Qatarul a părut să amenințe țările europene cu represalii, după ce deputații europeni au adoptat măsuri legate de scandalul de corupție din Parlamentul European. Dar, având în vedere nevoile de GNL ale statelor UE, pe fondul crizei energetice și lipsei gazelor din Rusia, este puțin probabil ca tensiunile cu emiratul să dureze.

Qatar a denunțat, duminică, „efectul negativ”al măsurilor luate de Parlamentul European împotriva sa după dezvăluirea scandalului Qatargate.

Doha îi arată pisica Bruxelles-ului

Eurodeputații au votat joi, aproape în unanimitate, un text prin care „solicită suspendarea titlurilor de acces ale reprezentanților de interese din Qatar” în Parlamentul European, pe durata anchetei. De asemenea, organismul a decis să suspende toate lucrările legislative referitoare la emirat. Măsura vine ca urmare a izbucnirii unui scandal de corupție în care sunt implicați fostul vicepreședinte Parlamentului European, Eva Kaili, și partenerul său. Aceștia ar fi acceptat mită în schimbul apărării intereselor Qatarului.

„Decizia de a impune o astfel de restricție discriminatorie asupra Qatarului, limitând dialogul și cooperarea înainte de încheierea procedurii juridice, va avea un efect negativ asupra cooperării regionale și globale în materie de securitate, precum și asupra discuțiilor în curs de desfășurare privind deficitul și securitatea energetică globală”, a reacționat Qatar într-o declarație.

Aceasta este o amenințare voalată într-un moment în care țările Uniunii Europene sunt mai dependente ca oricând de micul stat din Golf pentru aprovizionarea cu gaze naturale, în urma opririi aproape totale a exporturilor rusești, pe fondul războiului din Ucraina.

Dependența de GNL a europenilor

Pentru a înlocui cele 167 de miliarde de metri cubi de gaz rusesc pe an, Europa se bazează pe importurile de gaze naturale lichefiate (GNL). Qatar este unul dintre principalii producători de gaz natural, care devine lichid după ce este răcit la -160 de grade și transportat cu vaporul.

Importurile europene de GNL au crescut cu 58% de la începutul războiului, potrivit Independent Commodity Intelligence Service. Iar Germania, Italia, Olanda, Slovacia și Franța, cei mai mari consumatori de gaze din UE, conform Eurostat, își dezvoltă infrastructura pentru a primi mai mult.

Or, Qatar este singura țară din lume, alături de SUA, care are capacitatea de a crește producția pentru a satisface cererea globală în creștere, spre deosebire de Africa de Nord, un furnizor tradițional al UE.

„Ponderea Qatarului în importurile europene de gaze crește foarte rapid”, observă Sami Ramdani, lector la Institutul de relații internaționale și strategice (Iris). „Este unul dintre singurii jucători pe care Uniunea Europeană îi poate folosi pentru a compensa livrările rusești și va deveni și mai important în anii următori”.

Din nou pragmatismul Germaniei

La sfârșitul lunii noiembrie, Qatarul a semnat cu Berlinul un contract pe 15 ani pentru a trimite în Germania două milioane de tone de GNL pe an, adică 2,7 miliarde de metri cubi, începând din 2026. O picătură doar, acoperind abia 3% din consumul anual al Germaniei, dar o piatră de hotar: este pentru prima dată când o țară europeană a semnat un contract pe termen lung cu Qatar. Emiratul și-a anunțat, de asemenea, intenția de a crește producția cu peste 60% până la 110 milioane de tone până în 2027.

Într-o astfel de situație de dependență, tensiunile legate de Qatargate pot înrăutăți lucrurile pentru europeni, scrie France 24.

