lux la nivel global. Omul de afaceri, în vârstă de 73 de ani, a fost multă vreme un pilon principal al bogăției, dar, spre deosebire de Musk și alți magnați înfometați de publicitate, are apariții publice rare și nu este activ pe rețele sociale.

Cu toate că LVMH Moet Hennessy Louis Vuitton SE emană extravaganță, cu zeci de branduri, de la Dom Perignon și Christian Dior la Tiffany, Arnault a căutat un profil scăzut într-o țară în care expunerea „bling-bling” a avuției este descurajată.

Născut în Roubaix, în nordul Franței, în 1949, Bernard Arnault a absolvit școala de inginerie de elită École Polytechnique. A lucrat în cadrul afacerii de familie – Ferret Savinel – înainte de a se muta în SUA în 1981, unde s-a aventurat în domeniul dezvoltării imobiliare.

S-a întors în Franța în 1984 și a preluat Boussac Saint-Freres – grupul textil falimentar care deținea Christian Dior. Ulterior, el a divizat majoritatea celorlalte afaceri ale companiei și a folosit câștigul pentru a cumpăra o participație de control în LVMH – ale cărei două companii principale – Louis Vuitton și Moet Hennessy au fuzionat.

De-a lungul deceniilor, Arnault a transformat LVMH într-un colos al luxului care vinde șampanie, vinuri, băuturi spirtoase, modă, marochinărie, ceasuri, bijuterii, parfumuri și produse cosmetice în peste 5.500 de magazine din întreaga lume.

Este, de asemenea, un colecționar de artă – ceea ce a dus la deschiderea Fundației Louis Vuitton în Bois de Boulogne din Paris în 2014: un muzeu privat monumental, proiectat de Frank Gehry. Găzduiește colecția corporativă a LVMH, precum și pe cea a lui Arnault.

La începutul acestui an, LVMH a eliminat limita de vârstă a directorului său general – permițându-i lui Arnault să rămână la conducere până la 80 de ani.

Potrivit Bloomberg Billionaires Index,  marea majoritate a averii lui Arnault provine din participația sa de 97,5% în Christian Dior, care, la rândul său, controlează aproximativ 41% din LVMH. Familia deține o participație suplimentară la LVMH de aproximativ 6%.

Impactul prețurilor la energie, povară de miliarde. Zona euro, înhămată la un munte de datorii

0

Investitorii vor trebui să intervină și să cumpere anul viitor încă aproximativ 300 de miliarde de euro de datorie guvernamentală pentru a preveni turbulențele de pe piață, în condițiile în care Banca Centrală Europeană începe să își reducă imensele dețineri de obligațiuni.

BCE urmează să prezinte joi planurile de reducere a portofoliului său de obligațiuni în valoare de 5 miliarde de euro, alături de o creștere a ratelor dobânzilor cu cel puțin 0,5 puncte procentuale, până la 2%, în contextul în care își intensifică eforturile de a domoli inflația în creștere prin înăsprirea condițiilor de creditare.

Planul băncii centrale de a-și reduce sprijinul acordat piețelor de obligațiuni suverane vine în contextul în care guvernele din zona euro vor emite mai multe datorii în 2023 pentru a acoperi costurile de protejare a gospodăriilor și întreprinderilor de impactul prețurilor ridicate la energie din acest an.

Dar creșterea emisiunilor de datorie ale statelor membre, coroborată cu reducerea achizițiilor de obligațiuni din partea băncii centrale, ar putea reaprinde îngrijorările cu privire la sustenabilitatea nivelului ridicat al datoriei unor țări și ar putea stârni temeri legate de o repetare a crizei datoriilor suverane din regiune din 2012.

Guvernele din zona euro, formată din 19 țări, ar urma să crească valoarea datoriei pe care o emit de la 1,1 miliarde  euro în acest an la aproximativ 1,3 miliarde anul viitor, potrivit Pictet Wealth Management. În același timp, se așteaptă ca BCE să își reducă achizițiile de obligațiuni cu aproximativ 300 de miliarde de euro față de anul acesta.

Ludovic Subran, economist-șef la asigurătorul german Allianz, a avertizat cu privire la repetarea tensiunilor care au izbucnit în 2012. „Am putea vedea un alt test de solidaritate europeană, cu perspective de creștere foarte mici, datorii mari și rate ale dobânzilor în creștere”.

