Anul acesta a început bine pentru economia mondială și pentru piețele financiare, în ciuda pesimismului cu privire la perspectivele din ultimele săptămâni ale lui 2022.

Indicele S&P 500 a câștigat peste șase procente luna trecută, cea mai bună lună ianuarie din ultimii patru ani, în timp ce indicele britanic FTSE 100 a atins un nivel record săptămâna trecută.

Optimismul a  crescut pe fondul așteptărilor că încetinirea inflației va permite băncilor centrale să întrerupă creșterea ratelor și, poate, să relaxeze politica monetară în a doua jumătate a acestui an.

În timp ce o parte din surpriză s-a datorat ajustărilor statistice care au loc în fiecare ianuarie, piața muncii din SUA pare să fie în stare de sănătate bună, în ciuda titlurilor recente despre disponibilizările din sectorul tehnologic și slăbirea activității economice. Creșterea salariilor a încetinit ușor, dar, la 4,4% de la an la an, rămâne mai mare decât și-ar dori Rezerva Federală să o vadă.

Alte date din sondaje pentru luna ianuarie au fost, de asemenea, încurajatoare pentru Uniunea Europeană și Marea Britanie.

În zona euro, creșterea din sectorul serviciilor a compensat slăbiciunea din sectorul manufacturier. Povestea a fost similară în China, unde indicele PMI al serviciilor Caixin a revenit în teritoriul de creștere pentru prima dată din august 2022, pe măsură ce restricțiile Covid-zero au fost relaxate.

În actualizarea din ianuarie a raportului World Economic Outlook, Fondul Monetar Internațional a majorat previziunile privind creșterea globală în 2023 la 2,9%, de la 2,7% în raportul din octombrie, previziunile privind creșterea economică atât pentru SUA, cât și pentru zona euro fiind mai bune decât în urmă cu câteva luni.

În schimb, FMI se așteaptă ca creșterea din Orientul Mijlociu și Asia Centrală să încetinească în acest an, după o performanță foarte puternică în 2022, și și-a retrogradat previziunile pentru Arabia Saudită privind producția de petrol estimată mai scăzută.

Un deficit de cupru va inunda piețele globale pe tot parcursul acestui an –  iar un analist prezice că s-ar putea extinde pe tot restul deceniului.

În prezent, lumea se confruntă cu o penurie globală de cupru, alimentată de fluxurile de aprovizionare din ce în ce mai dificile din America de Sud și de presiunile mai mari ale cererii.

Cuprul este un indicator important al sănătății economice datorită încorporării sale în diverse utilizări, cum ar fi echipamentele electrice și mașinile industriale.

O comprimare a cuprului ar putea fi un indicator că presiunile inflaționiste globale se vor înrăutăți și, prin urmare, ar putea obliga băncile centrale să își mențină mai mult timp atitudinea lor de „hawkish”.

„Deja prognozăm deficite majore în ceea ce privește cuprul până în 2030”, a declarat pentru CNBC vicepreședintele diviziei Metale și Minerit din cadrul Wood Mackenzie, Robin Griffin. El a atribuit acest lucru în mare parte tulburărilor continue din Peru și cererii mai mari de cupru în industria de tranziție energetică.

Peru a fost zguduit de proteste de când fostul președinte Pedro Castillo a fost destituit în decembrie în urma unui process.Națiunea sud-americană reprezintă 10% din oferta globală de cupru.

În plus, Chile – cel mai mare producător de cupru din lume, care reprezintă 27% din oferta globală – a înregistrat în noiembrie o scădere anuală de 7%.

Chile va produce mai puțin până în 2025, potrivit analiștilor de la  Goldman Sachs. Contractele futures pe cupru s-au stabilit luni la 4,035 dolari pe livră. Metalul a atins un minim de 3,9930 dolari, cel mai scăzut nivel din 10 ianuarie, când a fost tranzacționat până la 3,9875 dolari.

Redeschiderea Chinei și creșterea industriei auto au stimulat cererea de “aur roșu”, punând și mai mult presiune asupra resurselor.

„Redeschiderea Chinei are un impact major asupra prețului cuprului, deoarece îmbunătățește perspectivele cererii sale și va împinge prețul cuprului și mai sus din cauza lipsei de aprovizionare, pe fondul tranziției energetice curate care îngreunează mineritul”, a declarat Tina Teng, analist de piață la CMC Markets.

Veniturile Rusiei din petrol și gaze au scăzut cu 46% în ianuarie față de anul trecut, în timp ce cheltuielile au crescut cu 59% din cauza războiului din Ucraina.

Combinația acestor factori înseamnă un deficit public de 1.760 de miliarde de ruble (25 de miliarde de dolari), cel mai mare din prima lună a anului din 1998 încoace.

Scăderea veniturilor din petrol și gaze naturale este urmarea sancțiunilor occidentale asupra exporturilor rusești, care includ acum o interdicție a Uniunii Europene privind majoritatea importurilor maritime de țiței și combustibili rafinați, precum și plafonarea prețurilor în cadrul G-7.

