Ultimele bătălii din Qatar pentru cucerirea medaliilor de campioni în ierarhia fotbalului mondial s-au desfășurat săptămâna trecută, combatantele rămase în luptă fiind Croația (merituoasa învingătoare a Braziliei), Maroc (marea surpriză a acestei competiții, echipă care a eliminat Spania și Portugalia), alături de Franța și Argentina, obișnuite pretendente la treptele înalte ale podiumului. Cele două semifinale, disputate marți și miercuri, au așezat față în față Argentina și Croația, în primul meci, Franța și Marocul, în al doilea. În prima partidă, jucând „europenește”, așadar părăsind stilul lor poetic, sud-americanii au câștigat cu scor de forfait confruntarea cu Croația. Messi a fost sublim, el marcând un gol și dând o pasă genială lui Alvarez, după ce i-a făcut de râs pe fundașii din fosta Iugoslavie, înșirându-i ca mărgelele pe ață! Modric, cel ridicat în slăvi (se poartă!) cu o zi înainte în paginile colorate din „Gazeta sporturilor”, a fost o fantomă, un fel de neica-nimeni, el nereușind mai nimic în fața „pumelor” dezlănțuite.

Îmi pare rău pentru Ovidiu Ioanițoaia, care l-a numit pe jucătorul croat „lebăda neagră”, întrebându-se fascinat dacă „Modric e om ori mașină”, că trebuie să-i răspund, după ce am privit meciul la TV, nu „loco dolenti”, precum dânsul, că fotbalistul Realului a arătat ca un „motor” rămas în pană de carburant! Revenind la partida cu pricina, apreciez că „albicelestes” au făcut un joc de excepție, fără fisuri, inventiv, plin de spectaculozitate, cu multă alergătură, agresiv în limitele regulamentului. Spre diferență de Modric, Leo Messi a împins echipa spre victorie, fiind neobosit și dovedind virtuozitate și angajament. Scorul de 3-0, precum și încă vreo câteva ocazii rarisime de a înscrie au arătat valoarea reală a lotului argentinian. Dar examenul cel mare pentru băieții lui Scaloni avea să vină duminică, în marea finală cu trofeul pe masă.

*Miercuri seară, pe stadionul Al Bayt din Al Khor, s-a disputat partida dintre Franța și Maroc. Cine a crezut că marocanii vor fi victime sigure ale „cocoșilor” a avut dreptate doar în parte, întrucât africanii i-au cam băgat în corzi pe franțuji. Iar dacă berberii erau mai atenți în minutul 5, când au primit cam ușor un gol de la fundașul Hernandez, și dacă arbitrul mexican Arturo Ramos ar fi fost corect acordând penalty la faultul din careul francez comis de Hernandez asupra lui Boufal, nu se știe cum se termina partida. Mă întreb ce rost mai are tâmpenia aia de VAR, atâta vreme cât nu intervine în situația unor decizii controversate ori, mai ales, greșite?!

„De sanchi”, îmi replică un prieten, și tind să-i dau dreptate! Partida a fost dominată de magrebieni, dar ceața căzută peste ochii lor la golul din startul partidei i-a costat! Francezii, cu ascendentul unui avantaj obținut devreme, și-au păstrat lesne luciditatea, contracarând atacurile din ce în ce mai disperate ale adversarilor, ca spre final, în minutul 79, la un slalom al lui Mbappe prin arealul portarului Bono, balonul să ajungă la Kolo Muani, care a înscris golul al doilea. Astfel s-au încheiat asaltul, strădania și speranțele elevilor merituosului antrenor Walid Regragui. Dar fotbalul se joacă pe goluri, așa că „Les Bleus” s-au calificat în finală!

*După zobeala vreme de o lună a celor 32 de formații, în Qatar, țara petrolului colcăind ascuns sub imensul covor de nisip, unde cămilele sunt un fel de taximetre, iar construcțiile de sute de metri ridicate spre cer contrastează cu vecinătățile unde este stăpân deșertul, în sfârșit s-a ajuns la capătul drumului presărat cu bucurii, surprize, neîmpliniri și lacrimi. Sâmbătă s-au întâlnit, pentru a-și adjudeca medalia de bronz, Croația și Marocul. Confruntarea celor două învinse a adus mulți suporteri pe stadionul din Al Rayyan (peste 44.000 de spectatori).

Meciul s-a pornit în trombă, croații reușind să înscrie încă din minutul 7, prin Gvardiol, dar replica marocanilor a venit degrabă, după un minut jumate, când Aschraf Dari a egalat. Apoi, magrebienii au pornit mașina lor de pase, pe când alde Modric se mai repezeau din când în când prin arealul lui Bono. Într-una dintre aceste incursiuni, în minutul 42, Mislav Orsic înscrie cu un șut plasat, modificând tabela: 2-1. Repriza a doua a semănat cu prima, berberii au ținut de minge, au driblat, au pasat, dar în fața porții lui Livakovic s-au fleșcăit, adesea pierzând „obiectul”! Timpul trece, scorul rămâne același, asta cumva și din cauza arbitrajului de doi bani al „fluiericiului” qatarez Abdulrahman Al Jassim, care i-a furat și pe unii și pe alții de câte-o lovitură de la punctul cu var și a lăsat în voie tot soiul de faulturi grosolane. Cu această ispravă croații își îmbogățesc vitrina cu încă o cupă de bronz. Bravo lor! *A doua zi, duminică, s-a disputat marea finală, între Franța și Argentina. Jocul a fost timp de 79 de minute la dispoziția aproape totală a argentinienilor, care conduceau cu 2-0 (prin golurile înscrise de Messi și Di Maria).

Franțujii, surprinși, derutați și dezorientați, chiar speriați, fiindcă nu mai ajungeau să pună piciorul pe minge, păreau că-s din echipa școlii de nevăzători de la Vatra Luminoasă, ei orbecăind printre jaloanele puse în calea lor de impetuoșii adversari. Dar se pare că Ăl de Sus nu a vrut ca supușii lui Macron (și el prezent în tribuna stadionului din Lusail) să părăsească terenul într-o umilință totală, așa că a aranjat un fault în careul lui Emi Martinez, comis de nefericitul Otamendi. Era minutul 80, când Mbappe a înscris din lovitura de la 11 metri. „Pumele” se opresc din regalul fotbalistic de până atunci ca să-și lingă rănile, iar Mbappe profită și marchează, din nou, în minutul următor (81), cu un șut puternic, egalând scorul pe care credeam cu toții că scrie Cupa Mondială! Sud-americanii se trezesc din pumni precum boxerii, și inițiază câteva acțiuni, dar ratează. După 90 de minute de joc (plus unsprezece, prin dania arbitrului polonez) tabela îngheață la 2-2, așa că se trece la disputarea celor două reprize a câte un sfert de oră. Şi de astă dată „albiceleștii” înscriu primii, în minutul 108 (3-2), dar „cocoșii”, când nimeni nu mai credea, reușesc să egaleze (minutul 118), situație care impune loviturile de departajare.

Aici, norocul, ori poate Cel de Sus, luând de-a bună jocul excelent al argentinienilor, îi vitregește pe francezi de izbândă, ei nereușind să-i vâre în plasă lui Emi Martinez decât două mingi, pe când adversarii lor izbutesc patru goluri în poarta lui Lloris! Cu scorul 3-3(4-2, după loviturile de departajare), Messi, care a jucat magistral, și ai săi câștigă mult-râvnita Cupă Mondială, pornind fiesta încă de pe meleagurile Qatarului!