Analiștii de la ING au spus că valoarea datoriei guvernamentale din zona euro care ar putea fi vândută investitorilor privați va crește de la aproximativ 200 de miliarde de euro anul acesta la peste 500 de miliarde de euro anul viitor. Konstantin Veit, un manager de portofoliu la Pimco, a estimat că cifra ar putea atinge 600 de miliarde de euro.

BCE urmează să stabilească principiile pentru începerea reducerii portofoliului de obligațiuni guvernamentale și corporative pe care le-a acumulat de la începutul lui 2015 – un proces cunoscut sub numele de înăsprire cantitativă.

Cea mai mare îngrijorare pentru mulți investitori este Italia, unde nivelul datoriei publice este printre cele mai ridicate din zona euro, cu aproape 150% din produsul intern brut. Randamentele obligațiunilor italiene pe 10 ani au scăzut în ultimele săptămâni, dar la 3,8% sunt încă de peste trei ori mai mari decât erau la începutul anului.

Furnizorul lui Moș Crăciun proiectează jucării în secret

0

În copilărie, Samuel Tacchi a avut o pasiune insațiabilă pentru jucăriile Lego, montate cu celebrele „cărămizi roșii” din plastic.Astăzi, el le concepe, în cel mai mare secret, în flagship-ul grupului danez, care a fost furnizorul preferat al lui Moș Crăciun timp de decenii.

Sediul ultramodern al companiei din Billund nu primește vizitatori: Lego păstrează cu gelozie misterul.

Tacchi lucrează la sediul de proiectare Lego Technic. „Întotdeauna încep cu o mică schiță pe hârtie. Avem elemente pe un raft în spatele nostru, sunt ușor de accesat și putem să punem împreună câteva elemente, să asamblăm seturi și să vedem dacă ideea noastră funcționează în practică. Apoi toate datele sunt introduse într-un computer pentru dezvoltarea kiturilor de jucării”, a declarat el pentru AFP.

O afacere de familie, Lego are peste 20.000 de angajați în întreaga lume, dintre care mai mult de un sfert se află în Billund, unde se află cea mai veche fabrică. Aici, într-o hală în care roboții se mișcă într-o coregrafie bine pusă la punct, sunt create zilnic sute de mii de piese, combinate în mai multe forme.

Păstrate în lăzi, în funcție de model, într-un depozit adiacent, piesele sunt apoi trimise la alte fabrici, în funcție de necesități, pentru a completa noile truse.

Deși astăzi totul este fabricat din plastic, acest imperiu al jucăriilor a fost construit de un tâmplar care a fost foarte atent la calitatea lemnului folosit.În 1932, Ole Kirk Kristiansen, o victimă a Marii Crize economice, s-a orientat către jucăriile din lemn și a avut primul său succes local cu yo-yo-urile. A renunțat la afacerea de tâmplărie și, patru ani mai târziu, și-a numit compania Lego, o contracție de la „Leg godt”, care în daneză înseamnă „joacă-te bine”.

După cel de-al Doilea Război Mondial, Kristiansen a trecut treptat la materiale plastice și și-a investit toate economiile în mașini de turnare prin injecție.

Cărămizile au sosit mai târziu, inițial fără mecanismul care le permitea să fie montate împreună, al cărui brevet a fost înregistrat abia în 1958, deschizând calea unui catalog reînnoit în mod constant.

Numărul unu pe piața jucăriilor, potrivit firmei de analiză de piață Statista, Lego a devansat în 2021 japonezii de la Bandai Namca și americanii de la Hasbro și Mattel.Anul acesta, Lego susține că are cel mai mare catalog prezentat vreodată, fără a dezvălui numărul exact de jocuri oferite.

“Wild Performance”?Ford va trebui să se reinventeze în Europa pentru a supraviețui

1

Producătorul din Michigan va privilegia în anii următori o ofertă mai americană și de vârf de gamă, renunțând la ceea ce a fost până acum punctul forte al grupului cu ovalul albastru. Cu riscul de a pierde o mare parte din baza de clienți europeni?

Dealerii Ford vor trebui să se pregătească pentru o adevărată revoluție. Marca americană nu o spune deschis, dar este foarte clar: intenționează să vândă tot mai puține mașini în Europa în următorii zece ani. Și-a dat seama că este imposibil să concureze cu grupurile Volkswagen și Stellantis, care pun în comun costurile între mărci, în timp ce Ford este pe cont propriu.