„Raportul de forțe există dacă îl faci să existe”, observă Emma Soubrier, director al Inițiativei PRISME și cercetător asociat la Institutul pentru Pace și Dezvoltare din Nisa și la Fundația Mondială pentru Pace. „Dar nimeni nu are interes să facă acest lucru. În acest caz, Qatarul a spus practic Uniunii Europene «blufezi». UE a exercitat presiuni asupra Qatarului prin punerea laolaltă a mai multor probleme care au prea puțin de-a face cu scandalul de corupție. Reacția Qatarului este, prin urmare, de a trimite din nou mingea în terenul european, subliniindu-i în treacăt că nu dispune de mijloacele necesare pentru a-și îndeplini ambițiile. Este un mod de a spune «haideți să nu amestecăm lucrurile, pentru că aveți nevoie de noi mult prea mult în anumite probleme pentru a vă permite să amestecați lucrurile»”.

Cu atât mai mult cu cât negocierile pentru acordurile privind gazele sunt responsabilitatea statelor membre și nu a Uniunii Europene ca atare. Prin urmare, măsurile deputaților europeni ar trebui să aibă un impact redus asupra contractelor de furnizare a gazelor naturale.

„Nu cred că se va construi un echilibru de putere”, spune Sami Ramdani. „Cele două chestiuni vor rămâne destul de separate, Qatar nu va pune gazul în balanță, iar statele membre nu vor fi prea vocale în Parlamentul European în legătură cu scandalul. Chestiunile legate de aprovizionarea cu gaz nu sunt niciodată depășite de cele legate de moralitate”.

Ca semn al acestui pragmatism, Robert Habeck, ministrul german al afacerilor economice, a declarat că Qatargate ar trebui disociat de problema aprovizionării cu energie. Acest lucru este ironic, deoarece, după cum își amintește Sami Ramdani, el a fost primul care a condamnat politica conciliantă a Angelei Merkel față de Rusia pentru a asigura proiectul gazoductului Nord Stream 2.

Contracte pe termen lung vs obiective climatice

Dar, dincolo de scandalul de corupție, Uniunea Europeană va trebui să se confrunte și cu alte probleme legate mai mult de gaz. Deocamdată, statele membre sunt legate de Qatar în principal prin contracte spot, acorduri pe termen scurt. Cu toate acestea, este posibil ca această situație să se schimbe: aprovizionarea cu gaze necesită investiții mari, care sunt în general asigurate prin încheierea unor acorduri pe termen lung.

Încheierea acestor contracte ar putea ridica probleme pentru țările europene, notează Sami Ramdani. „Furnizorii europeni se tem să își ia angajamente pe termen lung în ceea ce privește gazele naturale din cauza obiectivelor climatice pe care și le-au stabilit statele membre. Având ca obiectiv neutralitatea emisiilor de dioxid de carbon până în 2050, este dificil de angajat într-un contract de producție de combustibili fosili pentru 20 de ani. Țările sunt blocate între necesitatea de a-și asigura aprovizionarea cu gaze și angajamentele lor privind clima”.

Iar raportul de forțe nu este de partea lor: qatarezii pot juca, de fapt, un rol în competiția dintre diferitele țări cumpărătoare de gaz, în special din Asia. China tocmai a încheiat un contract de aprovizionare pe 27 de ani.

Dacă piața europeană este una dintre cele mai profitabile pentru vânzătorii de gaze, prețurile explodând odată cu războiul din Ucraina, Qatar se află așadar într-o poziție de forță și ar putea reuși să îi determine pe europeni să accepte semnarea unor contracte pe termen lung. Cu riscul de a pune o mare piedică în obiectivele climatice.

Gigantul francez TotalEnergies a semnat un acord de 1,5 miliarde de dolari cu Qatar pentru dezvoltarea celui mai mare câmp de gaze naturale din lume, North Field South și North Field East, situat în largul coastelor Iranului.

Directorul general al furnizorului francez de energie, Patrick Pouyanné, și Qatar au profitat de ocazia anunțului privind semnarea contractului pentru a sublinia importanța contractelor pe termen lung. Acest punct de vedere este împărtășit de Germania, care a inaugurat sâmbătă primul său terminal de gaz natural lichefiat.