Din cauza acestor măsuri, țițeiul Ural – principalul amestec de export al Rusiei – se tranzacționează cu reduceri semnificative față de prețurile de referință.

Președintele Vladimir Putin, a cărui agresiune militară împotriva Ucrainei a provocat sancțiunile internaționale, a cerut guvernului său să prezinte până la 1 martie un plan privind modul de evaluare a prețului petrolului rusesc pentru a compensa efectul negativ al sancțiunilor asupra veniturilor bugetare.

Guvernul Rusiei lucrează la noi abordări „pentru a trece la indicatori alternativi de preț în scopuri fiscale”. Până le găsește, Ministerul de Finanțe taxează producătorii de petrol pe baza unei evaluări lunare a prețului țițeiului Ural. Evaluarea include costurile de transport și de asigurare pentru încărcăturile expediate către nord-vestul Europei.

În ianuarie, cotația medie a țițeiului Ural a fost de 49,48 dolari pe baril, cel mai mic nivel din decembrie 2020, Prețul mediu de referință Brent a fost  de 77,82 dolari pe baril luna trecută.

Dincolo de petrol, un declin al exporturilor de gaze rusești a contribuit, de asemenea, la scăderea veniturilor din energie, după ce Gazprom a redus cea mai mare parte a livrărilor sale către Europa, cândva cea mai mare piață a sa.

„Scăderea veniturilor bugetare din petrol este de așteptat, dar scăderea cu 30% a taxelor legate de consumul intern este de rău augur”, a declarat Alex Isakov, economist la Bloomberg Economics. „Ne așteptăm ca veniturile din petrol să continue să fie subperformante pe tot parcursul anului, aducând deficitul la 1,5% din PIB peste proiecțiile guvernului”.

Într-o declarație separată, Ministerul de Finanțe a dezvăluit că a vândut 3,6 tone de aur, precum și 2,3 miliarde de yuani din fondul suveran de investiții în ianuarie pentru a contribui la acoperirea deficitului. Cea mai mare parte a rezervelor internaționale ale Rusiei a fost înghețată din cauza sancțiunilor internaționale.

Și veniturile non-energetice au scăzut cu 28% în ianuarie, în parte datorită schimbării regulilor pentru taxa pe valoare adăugată.

Cât de mult ar putea pierde băncile centrale din portofoliile lor de obligațiuni îngurgitate pe măsură ce ratele dobânzilor cresc și dacă aceste pierderi chiar contează?

Este un subiect fierbinte – deși contabilitatea acestor bănci centrale este o chestiune destul de ezoterică, asta nu înseamnă că unii politicieni nu ar putea încerca să o folosească ca armă.

Până în prezent, Banca de Rezervă a Australiei, Banca Națională a Belgiei, Banca Angliei, Banca Japoniei, Banca Țărilor de Jos, Banca Națională a Elveției, Banca Națională a Cehiei, Banca de Rezervă a Noii Zeelande, Sveriges Riksbank și Rezerva Federală a SUA au anunțat deja că se confruntă cu pierderi din achizițiile de active, potrivit raportului Băncii pentru Reglementări Internaționale(BRI). Așa să fie?

În primul rând, e greu de explicat cum majorarea ratelor dobânzilor ar reduce profiturile. În al doilea rând, pierderile și capitalurile proprii negative nu afectează în mod direct capacitatea băncilor centrale de a funcționa în mod eficient.

În al treilea rând, băncile centrale își pot sublinia capacitatea continuă de a atinge obiectivele de politică monetară prin explicarea clară a motivelor pierderilor și prin evidențierea beneficiilor generale ale măsurilor lor.

Practic, raportul BRI spune că pierderile nu contează,  nu afectează capacitatea de funcționare a unei bănci centrale, doar că ar trebui privite într-un context mai larg.

Esența problemei constă în faptul că normele de contabilitate și solvabilitate nu se aplică cu adevărat atunci când vine vorba de băncile centrale, care pot –  foarte bine –  să creeze bani și reprezintă doar o parte a bilanțului general al statului suveran.

În cazul băncilor centrale care utilizează contabilitatea la valoarea justă, de exemplu Banca Angliei, pierderile curente rezultate din scăderi ale evaluării activelor au fost concentrate în avans, iar câștigurile viitoare din evaluare vor fi reflectate ca venituri pe măsură ce activele se apropie de scadență.

În cazul celor care utilizează contabilitatea la cost istoric(Rezerva Federală a SUA) modificările nerealizate ale evaluării sunt prezentate pentru transparență, dar nu sunt recunoscute în veniturile raportate.

Cu toate acestea, subliniază Financial Times, indiferent de abordarea adoptată, băncile centrale nu au cerințe minime de capital, nu pot deveni insolvabile în mod convențional și chiar și pierderile considerate nu le  compromit capacitatea de funcționare.

Ce mai arată raportul BRI: “Credibilitatea unei bănci centrale depinde de capacitatea acesteia de a-și îndeplini mandatele. Pierderile nu pun în pericol această capacitate și reprezintă uneori prețul de plătit pentru atingerea obiectivelor. Mandatele de politică ale băncilor centrale au prioritate față de profituri.