“Ciclurile rapide de reînnoire, prețurile competitive și marjele generoase nu sunt la îndemâna tuturor producătorilor și este suficient să comparăm marjele Ford și Stellantis pentru a ne da seama că David joacă împotriva lui Goliat”, comentează Automobile Magazine.

Acesta este, în parte, motivul pentru care Ford a anunțat retragerea Focus și Fiesta, două modele care i-au făcut renume în Europa. Viitorul va fi american, aventuros și de lux.

Christian Weingartner, directorul de marketing al Ford în Germania, a rezumat foarte bine situația: „Acum profităm de această ocazie pentru a ne repoziționa complet. Modelele viitoare vor fi mai americane, iar din 2030 vor fi toate electrice”.

Pentru a asigura tranziția, Ford dorește să își mute rețeaua europeană la celebrul model de “contract de agent”. Dealerul nu mai este un operator independent, ci un  un simplu asistent de vânzări care acționează în contul și în numele furnizorului care facturează. Scopul Ford: să vândă mașini la prețuri nenegociabile și în principal online.

Revoluție în reprezentanțe, dar și în catalog, cu niște sloganuri foarte catchy: “Wild Performance”, „Urban Escape”, „Active Adventure” sau „Ultimate Outdoor”.

Toți acești termeni corespund unor modele cu viitor: Mustang, Puma, Explorer sau Ranger. Și să nu uităm de miticul Bronco, care va fi lansat pentru prima dată în istorie în 2023 pe Bătrânul Continent.

O alternativă excelentă la un Jeep Wrangler sau Land Rover Defender, dar  mai ales o oportunitate pentru Ford de a vinde un vehicul scump, cu o imagine puternică și mult mai profitabil decât un Fiesta.

Dar ce se va întâmpla cu acești cumpărători de Fiesta? Weingartner  explică: „atunci vor trece la Puma”. Nu este sigur că șoferii îl vor asculta  sau că vor avea bugetul necesar pentru a urma politica impusă de producătorii care doresc să avanseze pe piață și să crească marjele.

Foamea de diesel. De ce Europa importă cantități uriașe de motorină

Europa aduce încărcături de motorină din întreaga lume într-un ritm aproape record, înainte de viitoarea interzicere a livrărilor de la cel mai mare furnizor extern: Rusia.

În primele 10 zile ale acestei luni, Uniunea Europeană și Marea Britanie au importat peste 16 milioane de barili de combustibil de tip diesel prin intermediul navelor – o rată care, dacă va continua, ar face ca totalul pe decembrie să fie al doilea cel mai mare de la începutul anului 2016, potrivit datelor furnizate de Vortexa Ltd. și compilate de Bloomberg.

Europa are un deficit structural de motorină și se bazează de mult timp pe alte țări pentru importuri.

Având în vedere că o mare parte a sosirilor din decembrie provin din Asia și Orientul Mijlociu, transporturile oferă o imagine asupra modului în care regiunea s-ar putea descurca după intrarea în vigoare, în februarie, a sancțiunilor UE care interzic livrările pe mare din Rusia.

Aproape jumătate din importurile de motorină din decembrie de până acum – aproximativ aceeași proporție ca în noiembrie – au provenit de la instalații de transport maritim din Rusia. Asta înseamnă că UE mai are încă un drum lung de parcurs înainte de a renunța complet la combustibilul din această țară.

Rămâne de văzut dacă nivelul uluitor al acestor importuri se va menține. Datele prospective ale Vortexa estimează în prezent o medie a sosirilor pentru perioada 1-15 decembrie de aproximativ 1,8 milioane de barili pe zi.

Majoritatea covârșitoare a livrărilor de combustibil de tip diesel, altele decât cele rusești, provin din Orientul Mijlociu și din Asia – inclusiv Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite și India. Mai multe sunt pe drum, inclusiv un superpetrolier care a încărcat recent cel puțin o parte din motorină în Orientul Mijlociu –  și  acum navighează spre Rotterdam.

Principalul cumpărător de motorină din afara UE al Rusiei este Turcia, care este, de asemenea, un exportator.Potrivit companiei de consultanță Facts Global Energy, Turcia ar putea funcționa ca intermediar, importând motorină rusă pentru consumul intern și exportând în Europa produse fabricate în propriile rafinării.

Majoritatea exporturilor de motorină din instalațiile rusești continuă să fie direcționate către UE, mare parte din ele către zona Amsterdam-Rotterdam-Anvers(ARA), centrul comercial de petrol din nord-vestul Europei.

Decembrie este ultima lună în care comercianții de pe ICE Gasoil – principala piață futures de motorină din Europa – vor putea livra combustibilul rusesc în depozite din regiunea ARA prin intermediul acestor contracte. Un stimulent pentru toți cei care doresc să vândă barili ruși în acest mod să o facă rapid.

 

 

 

RĂZBOI ÎN UCRAINA. Nou schimb de prizonieri Kiev-Moscova, alt american printre ei

64 de ucraineni și un american au fost eliberați, miercuri, în cadrul unui nou schimb de prizonieri între Kiev și Moscova, a anunțat președinția ucraineană.

„64 de soldați ai forțelor armate ucrainene, care au luptat în regiunile Donețk și Lugansk, în special (…) se întorc acasă”, a declarat, pe canalul Telegram, Andri Iermak, șeful cabinetului prezidențial.

Precedentul Griner-Bout

Iermak a adăugat că un american, Suedi Murekezi, „a fost de asemenea eliberat” în acest schimb.

Potrivit agenției ruse de presă Tass, Murekezi a fost arestat în iunie în estul Ucrainei, înainte de a fi inculpat la începutul lunii august pentru „participare la demonstrații pro-ucrainene și antirusești” și „incitare la ură rasială”, la Herson (sud), la începutul conflictului, scrie Le Figaro.

Potrivit avocatului său, citat de Tass, la momentul punerii sale sub acuzare, el s-a aflat în aceste adunări „din întâmplare”. Clientul său „nu a luat niciodată parte la operațiuni militare” în regiunea Donețk, a spus el, adăugând că „a lucrat într-un club de noapte din Herson”.

Orașul a fost recucerit la începutul lunii noiembrie de către forțele ucrainene după o contraofensivă de câteva săptămâni. În timpul schimbului de miercuri, patru cadavre au fost de asemenea returnate”, a precizat Andri Iermak.

Rusia acceptase deja, în urmă cu câteva zile, un schimb de prizonieri între jucătoarea americană de baschet Brittney Griner și traficantul rus de arme Viktor Bout.

Cum vrea magnatul amoniacului să rezolve criza alimentară

1

Deși lovit de sancțiunile UE, influentul miliardar Dmitri Mazepin, președinte al grupului rus Uralchem, a făcut apel la comercianții mondiali de mărfuri să deblocheze un acord negociat de ONU pentru a relua transporturile de amoniac, ingredient al îngrășămintelor considerat esențial pentru atenuarea crizei alimentare mondiale.

FILE PHOTO: A truck is seen at a grain terminal during barley harvesting in Odesa region, as Russia’s attack on Ukraine continues, Ukraine June 23, 2022. REUTERS/Igor Tkachenko/File Photo

ONU dorește reluarea exporturilor de amoniac rusesc prin intermediul unei conducte ucrainene pentru a reduce prețurile globale la îngrășăminte, în timp ce statele membre ale UE au cerut blocului să facă o exceptare mai clară de la sancțiuni pentru exporturile agricole rusești în general.

Kievul și capitalele occidentale sunt reticente în a permite sectorului rusesc al îngrășămintelor să culeagă profituri substanțiale la export într-un moment în care se presupune că sancțiunile paralizează economia Rusiei, dar sunt presate să protejeze țările vulnerabile de penuria de alimente și îngrășăminte.

Un acord negociat de Rusia și Ucraina, prin intermediul ONU, la Istanbul în această vară și reînnoit luna trecută, a deschis calea pentru exporturile de cereale ucrainene blocate de invazia trupelor lui Putin. Acordul a inclus o promisiune de a relua exporturile de amoniac.

„Am cerut ajutor, prin canale diplomatice, pentru a revizui încă o dată acele acorduri care au fost semnate la Istanbul în ceea ce privește afacerea cu cereale pentru a deschide amoniacul”, a declarat Mazepin într-un interviu acordat Financial Times, referitor la o întâlnire pe care a avut-o în noiembrie cu președintele rus Vladimir Putin.A prezentat o propunere de acord care se referă la o conductă care să conecteze uzina sa  TogliattiAzot la un port ucrainean.

Planul ar implica o companie comercială din SUA sau o o alta non-rusă,  „aleasă dintre cei mai buni trei sau patru comercianți internaționali”, care ar cumpăra amoniac în Rusia și l-ar transporta prin Ucraina până în portul Odesa, de unde ar fi transportat peste Marea Neagră.

Mazepin a precizat că exporturile „ar putea începe imediat”, adăugând că aproximativ 80% din producție se va îndrepta către țările africane.

În Rusia, omul de afaceri este văzut ca o figură din ce în ce mai influentă după întâlnirea sa cu Putin la sfârșitul lunii trecute.

După ce a fost plasat sub sancțiuni individuale de către Bruxelles în martie, Mazepin și-a redus participația la Uralchem ​​la 48%, sub pragul de control, și a demisionat din funcția de director executiv. Toți proprietarii companiilor rusești de îngrășăminte care se aflau sub sancțiuni au procedat la fel.

Comerțul mondial, un record de 32 de miliarde de dolari în acest an. Cum va fi în 2023?

1

Comerțul mondial ar urma să atingă un nou record de 32.000 de miliarde de dolari în 2022, în creștere cu 12% pe fondul unei cereri „rezistente” de bunuri și servicii, înainte de a încetini anul viitor, potrivit Conferinței Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare (Unctad).

Comerțul cu bunuri va totaliza aproape 25.000 de miliarde de dolari, o creștere de aproximativ 10% față de 2021, în timp ce comerțul cu servicii ar urma să ajungă la aproape 7.000 de miliarde de dolari, în creștere cu 15%.

„Volumul comerțului a continuat să crească pe parcursul anului 2022, un semnal al cererii globale rezistente. Creșterea substanțială a schimburilor comerciale  s-a datorat în mare parte valorii comerțului cu produse energetice”, a precizat Unctad în raportul Global Trade Update.

Cu toate acestea, deteriorarea condițiilor economice și creșterea incertitudinilor au dus la o încetinire a schimburilor comerciale în a doua jumătate a acestui an.

În trimestrul al treilea, comerțul cu bunuri a scăzut cu aproximativ 1% față de trimestrul precedent. În schimb, comerțul cu servicii a fost mai rezistent, înregistrând o creștere de aproximativ 1,3 procente în aceeași perioadă.

În prezent, se preconizează că valoarea comerțului mondial va scădea în trimestrul al patrulea atât pentru bunuri, cât și pentru servicii.

Fricțiunile geopolitice, inflația persistentă, creșterea economică mai scăzută, prețurile mai mari la bunurile tranzacționate și nivelurile record ale datoriilor vor afecta comerțul internațional în anul următor.

Prețurile ridicate ale energiei și creșterea continuă a prețurilor materiilor prime și bunurilor de consum sunt de așteptat să diminueze cererea de importuri și să conducă la o scădere a volumului comerțului global.

Pe de altă parte, îmbunătățirile în sectorul logistic și acordurile comerciale regionale care se concretizează sunt printre factorii pozitivi care ar putea da un impuls sectorului.

„Porturile și companiile de transport maritim s-au adaptat acum la provocările aduse de pandemia de Covid-19. Noile nave intră în serviciu, iar congestionarea porturilor este rezolvată. Tarifele de marfă și mărfuri sunt încă mai mari decât mediile pre-pandemie, dar tendința lor este în jos”, a adăugat Unctad.

Cine demontează „mitul rusesc” al caviarului

2

Caviar, da, dar polonez! Unul dintre cei mai importanți producători de caviar din Europa vrea să pună capăt odată pentru totdeauna asocierii istorice dintre acest produs prețios și Rusia.

„Pentru majoritatea oamenilor caviarul înseamnă Rusia, dar această mentalitate este greșită de mult timp. Dacă vă uitați cu atenție la orice cutie de caviar etichetată „tradiție rusă” sau „metodă rusă”, veți vedea că în 99% din cazuri nu provine din Rusia”, a declarat pentru AFP Agata Lakomiak-Winnicka, manager la Antonius Caviar, companie situată lângă Olsztyn, nord-estul Poloniei.

Pescuit până la dispariție în sălbăticie – inclusiv în apele rusești și iraniene ale Mării Caspice – sturionul există acum aproape exclusiv în ferme, în special în China.

Anul trecut, Antonius Caviar a produs 42 de tone de caviar negru, în urma chinezilor și înaintea italienilor și francezilor. Exportă în principal în Emiratele Arabe Unite, Statele Unite, Franța și Danemarca. Caviarul său de sturion se vinde, în funcție de țară, cu 1.200-2.400 de euro, în timp ce prețul caviarului alb ajunge la 8.000 de euro.De asemenea, aprovizionează o duzină de restaurante cu stele Michelin din întreaga lume.

Declinul caviarului rusesc a început  după destrămarea Uniunii Sovietice. Comerțul cu sturionii din Marea Caspică și fluviul Volga a fost strict reglementat prin convenții internaționale la sfîrșitul anilor 1990.

„Marea Caspică nu mai are nicio importanță în producție”, confirmă Marek Szczukowski, șeful diviziei de marketing de la Antonius, „Și aproape tot caviarul vândut în lume provine din acvacultură, inclusiv în Rusia”.

Într-un magazin de produse rusești din Varșovia sunt expuse cutii cu icre negre. Pe etichetă, o inscripție mare „Caviar” este împodobită cu un desen al unui sturion însoțit de cuvântul „malossol”, care în limba rusă înseamnă „puțin sărat” și se referă la metoda tradițională de conservare.

Proprietara magazinului, Victoria Ieristova, se plânge că a pierdut 80% din cifra de afaceri din cauza unui boicot al cumpărătorilor, legat de războiul din Ucraina.

„La cererea expresă a clienților noștri”, vrea să scoată din etichete cuvântul „rusesc” pentru a rămâne doar „caviar de sturion”.

Marile bănci închid robinetul cu bani pentru industria combustibililor

Banca britanică HSBC a anunțat că  nu va mai finanța noi zăcăminte de petrol și gaze și va solicita mai multe informații de la clienții săi din domeniul energiei cu privire la planurile lor de reducere a emisiilor de carbon.

HSBC se numără printre cele cei mai mari creditori din lume care au confirmat că nu vor mai finanța proiectele de petrol și gaze ce au primit o decizie finală de investiție după sfârșitul anului 2021.

Această decizie este un ecou al recomandărilor Agenției Internaționale pentru Energie (AIE), care a cerut anul trecut să nu mai existe proiecte noi (sau extinse) în domeniul gazelor, petrolului și cărbunelui pentru a atinge obiectivul de „zero emisii nete” din energie până în 2050.

HSBC va continua să finanțeze grupurile energetice pentru a le ajuta să își reorganizeze operațiunile și să dezvolte surse de energie mai puțin poluante și va evalua anual planurile strategice ale acestora.

„Această politică acoperă totul, de la proiecte pe biomasă la hidrogen, energie nucleară și cărbune termic, și urmărește să încurajeze progresul în regiuni cu sisteme energetice diferite”, a declarat pentru Reuters Celine Herweijer, șefa departamentului de sustenabilitate al HSBC.

Cealaltă bancă britanică, Barclays, a anunțat creșterea obiectivului său de finanțare durabilă și de tranziție la 1.000 de miliarde de dolari până în 2030 și creșterea finanțării prin fonduri proprii în startup-urile din sectorul energetic.

În Franța, Credit Agricole nu va mai finanța noi proiecte de extracție a petrolului. Banca prevede, de asemenea, o retragere completă din sectorul energiei pe bază de cărbune în 2030 pentru țările OCDE și în 2040 pentru restul lumii.

Noi modificări privind concediul şi indemnizaţia pentru creşterea copiilor, din 2023. Nu toate mamele vor primi mai mulți bani

0

Este oficial! Indemnizația de creștere a copilului pentru mamele de gemeni, tripleți sau multipleți crește cu 50%. Măsura a fost publicată în Monitorul Oficial.

Guvernul a aprobat majorarea cu 50% a indemnizației de creștere a copilului pentru mamele de gemeni, tripleți sau multipleți. Măsura este cuprinsă în OUG 164/2022 care a fost publicată în Monitorul Oficial pe 7 decembrie 2022.

Indemnizația pentru creșterea gemenilor, tripleților sau multipleților, majorată cu 50%

În prezent, părintele care se află în CCC primește pentru fiecare copil născut din cadrul aceleași sarcini 1.314 lei (indemnizația minimă) pe lângă indemnizația aferentă veniturilor ultimelor 12 luni din perioada de 24 de luni dinaintea nașterii.

La fel se procedează și în situația în care cât timp se află într-un CCC are loc o nouă naștere. În schimb, după ce OUG 111/2010 va fi modificat, suma totală pe care părinții aflați în concediul de creștere o vor primi va fi egală cu indemnizația aferentă veniturilor plus încă jumătate din această sumă.

„Am propus şi s-a aprobat majorarea cu 50% a indemnizaţiei de creştere a copilului pentru mamele de gemeni, tripleţi sau multipleţi, cu sprijinul miniştrilor Muncii şi Finanţelor cărora le mulţumesc. Reparăm, astfel, o nedreptate care se face de ani de zile acestor părinţi. În şedinţa de astăzi a Guvernului, a fost adoptată această modificare legislativă care le va permite mamelor de gemeni, tripleţi sau multipleţi să primească, începând cu al doilea bebeluş, 50% în plus la indemnizaţia de creştere a copilului.

Aceeaşi măsură se va aplica şi pentru mamele cu sarcini suprapuse, adică în cazul acelor mame care nasc din nou în perioada concediului de îngrijire a copilului. Am propus modificarea OUG nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor şi mă bucur că am primit sprijinul colegilor mei Marius Constantin Budăi, ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale şi Adrian Câciu, ministrul Finanţelor, care ne-a alocat bugetul necesar. Mulţumesc Elenei Tudor, preşedinta ANPDCA, şi colegilor din Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie”, a anunțat și Gabriela Firea, ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse.

Cine beneficiază de indemnizația de creștere a copilului

Indemnizația de creștere a copilului se stabilește în cuantum de 85% din media veniturilor nete realizate de părinte în ultimele 12 luni din ultimii doi ani anteriori nașterii copilului.

Pentru a beneficia de indemnizația pentru creșterea copilului, solicitanții trebuie să întocmească un dosar care să cuprindă următoarele acte:

► Opis în original, se completează doar la momentul depunerii dosarului la registratura instituției;

► Cerere tip în original pentru acordarea indemnizaţiei de creştere a copilului semnată de ambii părinţi;

► Copie după actul de identitate al solicitantului;

► Copie după actul de identitate al celuilalt părinte;

► Copie după certificatul de naștere al copilului pentru care se solicită dreptul sau după hotărârea judecătorească de încredințare în vederea adopției sau de încredințare a adopției, după caz;

► Copie după hotărârea judecătorească sau hotărârea comisiei pentru protecția copilului pentru măsura plasamentului în regim de urgență, după caz;

► Copie după certificatele de naştere ale celorlalți copii aflaţi în întreţinere;

► Copie după certificatul de căsătorie în cazul părinţilor căsătoriţi;

► Copie după livretul de familie (În cazul în care nu există livret de familie se completează o declaraţie);

► Adeverință în original eliberată de angajator din care să rezulte următoarele:

• solicitantul a realizat venituri salariale supuse impozitului pe venit, potrivit Codului fiscal, timp de 12 luni, în ultimele 24 luni anterior nașterii copilului.

• valoarea venitului lunar lunare (se va trece separat și valoarea bonurilor de masă);

• prima și ultima zi de concediu de maternitate;

• data împlinirii celor 42 zile reprezentând concediul de lăuzie;
prima zi de concediu de creștere a copilului;

► Copie după dovada suspendării activităţii / încetării activităţii (decizie, ordin, dispoziţie, act adiţional);

► Declarația mamei privind concediul de maternitate sau, după caz, adeverinţă eliberată de Casa de Asigurări de Sănătate din care să rezulte dacă a beneficiat sau nu de concediul de maternitate.

► Adeverința în original în care se specifică perioada concediului de maternitate și sumele primite pe fiecare lună;

► Declaraţie în original privind protecţia datelor cu caracter personal;

► Declaraţie celălalt părinte privind protecţia datelor cu caracter personal;

În cazul în care, solicitantul dorește să primească indemnizația într-un cont bancar este necesar să prezinte o dovadă eliberată de bancă.

Ameninţări-ŞOC la Protecţia Copilului din Bacău: „Ai două fete, pe care vrei să o înmormântezi”

2

Caz incredibil în judeţul Bacău, ca-n filmele cu mafioţi. Președintele Consiliului Județean Bacău, Valentin Ivancea, și directorul de la Direcția pentru Protecția Copilului, Cristian Codreanu, au primit mesaje de amenințare cu moartea, ce se referă atât la cei doi cât și la familiile acestora.

Amenințările au apărut în urma restructurărilor de la filiala locală a Direcției Generale pentru Protecția Copilului (DGASPC).

Au fost incendiate deja maşini

În urmă cu câteva luni mai multe autoturisme de la Direcția pentru Protecția Copilului și Asistență Socială Bacău au fost incendiate în mod misterios. Până în momentul de față, polițiștii au doar un cerc de suspecți, nu i-au identificat pe făptași.

Incendierile au fost începutul unor tentative de intimidare a conducerii Protecției Copilului și a Consiliului Județean Bacău. Acum câteva luni, un microbuz și opt autoturisme parcate în curtea DCASPC au fost incendiate.

Președintele Consiliului Județean a primit mesaje în care i se cerea să-l demită pe Cristian Codreanu și să stopeze restructurările de la DGASPC Bacău. Amenințările i-au vizat pe Ivancea, mama și fiul său.

Fetele directorului, ţinte?

Directorul general Cristian Codreanu a primit și el mai multe amenințări cu moartea, după ce a făcut restructurări. Acum câteva luni, un microbuz și opt autoturisme parcate în curtea DGASPC au fost incendiate.

Dacă nu te rezolvăm ai 2 fete pe care vrei să o înmormântezi? Aia mare sau aia mică. Alege tu. Ori demisia ori înmormântare. Trebuie să pleci. Noi nu glumim. Ai grijă când pornești mașina.

Bă tâmpitule ai timp până luni la ora 12 să îți dai demisia. După ora 12 va începe măcelul. Am identificato pe fica ta cea mare știm unde e. Gândește-te bine demisia ori înmormântare.

După fica ta urmez tu sa fii măcelărit tâmpitule care nu gândești. Te crez puternic vom vedea„, sună mesajele de ameninţare.

Procurorii au făcut deja o reținere, în urmă perchezițiilor de marți, în persoană liderului sindical Laurențiu Isvoranu, și au audiat mai multe persoane, printre care și o juristă de la DGASPC Bacău.

Azi avem de toate. Cash, Austria, tefeloaze, Messi

1. După patru-cinci zile de zurgălăi Aus-Raus, tefeloazele care îi apară pe cămătarii austrieci au început să scoată iarăși iodlere propagandistice. Grav e că nu iodleresc doar oengiștii aserviți, bubuiții din Centrul Vechi și salamandrele oengiste care au distrus România din noiembrie încoace. Iodleresc și complexații. Și iodleresc gratis, că doar n-or avea valoarea Evei Kaili. E vorba despre valoarea în bani și despre aspectul Evei Kaili. Frumoasă femeie! Superbă pentru o grecoaică. Dar lucrarea a făcut-o prost. I-a lăudat prea tare pe qatarezi. Spre deosebire de români, grecii proslăvesc un străin doar dacă au un interes greu. 

2. „Firmele austriece regretă ce s-a întâmplat.” Impresionant. Și mai concret – nimic? Hai, hai, concret, concret! Vine Crăciunul, să demonstreze concret că regretă. Mișcare, mișcare, acțiune, acțiune, comisioane zero (sau măcar diminuate) de retragere la cash, reînființarea casieriilor în TOATE sucursalele instituțiilor de cămătărie. Și salarii compensatorii pentru funcționarii români dați afară. Plus prime. Acțiune și în benzinării! La trei plinuri – un bilet de avion spre Viena, că e greu de ajuns cu mașina.

3. Mondialul din Qatar și Schengenul au pus-o în umbră pe doamna Emilia Șercan. Săptămâna asta n-a mai amenințat-o nimeni cu moartea pasiunii. E cadru universitar și a scris „deontologie profesională”. Înainte de ’89, doamna Șercan ar fi intrat într-o cancelarie (din Dorohoi sau Bals) doar în calitate de femeie de serviciu.

4. Să râdem cu „actoriștii” (Nic. Iliescu)! Crezându-se ceva între  Cioran și Cate Blanchett („Strania poveste a lui Benjamin Button”), actorista fruntașă Lia Bugnar ne-a spus de ce nu și-a dorit copii. „Pentru că nu vei fi lângă ei când vor muri. Dacă ești acolo când se nasc și se nasc din cauza ta, ar trebui să fii acolo și când mor.” Stimată doamnă, era mai simplu să spuneți „voi fi singură de Crăciun.” Dar o să vă cumpăr eu un cojocel, fiindcă pe 4 ianuarie veți împlini 54 de anișori.

5.  Trecem peste singurul triumf de autor, reușit de un fotbalist la un campionat mondial (Maradona, Mexic 1986). În 1990, Argentina lui Maradona a făcut 1-1 cu România, a eliminat Brazilia, a eliminat Iugoslavia (deci Croația plus Serbia), a eliminat Italia (țara gazdă) în semifinale și a pierdut finala cu Germania. Messi a demonstrat, la acest mondial, că e cel mai mare fotbalist. Al acestui secol. Hahaha, doar nu credeați că renunț eu la tinerețea mea ca să fiu în trend!